Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a fost audiat ca martor în dosarul Horea Uioreanu, unde a făcut o declarație cel puțin halucinantă.
Centrul Clujului va fi sugrumat de-a dreptul din cauza construcțiilor de peste zece etaje care urmează să apară. Numai peste drum de SRI, pe strada Traian, va apărea un complex cu cinci blocuri de 9 și 11 etaje.
Un clujean tratează într-o scurtă scrisoare principalele probleme ale orașului pe care autoritățile refuză să le vadă, dar care se vor adânci o dată cu trecerea timpului.
Primăria Cluj-Napoca a obţinut desfiinţarea porţii de pe malul Canalului Morii, realizată ilegal de Asociaţia de Proprietari de pe strada Plopilor nr. 68.
Târgul Home Expo, din Iulius Mall Cluj, le oferă clujenilor soluţii moderne de amenajare, tehnologii pentru optimizarea confortului ți ultimele tendinţe în design interior şi exterior.
Baronul PSD de la Vrancea, Mircea Oprișan, a fost achitat de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul în care a fost cercetat timp de opt ani pentru corupție,
La Cluj-Napoca nu va fi demolat niciun garaj în 2015, a anunțat primarul Emil Boc.
O echipă de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a luat locul doi la prestigiosul concurs SDC (Seismic Design Competition), desfășurat in Boston Massachusetts, învingând unele dintre cele mai prestigioase universități din lume.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a desemnat câştigătorul licitaţiei de construcție a tronsonului Suplacu de Barcău - Borş al Autostrăzii Transilvania.
Ginerele lui Rus, Vasile Puşcaş, prin intermediul firmei sale, Drusal SA Baia Mare, va construi un mall în centrul Clujului, în locul fabricii Ursus, mândria de odinioară a orașului.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a arestat pentru 30 de zile pe primarul Radu Mazăre pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.
Arpad Paszkany a recunoscut la DNA că i s-a cerut suma de un milion de euro pentru obținerea unor avize.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a declarat că proiectul centurii pe Valea Gârbăului este într-o ușoară întârziere. Edilul a lansat acuzații dure la adresa celor care îl ”frânează”.
Coreenii de la Samsung au lansat, duminică, pe 1 martie, cele mai așteptate smartphone-uri ale momentului, Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge.
Indiferent ca schiezi sau te dai cu placa, sigur îți propui in fiecare iarnă sa ajungi măcar pentru o săptămână pe pârtiile din Austria.
Mai mulți clujeni sunt nemulțumiți de construcția unui bloc în cartierul Andrei Mureșanu, ei cerând o explicație ”logică și juridică” din partea autorităților locale pentru apariția clădirii.
Un clujean are o priveliște minunată de la geamul casei sale și chiar a depus plângeri la Primăria Cluj-Napoca, fără niciun folos.
Doi tineri au fost prinsși, sâmbătă, de polițiștii clujeni, după ce ar fi sustras mai multe unelte electrice dintr-un imobil în construcţie.
Un ecologist solicită Primăriei Cluj-Napoca, primarului Emil Boc, și directorului Dănuț Canta, de la Apele Române Someș Tisa, să ia măsuri pentru desființarea porții metalice culisante automate care blochează accesul pe Canalul Morii.
O clădire a fost extinsă și pe trotuarul de pe strada General Traian Moșoiu, iar în paralel a fost amenajat un alt trotuar.
Compania Gabriel Resources a a trimis o notificare oficială către Președintele și Prim-Ministrul României prin care solicită demararea uui proces de consultare pentru pornirea exploatării de la Roșia Montană.
Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla va organiza o seară de rugăciune ecumenică, marţi 20 ianuarie 2015, de la ora 18.00.
Un minor a fost prins de polițiști la Florețti în timp ce transporta materiale de construcție furate într-o căruță.
O vilă a luat foc la Gherla, pe strada Izvorului, duminică, din cauza unui horn improvizat amplasat lângă un depozit de fân.
Mai multe familii de pe Aleea Peana, din Mănăștur, acuză societatea care administrează magazinele Profi că nu mai au liniște din cauza gălăgiei.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, patru tineri, bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi din imobile, în construcţie. Prejudiciul creat părţilor vătămate depăşeste 35.000 de lei.
Premierul Victor Ponta le-a transmis românilor un mesaj, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, prin care le transmite că ”au motive să fie încrezători”.
ACI Cluj a finalizat construcția și dotarea Fabricii de Confecții Metalice, realizată din fonduri europene. La noua unitate vor lucra 18 persoane.
Primăria comunei Florești a semnat, miercuri, contractul de execuție a investiţiei „Proiectare şi lucrări de construire şcoală, P+2E, împrejmuire, branşamente şi utilităţi, pe b-dul cetatea Fetei”, obiectiv ce urmează să fie realizat d
Constructorii tronsonului Gilău - Nădășel, de 8,7 kilometri, anunță că în aprilie 2016 autostrada va fi circulabilă.