Fațada palatului Banffy, ce găzduiește Muzeul de Artă Cluj, va fi reabilitată - FOTO

 

Una dintre cele mai reprezentative clădiri monument istoric din Cluj-Napoca, palatul Banffy ce găzduiește Muzeul de Artă Cluj, va beneficia în perioada imediat următoare de o serie de lucrări ce vizează reabilitarea fațadei.

 

Clădirea Muzeului de Artă va beneficia de lucrări de consolidări structurale precum intervenții locale la șarpantă și la zidăriile cu fisuri, crăpături, respectiv intervenții de combatere a umidității la fațade, conform recomandărilor din expertiza tehnică a structurii portante. De asemenea, vor fi executate lucrări de intervenție la învelitori, șorțuri de tablă în zona streșinilor și învelitorilor lucarnelor și lucrări de restaurare a finisajelor fațadelor, a componentelor artistice din piatră, tencuială și fier forjat precum și a tâmplăriilor exterioare.

 

Valoarea totală a lucrărilor este de 952.000 de lei, TVA inclus, termenul maxim de execuție fiind de cinci luni de la data eliberării autorizației de construcție.

 

Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României. Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, ca reședință particulară a contelui Bánffy György, devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei.

 

Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinații: reşedinţă de protocol, Cazinou Naţional, clădire de apartamente şi spaţii comerciale, sediu de societăţi industriale. În anul 1925 a fost construit chiar un cinematograf în curtea imobilului, iar în anul 1956 Comuna Urbană Cluj a dat palatul în folosință Muzeului de Artă, înfiinţat în anul 1951.

Comentarii Facebook