Ştiri      consiliul judetean cluj

Oficialii județului își scot ochii pentru funcții, iar alegătorii circulă pe drumuri județene din Evul Mediu - FOTO

Oficialii județului își scot ochii pentru funcții, iar alegătorii circulă pe drumuri județene din Evul Mediu - FOTO

În timp ce oficialii județului își scot ochii pentru funcții, clujenii circulă pe drumuri județene din Evul Mediu.

Seplecan e în RĂZBOI cu PNL, partidul care l-a numit: Mă dezic de ei

Seplecan e în RĂZBOI cu PNL, partidul care l-a numit: Mă dezic de ei

Președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, a rămas fără susținere în Consiliul Județean Cluj, ceea ce echivalează cu o abandonare a acestuia de către liberali.

Seplecan nu a reușit să desființeze RAADPP. PNL Cluj a obținut o primă VICTORIE

Seplecan nu a reușit să desființeze RAADPP. PNL Cluj a obținut o primă VICTORIE

Consilierii județeni PNL Cluj s-au opus desființării Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat (RAADPP) Cluj, pentru că vor ca regia să devină societate și nu direcție în cadrul CJ Cluj.

Peste 500 de elevi olimpici şi profesori din Cluj au fost premiaţi

Peste 500 de elevi olimpici şi profesori din Cluj au fost premiaţi

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, alături de Consiliul Judeţean Cluj, a premiat joi, 24 octombrie, peste 500 de elevi și profesori în cadrul Galei Excelenţei clujene în educaţie.

Probleme pe drumul Răchițele - Ic Ponor. Constructorii nu sunt plătiți și AMENINȚĂ

Probleme pe drumul Răchițele - Ic Ponor. Constructorii nu sunt plătiți și AMENINȚĂ

Constructorii de la drumul Răchițele - Ic Ponor nu au primit niciun ban de la reluarea lucrărilor și amenință că vor opri lucrările.

Care sunt cele mai bune LICEE din Cluj premiate la Gala Excelenţei Clujene 2015  - FOTO

Care sunt cele mai bune LICEE din Cluj premiate la Gala Excelenţei Clujene 2015 - FOTO

Cele mai bune licee din Cluj au fost premiate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Consiliul Județean Cluj în cadrul Galei Excelenței Clujene.

Strategia de dezvoltare a Clujului 2014 - 2023. Vor apărea câteva centuri și pasaje

Strategia de dezvoltare a Clujului 2014 - 2023. Vor apărea câteva centuri și pasaje

Primăria Cluj-Napoca a aprobat strategia de dezvoltare a orașului pentru anii 2014 - 2023, realizată de specialiști de la UBB Cluj.

Marius Nicoară: Seplecan și ai lui blochează dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj

Marius Nicoară: Seplecan și ai lui blochează dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj

Senatorul Marius Nicoară acuză conducerea Consiliului Județean Cluj că blochează dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.

Seplecan are termen de la ȘEFI să își dea DEMISIA de onoare. Ce vor face liberalii dacă se ține de scaun - Surse

Seplecan are termen de la ȘEFI să își dea DEMISIA de onoare. Ce vor face liberalii dacă se ține de scaun - Surse

Liderii liberali au discutat la Brașov, la Liga aleșilor locali ai PNL, situația în care se află președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, căruia i s-a cerut deja demisia de onoare, fiind amenințat cu retragerea sprijinului politic.

Județul Cluj e sub gunoaie! Deșeuri în zona de munte. Între timp, groapa de gunoi a Clujului e pe butuci

Județul Cluj e sub gunoaie! Deșeuri în zona de munte. Între timp, groapa de gunoi a Clujului e pe butuci

Zona de munte a județului Cluj este afectată serios de lipsa unei gropi de gunoi. Primăria din Gilău nici nu mai trece să adune deșeurile.

Seplecan, acuzat că a vrut să pună mâna pe VW Touareg al Aeroportului. Ciceo spune că e RĂZBUNARE

Seplecan, acuzat că a vrut să pună mâna pe VW Touareg al Aeroportului. Ciceo spune că e RĂZBUNARE

Președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, este acuzat de directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, că a încercat să pună mâna pe autoturismul de teren VW Touareg folosit la acvitătățile aeroportuare.

Ce se întâmplă cu drumul spre pârtia Buscat! Răspunsurile sunt dezamăgitoare

Ce se întâmplă cu drumul spre pârtia Buscat! Răspunsurile sunt dezamăgitoare

Pentru a ajunge la pârtia Buscat schiorii trebuie să treacă pe o porțiune de drum județean aflată la stadiu de drum forestier. Cererile oamenilor de asfaltare a unui drum turistic s-au lovit de nepăsare.

Seplecan contraatacă. De ce e scandal monstru în PNL Cluj. DNA a făcut ANUNȚUL

Seplecan contraatacă. De ce e scandal monstru în PNL Cluj. DNA a făcut ANUNȚUL

Mihai Seplecan, președintele Consiliului Județean Cluj, e la un pas să rămână fără spijinul politic al PNL și fără mandat, tocmai în ziua în care DNA a terminat o experitiză periculoasă.

Nicoară îi cere DEMISIA de onoare lui Seplecan: Îmi cer scuze pentru ce a făcut. Seplecan spune ca a fost o gluma pe sms-uri

Nicoară îi cere DEMISIA de onoare lui Seplecan: Îmi cer scuze pentru ce a făcut. Seplecan spune ca a fost o gluma pe sms-uri

Co-președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat că va analiza retragerea sprijinului politic lui Mihai Seplecan, care are la dispoziție și opțiunea de a-și da demisia de onoare.

CJ Cluj a premiat elevii care au intrat cu zece la liceu și pe eleva cu ZECE la BAC

CJ Cluj a premiat elevii care au intrat cu zece la liceu și pe eleva cu ZECE la BAC

Elevii care au obţinut media 10,00 la admiterea în liceu, precum şi eleva cu 10 la BAC, au fost premiați la Consiliul Județean Cluj.

Președintele Consiliului Județean Cluj, în același avion cu pasagerul 1 milion de pe Aeroportul Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, în același avion cu pasagerul 1 milion de pe Aeroportul Cluj

Presedintele Consiliului Judetean Cluj Mihai Seplecan a calatorit de la Bucuresti la Cluj in acelasi avion al companiei Tarom in care a avenit si pasagerul cu numarul 1 milion din acest an de pe Aeroportul Cluj.

Pasagerul cu numărul 1 milion a aterizat astăzi pe Aeroportul Cluj. Vezi cine e fericitul și ce a primit

Pasagerul cu numărul 1 milion a aterizat astăzi pe Aeroportul Cluj. Vezi cine e fericitul și ce a primit

Anul acesta o clujeanca a avut norocul sa achizitioneze biletul cu numarul 1 milion pentru cursa Tarom Bucuresti-Cluj-Napoca. Castigatoarea a primit din partea companiei TAROM un bilet de avion valabil un an

Se fac lucrări de întreținere pe DJ 161D, la Nireș-Unguraș-Batin și Târgușor-Sânmărtin-Sâmboieni

Se fac lucrări de întreținere pe DJ 161D, la Nireș-Unguraș-Batin și Târgușor-Sânmărtin-Sâmboieni

Pe banii alocati de Guvernul Ponta, drumarii clujeni au trecut la lucrări de întretinere a unor drumuri cu probleme.

PSD Cluj îi cere lui Mihai Seplecan să prezinte un ”plan de activitate”

PSD Cluj îi cere lui Mihai Seplecan să prezinte un ”plan de activitate”

PSD Cluj îl acuză pe Mihai Seplecan, președintele Consiliului Judetean Cluj, că nu are un plan de acțiune administrativă.

Spitalul Judetean Cluj riscă să nu mai primescă autorizatie. De ce vrea Seplecan să cumpere un spital nou - VIDEO

Spitalul Judetean Cluj riscă să nu mai primescă autorizatie. De ce vrea Seplecan să cumpere un spital nou - VIDEO

Spitalul Clinic Judetean Cluj riscă să nu va mai primi autorizatie de functionare din 2016, pentru că imobilele sunt vechi și înghit bani cu nemiluita.

17 persoane din PNL Cluj candidează în lupta internă pentru șefia Consiliului Judetean Cluj. Ce surprize sunt

17 persoane din PNL Cluj candidează în lupta internă pentru șefia Consiliului Judetean Cluj. Ce surprize sunt

Senatorul Alin Tișe a anuntat că 17 persoane din PNL Cluj și-au exprimat intentia de a se bate pentru nominalizarea partidului la functia de președinte al Consiliului Judetean Cluj.

Boc a făcut ceea ce Seplecan spunea că nu se poate: Municipiul va avea rampă temporară, făcută de o regie

Boc a făcut ceea ce Seplecan spunea că nu se poate: Municipiul va avea rampă temporară, făcută de o regie

Primarul Emil Boc a anuntat că RADP, regie aflată în subordinea Consiliului Local Cluj-Napoca, va amenaja o rampă în Someșeni, lângă Pata Rât.

RAADPP Cluj vrea să se salveze punând taxă pe drumurile județene. Lăpușan: Desființăm regia și o facem direcție

RAADPP Cluj vrea să se salveze punând taxă pe drumurile județene. Lăpușan: Desființăm regia și o facem direcție

Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat (RAADPP) Cluj ar putea deveni direcție în cadrul Consiliului Județean Cluj.

S-a decis soarta SC Cluj Arena SA. Societatea dispare și dispar și salariile nesimțite

S-a decis soarta SC Cluj Arena SA. Societatea dispare și dispar și salariile nesimțite

Liderii consilierilor județeni și conducerea Consiliului Județean Cluj s-au întâlnit vineri, 28 august, pentru a discuta despre criza de la SC Cluj Arena, societatea care administrează stadionul.

PSD Cluj se plânge că PNL blochează dezvoltarea TETAROM I

PSD Cluj se plânge că PNL blochează dezvoltarea TETAROM I

Conducerea PSD Cluj acuză PNL că blochează dezvoltarea parcului Tetarom 1.

S-a turnat asfalt pe drumul penal de la Rachitele - Ic Ponor

S-a turnat asfalt pe drumul penal de la Rachitele - Ic Ponor

Consiliul Județean Cluj anunță că s-a turnat primul strat de asfalt pe drumul penal Răchițele – Prislop – Ic Ponor.

PSD Cluj pune degetul pe rană în scandalul Cluj Arena. Întrebări pentru Emil Boc și Alin Tișe

PSD Cluj pune degetul pe rană în scandalul Cluj Arena. Întrebări pentru Emil Boc și Alin Tișe

PSD Cluj a adresat câteva întrebări despre Cluj Arena ”unor politicieni populişti”.

Două spitale clujene primesc aparate medicale

Două spitale clujene primesc aparate medicale

Spitalele clujene primesc noi aparate medicale, în urma unei alocări de fonduri făcută de Consiliul Județean Cluj.

Tișe îi cere demisia lui Seplecan, din fruntea Consiliului Județean: Trebuie să demisioneze!

Tișe îi cere demisia lui Seplecan, din fruntea Consiliului Județean: Trebuie să demisioneze!

Senatorul Alin Tișe i-a solicitat demisia lui Mihai Seplecan de la conducerea Consiliului Județean Cluj.

Agenția de Mediu Cluj, despre ”putoarea” de la ferma din Floresti: Blocurile au fost construite ILEGAL

Agenția de Mediu Cluj, despre ”putoarea” de la ferma din Floresti: Blocurile au fost construite ILEGAL

Agenția de Protecția a Mediului (APM) Cluj a prezentat Știri de Cluj un scurt istoric al avizelor primite de ferma de pui din Florești.