Parcările pentru persoane cu handicap de la Kaufland Mărăști au fost desființate. Până acum, acestea erau ocupate frecvent de șoferii care nu aveau niciun drept să o facă.
În următoarele doup zile, luni şi marţi vremea va fi una frumoasă în toată ţara, iar la Cluj-Napoca temperaturile vor ajunge până la 30 de grace Celsius.
Interlopul Nelson Mondialu a postat zilele trecut pe Facebook un filmuleţ în care este filmat în timp ce ia masa şi asta într-un mod spefic lui.
Clujenii şomeri au la dispoziţie un număr de 2104 de locuri de muncă vacante.
Expoztiţia absolvenţilor UAD are vernisajul duminică la Expo Transilvania de la ora 18:00 şi va fi deschisă până în 7 iulie.
Studenţii specializării Modă – Design vestimentar a Universităţii de Artă şi Design, Cluj-Napoca şi-au prezentat creaţiile în cadrul celei de-a XVIII-a ediţie a Galei UAD Fashion Design.
Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a fost aproape neîncăpătoate sâmbătă, 30 iunie. Clujenii au venit în număr mare la ultima zi a festivalului Ursus EVOLUTION.
Democrat-liberalii s-au întâlnit sâmbătă, de la ora 10:00 la Palatul Parlamentului, în Convenţia Naţională Extraordinară a partidului pentru a-l alege pe Vasile Blaga preşedinte al PDL şi a stabili noua conducere a partidului.
Transilvania Drag Race 402 M este concursul ce permite pentru prima dată în România pasionaţilor de adrenalină să se întreacă pe o autostradă.
Piaţa Unirii din Cluj-Napoca arăta încă din timpul concertului organizat cu ocazia Ursus EVOLUTION, exact ca după război, dar de această dată, unul cu PET-uri de bere şi gunoaie.
Evenimentul Ursus EVOLUTION a reuşit să umple Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, vineri seară, făcându-i pe clujeni să se distreze alături de trupele ce au concertat pe scenă.
CFR Cluj ar putea să încaseze 3 milioane de euro din vanzarea lui Alvaro Pereira la Napoli, cu suma de 15 milioane de euro.
Atacantul Lacina Traore a fost transerat de Kuban Krasnodar la Anji Mahacikala, anunţă site-ul oficial al grupării din Daghestan.
Profesorul universitar clujean, Mircea Miclea, fost ministru al Educației, și membru al Comisiei care a judecat dacă lucrarea lui Victor Ponta, a spus că acesta a comis un plagiat evident.
Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a spus în cadrul întâlnirii de vineri a Colegiului Prefectural Cluj că doreşte să facă un audit în cadrul înstituţiilor clujene.
Ședința tensionată de joi seara din sediul PNL Cluj a mai conținut un episod dur. Președintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, marele câștigător al alegerilor locale i-a reproșat lui Nicoară că l-a trădat.
Un grav accident de circulatie s-a produs pe raza localității Livada, fiind implicate doua mașini marca Volkswagen Golf.
Ana Maria Prodan s-a plâns astăzi că banii din drepturile de televizare, care s-ar fi cuvenit echipei Universitatea Cluj au intrat în conturile statului.
Alin Tișe, candidatul PDL la funcția de presedinte al Consiliului Județean Cluj, este acuzat că cere de la PDL Cluj să primească banii investiți în campania electorala, câteva zeci de mii de euri.
Cel mai bun liceu din Cluj în funcție de mediile de la ultimul examen de admitere este Colegiul Naţional Emil Racoviţă.
Absolvenții clasei a VIII-a din Cluj află rezultatele la examenul de evaluare națională după ora 15.00.
Gabriel Boștină, jucătorul pentru care Florian Walter l-a dat afară pe Ionuț Badea de la echipă, a fost abandonat de omul de afaceri, care nu l-a dus după el la Petrolul Ploiești.
Sebastian Cojocnean a plecat de la U Cluj la Petrolul Ploiești, după omul de afaceri Florian Walter.
Ana Maria Prodan a recunoscut că, dacă finanțele nu îi deblochează conturile, U Cluj nu va mai putea juca pe Cluj Arena.
Un cititor Știri de Cluj reclamă faptul că pe străzile Dorobanților și Bistriței apa se revarsă din canale și nimeni nu ia nicio măsură.
Poliția locală a efectuat, joi, 28 iunie, o acţiune tematică în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca privind aspecte legate de urbanism, protecţia mediului, activităţi comerciale, ordine publică şi trafic rutier.
Festivalul URSUS Evolution la Cluj-Napoca se desfăşoară la Cluj-Napoca între 29-30 iunie, în Piaţa Unirii.
Curtea de Apel Mureș nu a dat curs cereri de eliberare condiționată a fostului primar al Clujului, Sorin Apostu.
Concertul celebrului violonist Andre Rieu şi a orchestrei Johann Strauss, de sâmbătă seara de la Maastricht, Olanda, va fi transmis în direct la Cinema Florin Piersic.
Mai multe cutii de turtă dulce erau încă pe rafurile din Carrefour-ul din Piaţa Mărăşti, deşi erau expirate de o lună, având termenul 30.05.2012. Angajații povestesc şi cum se vinde îngheţata expirată de un an.