Un incident potențial periculos a avut loc în trafic, la Cluj-Napoca, din cauza unui șofer neatent.
Însemnele ”Ultra Curva Groapa” au fost retrase, după ce a fost ”capturat” steagul suporterilor U Cluj
Șeful Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Felix Bănilă, a anunțat că, la finalul săptămânii trecute, a fost confiscată o cantitate uriașă de cocaină, de aproape o tonă.
Un șofer cluejan a avut parte de un episod terifiant, în timp ce transporta un grup de 20 de copii spre casă.
Un autocar a luat pe centura Vâlcele - Apahida, luni, 25 iunie, în jurul orei 15.00.
Rețeaua de socializare Instagram vine cu una dintre cele mai dorit funcții, printr-o simplă actualizare.
Un document din interiorul PSD arată că ”statul paralel” acționează prin Guvernul Grindeanu pentru a-l înlătura pe Liviu Dragnea.
La Iulius Mall Cluj a fost inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, unul dintre cele mai inedite magazine din incinta complexului comercial.
Primăria Cluj-Napoca recunoaște că parkingul Moților se blochează zilnic, într-un răspuns acordat unui clujean.
Un clujean i-a trimis o scrisoare primarului Emil Boc prin care îi atrage atenția că chiria apartamentelor a explodat.
O mamă a avut parte de șocul vieții sale când a intrat pe internet și a descoperit că erau difuzate imagini din propria casă
Prima ediție a "Cursei Rățuștelor” va avea loc la acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca.
Autoritățile columbiene au realizat, duminică, o captură de cel puțin opt tone de cocaină, în nord-vestul țării, a anunțat armata columbiană, citată de agenția DPA.
Polițiștii clujeni au reușit, joi, o captură de material lemnos obținut prin ilegal.
The Untold Faces este denumirea proiectului Day 15 august și reprezintă mai mult decât un simplu concurs foto.
Facebook lucrează la o nouă aplicație, dezvălui Business Insider, care pare să fie parte din strategia Facebook for Business.
Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime a făcut o captură de zile mari în portul Constanţa Sud-Agigea, aceștia descoperind un transport de peste o tonă de precursori de droguri sintetice, al cărui
Fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, a votat la secţia de votare amenajată la Liceul ”I.L.Caragiale” din București.
Gigantul IT Google vrea să captureze cele mai inedite peisaje din lume cu ajutorul Google Maps, iar acest lucru înseamnă că trebuie să se adapteze la terenul pe care îl filmează.
Recent a apăriut cea mai scumpă aplicație din App Store, care costă mai mult decât un iPhone nou. Aceastya se umește Vizzywig 4K și costă 1.000 de dolari.
Pompierii dejeni au fost solicitați la o intervenție mai specială, miercuri, în jurul orei 12.00. Aceștia au fost chemați pentru a salva un cîine care a căzut în Valea Salca.
Apple a lansat oficial noul smartphone iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Camera pare a fi cea care va învinge concurența.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului organizează în zilele de 28 şi 29 aprilie 2014 o acţiune de investigaţii arheologice în oraşul Năsăud.
O ”minune” a arhitecturii poate fi admirată la Cluj-Napoca, în cartierul Zorilor, unde a răsărit o casă pe un bloc.
Nokia ar putea lansa la MWC 2014 de la Barcelona primul lor smartphone cu Android, ce poartă numele de Normandy, iar site-ul EVLeaks susține că a pus mâna pe primele imagini cu interfata gadget-ului.
Un om de afaceri clujean, judecat și condamnat de Judecatoria Cluj-Napoca la 5 ani de închisoare cu executare pentru întreținerea de raporturi sexuale cu o minoră, a beneficiat de clemența instanței.
Compania Quigley Publishing Company, care publică International Motion Picture Almanac, a realizat și în acest an topul vedetelor care au realizat cele mai mari încasări în cinematografe. Pe prima poziție în acest an se clasează tânăra actriț
Polițiștii au realizat o captură record de petarde și artificii în Piața Mihai Viteazu, din Cluj-Napoca.
Regizorul român Claudiu Voicu, stabilit în Marea Britanie, a fost ales de Nokia pen tru a promova abilitățile celei mai performante camere video a loir, cea de pe Lumia 1020.
Ceasul inteligent de la Samsung a lansat miercuri, la Berlin.