O turmă de 12 - 15 porci mistreți a reușit să ajungă în parcul de la biserica de la Calvaria, între ”pădurea” de blocuri din Mănăștur. Veterinarii au explicat care a fost traseul urmat de animale.
O turmă de porci mistreți este vânată în Mănăștur de polițiști și jandarmi, în curtea Bisericii Calvaria.
Iulius Mall Cluj dă startul Nopţii Reducerilor Vedetă în 9 noiembrie 2013, începând cu ora 19.00. Pe lângă cumpărături, clujenii vor putea asista și la recitaluri ale celor mai în vogă artişti.
Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere a salariului mediu cu 0,3% (5 lei) în luna septembrie, față de luna precedentă.
Antrenorul U Cluj, Mihai Teja, a fost întrebat la finalul meciului cu Viitorul Constanța, dacă Hagi vine din iarnă la Cluj cu jucătorii.
Compania Farmec lansează un nou membru din familia celebrelor produse Doina: Doina – cremă nutritivă vitaminizantă, cu o formulă special creată pentru a ajuta pielea feței și a corpului să uite de vremea capricioasă de afară și să se simt
Nu e deloc greu să te apuci de o dietă, însă este foarte greu să o duci până la capăt. Multe persoane nu reușesc să reziste ispitelor culinare și astfel ajung să renunțe la dieta care le-a ajutat să dea jos kilogramele în plus.
Un clujean cere primăriei Cluj-Napoca să implementeze mai multe măsuri de siguranță la trecerea de pietoni de pe strada Frunzișului, varianta Zorilor-Mănăștur, pentru a evita accidentele care au loc frecvent în acea zonă.
Oamenii de știință s-au concentrat în ultimii ani pe o categorie problematică a populației: bărbații cu fețe late.
Clujenii de la ”U” Mobitelco au reușit să se impună în deplasare, în partida împotriva SCM U Craiova, sâmbătă seara, la un punct diferență.
Misteriosul om de afaceri din Cluj, Rareş Criste, este audiat la DNA în dosarul ”Mită la Hidroelectrica”.
Nicolae Lăcătuș, devenit celebru pe internet sub numele de ”Jandarmul cu voce de aur” după ce colegii săi l-au filmat în timp ce cânta o melodie accapella, a participat și la preselecțiile X Factor, însă nu a avut mare noroc.
SHAKUNTALA DEVI a fost supranumită ”calculatorul uman”, pentru că reușea să realizeze calcule avansate, chiar mai repede ca și un calculator.
M-am operat de curând, nimic grav. Nu am dat șpagă la doctori.
Meteorologii vin cu vești bune în ceea ce privește prognoza meteo pentru începutul de săptămână.
Vlad Chiricheş a acordat un interviu în cotidianul britanic The Guardian și a vorbit despre Steaua, Tottenham şi echipa naţională.
Cadrele medicale au protestat, sâmbătă, 2 noiembrie, în București, având și un mesaj macadru pentru ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu.
Gabriel Tamaș ar putea să revină în fotbalul din Marea Britanie din iarnă, după ce acesta a fost dat afară de la CFR Cluj.
Federația Română de Fotbal a anunțat că întreaga cotă de bilete disponibile pentru meciul tur al play-off-ului de calificare la Cupa Mondială, Grecia-România, joc ce se va disputa vineri 15.11.2013, la Pireu, au fost epuizate în doar 10 minute.
Scaadalul dintre selecționerul naționalei, Victor Pițurcă, și fosta sa amantă, Vica Blochina, pare să izbucnească din nou, deși recent apele se calmaseră. Femeia susține că Pițurcă nu plătește pensia alimentară a fiului său, Edan.
Liderul echipei naționale de gimnastică, Flavius Koczi, și-a anunțat retragerea din activitatea competițională. Colegul său de lot, Ovidiu Buidoso, a luat și el decizia de a renunța la competițiile sportive.
Circa 30 de ONG-uri solicită Ministerului Educaţiei ca Halloween-ul să fie interzis în şcoli pentru că este satanist.
"Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”….acestea au fost primele cuvinte răspândite în eter la 1 noiembrie 1928, pe frecvenţa Postului Naţional de Radio.
Grăsimea acumulată pe abdomen este unul dintre cele mai mari coșmaruri pentru persoanele care doresc să se mențină în formă, de aceea trebuie mereu să fie atenți șa ceea ce mănâncă.
Scandalul mitei de 2.8 milioane de euro se învârte în jurul clujeanului Rareş Criste, membru al unei loje masonice din oraş, conduse de un celebru medic neurolog din Cluj-Napoca.
Mihai Trăistariu este foarte nervos din cauza fatelui său, care este pictor în Piatra Neamț, din cauza faptului că se comportă urât cu el și doar îi cere bani.
Administratorul firmei Student Taxi a precizat că taximetristul acuzat că a bătut un client va fi dat afară, dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt reale.
Președintele FRF Mircea Sandu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de miercuri, că jucătorii echipei naționale au pierdut o primă de 500.000 de euro, din cauza faptului că nu au reușit să obțină șase puncte în meciurile cu Ungari
Miturile potrivit cărora berea dăunează sănătății au fost infirmate de multe ori de către specialiști. Aceasta este una dintre cele mai sănătoase băuturi alcoolice și în anumite cazuri consumul său este chiar recomandat.
Oamenii de știință au descoperit recent o metodă simplă prin care o persoană poate părea mai atrăgătoare pentru sexul opus.