Cea de-a treia ediție a Trofeului Streetball ”BeSport 3x3” revine la Cluj în perioada 20-21 septembrie.
Universitatea Cluj va disputa la sfârșitul acestei luni partida din șaisprezecimile de finală a Cupei României, împotriva echipei FC Bihor Oradea, iar antrenorul clujenilor, George Ogăraru, consideră că acest merci este doar începutul unei ”
Chinezoaica Na Li, 32 de ani, a povestit vineri despre retragerea ei din tenisul profesionist.
Un grup de hoți specializați în furtul obiectelor de pe terasele localurilor publice din Cluj a fost prins de polițiști, aceșția recuperând bunuri în valoare de 96.000 lei, din prejudiciul total de 120.000 lei.
PSD Cluj susține că măsurile luate de cabinetul Ponta: blocarea pe termen nedeterminat a creșterii prețului gazelor naturale și posibilitatea cumulului pensiei cu salariul sunt măsuri care sunt în favoarea cetățeanului.
Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj anunţă organizarea Conferinţei şi Adunării Generale a Asociaţiei Aeroportuirlor din România (AAR), în perioada 24-25 septembrie 2014, la Poiana Braşov.
Europarlamentarul independent Mircea Diaconu este acuzat de un coleg că i-a ”furat” proiectul privind acordarea unui ajutor financiar pentru disponibilizații de la Mechel Câmpia Turzii.
Polițiștii clujeni au prins trei minori, suspectați că ar fi furat mai multe bijuterii și aparatură electronică dintr-o locuință din comuna Feleacu.
Calin Popescu Tăriceanu a trecut pe la Cluj și a ”transferat” câțiva consilieri locali, unul județean și un primar.
Cinci minori sunt cercetați de polițiltii clujeni, aceștia fiind suspectați de furtul a nouă biciclete de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Parcul de lângă Iulius Mall Cluj a fost amenajat frumos pentru obținerea autorizației de construcție a unui imobil de birouri, dar lacul este sub orice critică.
Un clujean a solicitat Poliției Rutiere sancționarea fimelor Diferit și Kiat care lucrează pe Calea Turzii, pentru că pun în pericol viața pietonilor.
Un grup de soliști de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca i-a luat apărarea directorului Marius Budoiu, care a fost acuzat într-un memoriu public de lucruri ilegale.
Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii să găsească soluții pentru a scădea TVA -ul și la alte produse agroalimentare.
Tudor Chirilă și-a făcut, marți seara, debutul în calitatea de antrenor în emisiunea ”Vocea României”, însă nu a fost plăcut de toată lumea.
Trei tineri au prinși de polițiști în timp ce încercau să fure mai multe bunuri din Polus Center.
O femeie de 84 de ani din Câmpia Turzii a avut parte de șocul vieții când a răspuns la ușă și s-a trezit cu un tâlhar în fața ochilor.
Un clujean a filmat pe strada Ciobanului o persoană care arunca gunoaiele direct de pe bloc.
Războiul dintre omul de afaceri Adrian Marțian și Adrian Mutu continuă cu acuzații extrem de grave.
După ce a afirmat că ar fi dispus să îi dea informații selecționerului Ungariei despre echipa României, Vasile Miriuță, antrenorul CFR Cluj, a fost aspru criticat de mai multe persoane, printre care și secundul lui Victor pițurcă, Valeriu
După tragerea la sorți a meciurilor din 16-imile Cupei României au fost aflați adversarii echipelor clujene: CFR Cluj, U Cluj și CS Unirea Jucu.
Regia de Termoficare Cluj anunță că va fi întreruptă apa caldă în cartierele Mărăști și Gheorgheni.
Deși abia a fost lansat pe piață, iPhone 6 a primit deja și o variantă de lux.
Simona Halep a primit o veste foarte bună din partea WTA. Aceasta a reușit să se califice în prestigiosul turneu al campioanelor, de la Singapore, unde cele mai bune 8 jucătoare din lume se vor lupta pentru trofeu.
Un biciclist s-a accidentat grav, luni, 15 septembrie, în jurul orei 19.20, pe DN1C, pe raza comunei Jucu.
Un meci de fotbal din liga V, zona Gherla, a fost întrerupt după ce jucătorii și-au aplicat lovituri cu pumnii.
O universitatea din Cluj-Napoca permite înscrierea la examen și fără bacalaureat.
Show -ul de la Pro TV a suferit o modificare importantă, chiar înainte de debut.
Premierul Victor Ponta a declarat la Târgu Jiu, unde a fost prezent la festivitățile de deschidere a noului an școlar, că este de părere că toți copiii știu să folosească un calculator și au telefoane cu internet.
PSD Cluj le solicită liderilor ACL Cluj să-și recunoască propriile ”acțiuni mafiote” și să facă autodenunțuri la DNA, având în vedere că în 2005 au racolat mai mult de 10 primari ai PSD, promițându-le sprijin administrativ.