Ştiri      bucuresti

SUA, Comisia Europeană, Olanda şi Marea Britanie monitorizează amendamentele la Codul Penal

SUA, Comisia Europeană, Olanda şi Marea Britanie monitorizează amendamentele la Codul Penal

Ambasada Olandei în România, Ambasada SUA, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, şi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, urmăresc amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii

Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile la Cluj

Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile la Cluj

Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă anunță că în data de 11 decembrie 2013, la nivel național, sunt disponibile 9.956 de locuri de muncă, dintre care peste 1050 în județul Cluj, ocupând locul doi din țară. după București (

Radu Beligan inclus în Record Guinness! E cel mai longeviv actor aflat încă în activitate

Radu Beligan inclus în Record Guinness! E cel mai longeviv actor aflat încă în activitate

Radu Beligan împlinește, sâmbătă, 95 de ani, și va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness.

Agresorul cu crosa de golf din club Nox, 29 de zile după gratii. Ce au văzut polițiștii pe CAMERELE de SUPRAVEGHERE

Agresorul cu crosa de golf din club Nox, 29 de zile după gratii. Ce au văzut polițiștii pe CAMERELE de SUPRAVEGHERE

Bătaia din clubul Nox, de pe strada București a durat mai puțin de 5 minute. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea cum scandalul a izbucnit din senin, fără ca angajații clubului să apuce să reacționeze.

Bătaie la club Nox, de pe strada București: Și-a făcut dreptate cu crosa de golf

Bătaie la club Nox, de pe strada București: Și-a făcut dreptate cu crosa de golf

Un nou scandal a avut loc la Club Nox, de pe strada București, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un client al localului a fost lovit cu crosa de golf.

Ce a pățit un clujean din cauza Black Friday? Comanda lui e pe drum de 2 SĂPTĂMÂNI

Ce a pățit un clujean din cauza Black Friday? Comanda lui e pe drum de 2 SĂPTĂMÂNI

Un client nemulțumit susține că un magazin online i-a fost încurcată comanda, iar coletul nu i-a sosit nici măcar după aproape două săptămâni.

Protestatarii de la Pungești au devenit violenți. Au rupt gardul de la Chevron

Protestatarii de la Pungești au devenit violenți. Au rupt gardul de la Chevron

Protestatarii s-au strâns din nou în localitatea Pungești pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de șist de către compania Chevron.

Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile la Cluj, începând de azi

Peste 1.000 de locuri de muncă disponibile la Cluj, începând de azi

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a transmis un anunț potivit căruia, începând din data de 6 decembrie, la nivel național sunt disponibile 10.105 locuri de muncă, dintre care peste 1.000 sunt în Cluj.

Primarul din Florești cu lacrimi în ochi când vine vorba de Fany: Mă simt neajutorat! - VIDEO

Primarul din Florești cu lacrimi în ochi când vine vorba de Fany: Mă simt neajutorat! - VIDEO

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a fost întrebat, joi seara, la emisiunea online Știri de Cluj LIVE dacă se simte neajutorat când vine vorba despre problema Fany. Șulea a lăcrimat, vădit emoționat.

Florin Piersic și Andra, ținuți în picioare în cursa Tarom - București - Cluj-Napoca

Florin Piersic și Andra, ținuți în picioare în cursa Tarom - București - Cluj-Napoca

Florin Piersic și Andra au fost ținuți în picioare în cursa Tarom - Cluj-Napoca, anunță senatorul Sorin Bota.

Cum justifică Horea Uioreanu faptul că RATUC nu preaia transportul în zona METROPOLITANĂ

Cum justifică Horea Uioreanu faptul că RATUC nu preaia transportul în zona METROPOLITANĂ

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a explicat, joi, 5 decembrie, că a fost forțat de instanță să anuleze hotărârea privind scoaterea de la licitație a 14 trasee din zona Metropolitană a Clujului.

Becali a făcut SHOW în fața judecătorilor. S-a comparat cu Sfântul Gheorghe

Becali a făcut SHOW în fața judecătorilor. S-a comparat cu Sfântul Gheorghe

Gigi Becali s-a săturat de drumurile tot mai dese între Poarta Albă și Jilava, astfel că și-a expus nemulțumirile în fața instanței de la Tribunalul Bucureşti, care judecă o contestaţie la executarea pedepsei cu închisoarea, în stilul său

Studenții din Cluj, campioni la burse. 19 studenti primesc 9.600 de lei fiecare

Studenții din Cluj, campioni la burse. 19 studenti primesc 9.600 de lei fiecare

Studenții de la UTCN rămân campioni la burse în Programul Educațional Roberto Rocca, 19 studenți din cluj fiind premiați astăzi, la Zalău, cu burse în valoare de 9.600 de lei fiecare, alături de alți 21 de tineri de la alte trei universităț

Bugetul de Sărbători. Cât vor cheltui românii

Bugetul de Sărbători. Cât vor cheltui românii

Românii care locuiesc în marile orașe vor aloca pentru sărbători o sumă de 1.500 de lei pentru cadouri și cumpărături.

Mircea Sandu și Mitică Dragomir, cercetați la DNA

Mircea Sandu și Mitică Dragomir, cercetați la DNA

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, au fost audiați de procurorii DNA în cazul transferului lui Bogdan Lobonț de la Corvinul la Rapid.

Boc critică finanțarea slabă a autostrăzilor din Transilvania: Suntem mai importanți ca alte regiuni

Boc critică finanțarea slabă a autostrăzilor din Transilvania: Suntem mai importanți ca alte regiuni

Primarul Emil Boc critică viziunea Guvernului Ponta, privind construcția de autostrăzi în România, prezentată în proiectul România 100.

O clujeancă reclamă un NON STOP fraudulos din Florești, dar Protecția Consumatorilor i-a dat cu FLIT

O clujeancă reclamă un NON STOP fraudulos din Florești, dar Protecția Consumatorilor i-a dat cu FLIT

O clujeancă a încercat să reclame la Protecția Consumatorilor și la Garda Financiară neregulile de la un magazin NON STOP din Florești, dar susține că s-a lovit de uși închise.

Doi foști ministri, condamnați în dosarul PRIVATIZĂRILOR STRATEGICE. Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, închisoare cu executare

Doi foști ministri, condamnați în dosarul PRIVATIZĂRILOR STRATEGICE. Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, închisoare cu executare

Doi foști ministri, Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, au fost condamnați de instanța supremă la închisoare în dosarul primatizărilor strategice.

Cum va arăta reţeaua de autostrăzi a României peste cinci ani - VEZI HARTA

Cum va arăta reţeaua de autostrăzi a României peste cinci ani - VEZI HARTA

Guvernul a realizat un plan care prevede unirea punctelor importante de pe harta României cu autostrăzi.

Dacia Duster în varianta militară. Este blindat și are platformă de tragere telecomandată FOTO

Dacia Duster în varianta militară. Este blindat și are platformă de tragere telecomandată FOTO

Cu ocazia Zilei Naționale a României, armata a prezentat o serie de autoturisme de luptă, în cadrul paradei din București, printre care a fost prezentat, în premieră, varianta militară a Dacia Duster.

Mănăstirea Franciscană din Cluj-Napoca restaurată cu materiale folosite la refacerea Colosseum-ului - FOTO

Mănăstirea Franciscană din Cluj-Napoca restaurată cu materiale folosite la refacerea Colosseum-ului - FOTO

Mănăstirea Franciscană, cu o istorie de peste 900 de ani, se află într-un amplu proces de restaurare.

Steaua a dat lovitura în Champions League. Primește mai mulți bani decât Barca și Real

Steaua a dat lovitura în Champions League. Primește mai mulți bani decât Barca și Real

Potrivit unui top al încasărilor echipelor calificate în grupele Champions League, realizat de către presa din Spania, Steaua București are de primit mai mulți bani de la UEFA decât Barcelona și Real Madrid.

Un clujean din Mărăști a scos pistolul într-un magazin și a amenințat un bărbat

Un clujean din Mărăști a scos pistolul într-un magazin și a amenințat un bărbat

Un clujean a scos pistolul într-un magazin din cartierul Mărăști, de pe strada Dâmboviței, și a amenințat un alt bărbat. Pe stradă a amenințat o altă persoană.

Peste 1.600 de locuri de muncă disponibile la Cluj de astăzi

Peste 1.600 de locuri de muncă disponibile la Cluj de astăzi

Agenția Națională a Forței de Muncă anunță că din data de 28 noiembrie 2013 sunt disponibile 11.991 locuri de muncă la nivel național, dintre care peste 1.600 sunt disponibil e la Cluj.

Dezvăluiri despre comportamentul lui Gigi becali la închisoare: ”Urlă, țipă”

Dezvăluiri despre comportamentul lui Gigi becali la închisoare: ”Urlă, țipă”

Gigi Becali s-a plâns instanței de condițiile de transport de la penitenciarul Poarta Albă până la tribunal și chiar a cerut rotecție după gratii, însă paznicii închisorii spun că nici afaceristul nu e ușă de biserică.

Poliția Cluj a reacționat după trei zile de la scandalul cu SĂBII de pe strada București

Poliția Cluj a reacționat după trei zile de la scandalul cu SĂBII de pe strada București

Poliția Cluj a prezentat detalii despre scandalul cu săbii și cuțite, din noaptea zilei de 24 noiembrie, de pe strada București, numai după ce Știri de Cluj a dezvăluit cazul.

Doi romi implicați într-un MĂCEL cu săbii în centrul Clujului. VIDEO - IMAGINI ȘOCANTE

Doi romi implicați într-un MĂCEL cu săbii în centrul Clujului. VIDEO - IMAGINI ȘOCANTE

Doi frați romi au atacat un grup de bărbați pe strada București, în fața clubului Nox, în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 3.00. IMAGINI ȘOCANTE

Cursă Cluj-Napoca - Tel Aviv inaugurată de WIZZ AIR. Ce program va avea

Cursă Cluj-Napoca - Tel Aviv inaugurată de WIZZ AIR. Ce program va avea

Compania Wizz Air a inaugurat zborul de la Cluj-Napoca la Tel Aviv, care zbura de două ori pe săptămână, miercuri şi duminică.

Clujul are o nouă stație de epurare, care a costat 35 de milioane de euro

Clujul are o nouă stație de epurare, care a costat 35 de milioane de euro

Noua stație de epurare a Clujului a fost inaugurată marți, 26 noiembrie. Investiția s-a ridicat la 35 de milioane de euro, din fonduri europene.

Becali a citat din psalmi în fața instanței și s-a plâns de condițiile de transport

Becali a citat din psalmi în fața instanței și s-a plâns de condițiile de transport

Gigi Becali a început să citeze din psalmi în faţa magistaţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul lui privind contopirea pedepselor. Acesta le-a cerut să execute pedeapsa sub supraveghere, spunând că "a făcut deja şapte luni"