Statele Unite transferă armele nucleare amplasate în Turcia spre România, afirmă două surse citate de site-ul EurActiv.com. Cu toate acestea, MAE a respins ferm aceste informații.
Un MIG 21 Lancer de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii s-a întrecut cu un BMW.
Autorităţile turce au reintrodus starea de urgenţă la Istanbul şi au desfăşurat efective suplimentare din cadrul forţelor speciale ale poliţiei, relatează TASS, care preia informaţii transmise de agenţia de ştiri Anadolu.
Atacul din Afganistan, de la Kandahar, în ruma căruia doi soldați români au decedat, iar altl a fost rănit grav, a fost revendicat, iar un polițist se pare că era implicat.
Ambasdorul SUA, Hans Klemm, a susținut la Cluj-Napoca un discurs în care a vorbit despre instabilitatea Europei și de comportamentul revanșard al Rusiei.
Poliția Cluj a făcut o anchetă în cazul militarului portughez găsit plin de sânge într-un local din Cluj-Napoca. Rezultatul nu indică faptul că militarul ar fi fost bătut.
Patru avionae F-16, care aparțin Forțelor Aeriene din portugalia, au fost tirmise la baza aeriană de la Câmpia Turzii, pentru un exercițiu militar NATO.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, că lucrările de modernizare a Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii vor începe în cea de-a doua parte a acestui an.
Sicriul în care se afla trupul unuia dintre militarii morți la Sibiu, în urma prăbușirii unui elicopter de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, a ajuns noaptea la Bonțida, pentru înmormântare.
Procurorii militari au început urmărirea penală în REM în cazul accidentului aviatic de la Sibiu, în care și-au pierdut viața opt militari, iar alți doi au fost grav răniți.
Doi dintre militarii de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, care au murit în urma prăbușirii elicopterului de la Sibiu, au fost înmormântați la cimitirul militar din Cluj.
Fratele căpitanului Rareş Moldovan, care a murit în urma prăbușirii elicopterului de la Sibiu, a spus că acesta și-a asumat riscuri câd a acceptat să lucreze într-o armată cu echipamente învechite.
Unul dintre militarii care a murit în urma accidentului de elicopter de la Sibiu este din Bonțida. Vasile Gădălean este plâns acum de toată comunitatea.
Maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, mort în urma prăbușirii elicopterului de la Baza Câmpia Turzii urma să se căsătorească în acest an.
Opt militari și-au pierdut viața, iar alți doi au fost răniți după ce un elicopter PUMA de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii s-a prăbușit în Sibiu.
Un elicopter de la Câmpia Turzii s-a prăbușit la Sibiu, anunță Ministerul Apărării.
Rezervoarele unui MIG -urile 21 Lancer de la Campia Turzii au picat în timpul unui zbor de antrenament.
Dacă politicienii romîni din ziua de astăzi se întâlnesc cu greu cu președinții americani, Nicolae Ceaușescu avea parte de recepții fastuase din partea oficialilor Statelor Unite.
Locotenentul Alexandru Gheorghe, de la Baza Aeriană de la Luna, cel care a participat la protestul din Piața Universității în uniformă, a câştigat procesul cu Ministerul Apărării Naţionale.
Ziua Porţilor Deschise la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii are loc sâmbătă, 31 mai.
Cămătarii din Turda, conduși de temutul Claudiu Ghibu, îi amenințau și pe militarii de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, care se împrumutau cu bani de la o leafă la alta.
Premierul Victor Ponta a zburat cu un avion de vânătoare F-16, la finalul exercițiului militar de la Baza Aeriană 71 - Câmpia Turzii.
Premierul Victor Ponta a zburat la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii cu un avion F-16, al Forțelor Aeriene ale SUA.
Peste 2000 de clujeni s-au adunat sâmbătă dimineaţa pe pista Aeroportului Internaţional Cluj pentru a-i vedea la lucru pe piloţii de elicoptere şi avioane.
Aeroportul Internațional Cluj va fi gazda unui miting aviatic sâmbătă, 18 mai, cu începere de la ora 9.30.
Locotenentul Alexandru Gheorghe, dat afară de la Baza Aeriană Câmpia Turzii pentru că a protestat în Piața Universității, în iarna anului 2012, se consideră umilit și de puterea USL, cea care în urma cu un an îl felicita pentru curajul lui.
Militarii clujeni au oferit un spectacol frumos de 1 Decembrie în Piața Avram Iancu miilor de curioși veniți să vadă tehnica militară.
Locotenentul in rezerva Alexandru Gheorghe, cel care a protestat in Piata Universitatii impotriva regimului Basescu, va candida ca independent la Primaria Sibiu, pe lista Partidului National Democrat Crestin.
Romania si alte state NATO vor cheltui trei miliarde de euro pentru a achizitiona si a opera in comun cinci avioane fara pilot concepute de americani.
Sotiile pilotilor Laurentiu Chirita si Sorin Popa, decedati in accidente aviatice produse in apropiere de Campia Turzii, au murit joi dimineata intr-un accident in Prahova.