Proiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc propus de UDMR prevede că 50% din câștigurile Loteriei vor fi oprite la bugetul regiunii.
Fanii lui Gică popescu vor să-l scoată pe Gică Popescu din închisoare, iar drept dovadă stă numărul foarte mare al celor care au semnat petiția online pentru grațierea acestuia.
PNL Cluj acuză dur PSD că încearcă să mute Spitalul CFR Cluj în subordinea Spitalului Clinic Județean Cluj, cel mai mare din țară, dar nu alocă și fondurile necesare.
Documentul INEDIT de mai jos prezintă una dintre puținele dovezi, mărturii ale colaborării ofițerilor de securitate din România, DSS/CIE, cu teroriștii occidentali în perioada războiului rece.
Parlamentul European a aprobat plata unui ajutor financiar pentru disponibilizaţii de la MECHEL Câmpia Turzii și Târgoviște.
Un grup de soliști de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca i-a luat apărarea directorului Marius Budoiu, care a fost acuzat într-un memoriu public de lucruri ilegale.
Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii să găsească soluții pentru a scădea TVA -ul și la alte produse agroalimentare.
Jurații Tudor Chirilă şi Marius Moga s-au luat la harță, având un schimb de replici foarte dur.
Un clujean a încercat să își parcheze autoturismul în parkingul subteran de la Cluj Arena și susține că a regretat.
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (fosta Şcoală Specială nr. 1 de pe str. G. Coşbuc) Cluj-Napoca a fost mutată într-un alt sediu pentru că biserica a pus mâna pe clădire.
Premierul Victor Ponta a declarat la Târgu Jiu, unde a fost prezent la festivitățile de deschidere a noului an școlar, că este de părere că toți copiii știu să folosească un calculator și au telefoane cu internet.
Premierul Victor Ponta a declarat la Târgu Jiu, la festivitățile noului an școlar, că nu mai există elevi fără telefon cu internet.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, prezent luni la Cluj, a declarat că dorește să fie alocate fonduri pentru dotări la Spitalul de Urgențe din Cluj-Napoca.
”Regele asfaltului”, Dorin Umbrărescu, a semnalat înaintea vizitei lui Victor Ponta pe șantierul Autostrăzii Transilvania, între Gilău şi Nădăşel, că asfaltatorii români nu mai câștigă licitații.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, susține că va face plângere la DNA și la DIICOT împotriva PSD Cluj.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, cu atribuții de președinte, Vakar Istvan, a vorbit în cadrul emisiunii Știri de CLuj Live despre arestarea lui Horea Uioreanu.
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei a declarat că dorește să înlocuiască orele de religie din programa școlară cu ”istoria religiilor”.
Mihai Neșu a revenit în fotbal, pe postul de analist video la U Cluj. Salariul lui este foarte mic.
Creditele cu dobânzi mici și ușor de obținut atrag atenția oricui, însă poți cădea în plasa unor escroci care folosesc metode elaborate pentru a-și atrage victimele.
Premierul Victor Ponta a venit, vineri, la Cluj pentru a ”inspecta” șantierul tronsonului de autostradă de la Gilău la Nădășel.
O femeie de 69 de ani din Cluj-Napoca a fost înșelată cu o sumă foarte mare de bani prin metoda accidentul.
Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor (CNSL) din cadrul Federației Române de Fotbal a decis că echipa CFR Cluj trebuie să plătească peste 120.000 de euro, bani ce reprezintă restanțe către mai mulți jucători.
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, că Victor Pițurcă va rămâne selecționerul echipei naționale de fotbal.
Doi bărbați au fost prinși de polițișții clujeni, aceștia fiind suspectați de mai multe furturi din locuințe.
Un escroc a fost prins în flagrant de cătee polițiștii clujeni și reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de înșelătorie, cerându-i bani unui bărbat pentru a-l scăăpa de o amendă.
Inspectorul general școlar Cluj, Peter Tunde, lua șpaga pentru a rezolva examenele la BAC și le promitea părinților că va face minuni.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a spus că legea amnistiei fiscale pentru pensionari, mame și bugetari este morală și corectă.
Trei clujeni au fost reținuți de poliție după ce au sechestrat un bărbat și l-au șantajat să le cedeze un teren și un autoturism.
Președintele echipei Al Ittihad, Ibrahim Al Balawi, s-a răzgândit în rivința lui Victor Pițurcă și nu îl mai vrea la echipă.
Un bărbat de 56 e ani din Turda e cercetat de polițiști, acesta fiind acuzat de șantajarea unei femei, acte de violenţă şi violare de domiciliu.