Luni 30 Ianuarie

Ce a pățit o clujeancă la automatul de plată a parcării din Piața Unirii: Mi-a fost frică ...

 

Automatul de plată a parcării din Piața Unirii este o sursă constantă de probleme. O grupare de țigănuși s-a prins cum poate ”manipula” automatul și stă acolo pentru a-i prosti pe șoferi. 

 

Vineri noaptea am ieşit dintr-un club din Piaţa Unirii şi m-am îndreptat spre parcarea cu plată din faţă de la Diesel, unde aveam maşina. Ajunsă la automatul de parcare am introdus tichetul, mi-a arătat că am de plătit 7 lei, am scos 10 lei din geantă, i-am băgat în automat ca să îmi validez parcarea şi în secunda doi a sărit în spatele meu un copil de etnie romă, de 14-15 ani, care a început să apese haotic pe butoanele automatului. L-am împins, am iscat o ceartă cu el a relatat E.G., conform Radio Cluj.

 

Femeia a mai povestit ca tichetul de parcare i-a iesit nevalidat, iar copilul i-a spus sa mearga sa iasa cu masina din parcare, ca totul e in regula. Speriata de faptul ca intre timp aparusera alti doi prieteni ai copilului, ea a cerut ajutorul taximetristilor de peste drum. Ajutata de unul dintre acestia, a mai introdus o data tichetul in aparat si a vazut din nou ca are de platit 7 lei, suma pe care a si achitat-o, iar tichetul i-a fost validat.

 

"Pe Strada Eroilor am întâlnit un echipaj de poliţie de la rutieră, le-am spus ce s-a întâmplat şi mi-au spus să merg la secţia 1 pentru a depunde plângere, în timp ce ei au luat-o pe urmele celor trei persoane cu care am avut de-a face în parcare. Atunci nu am depus plângere, însă acum voi depune plângere şi îi îndemn pe toţi care păţesc acest lucru să facă la fel”, a mai declarat E.G., conform Radio Cluj.

 

Zeci de reclamații s-au depus până acum la Primăria Cluj-Napoca și la firma care administrează parcarea. 

 

Automatul este exploatat la maxim de țigănușii care roiesc în jurul lui. Șoferii care nu sunt la curent cu modul de plată a parcării pleacă crezând că au plătit, dar tinerii anulează tranzacția și iau banii.

 

Zilele trecute, unul dintre țigănușii din Piața Unirii a explicat, pe cameră, tot procedeul prin care sunt prostiți șoferii.

 

Cum îi fură țigănușii pe șoferi la parcarea din Piața Unirii. Unul dintre ei explică TOTUL - VIDEO

Comentarii Facebook