Proprietarul unui apartament din Gruia s-a dus peste chiriaș cu ranga și a încercat să îi scoată afară cu forța. Oamenii aveau contract valabil de închiriere.
Oana Zăvoranu donează haine în valoare de 200.000 de euro, iar sute de persoane au fost atrase de anunțul făcut pe Facebook de așa-zisa divă.
Avocatul clujean Ciprian Păun susține că blocarea construcțiilor imobiliare din motive de trafic este un pas greșit.
Primarul Emil Boc a fost întrebat dacă metru pătrat construit în Cluj-Napoca a ajuns la 1.500 - 1.700 de euro din cauza proiectelor blocate de trafic și de birocrație.
Cu toate că abia a trecut de problemele cauzate de dopaj și s-a întors în circuitul profesional de tenis, Maria Sharapova este anchetată acum în India, într-o afacere imobiliară care s-a încheiat prost.
Clujul este noul paradis al prețurilor umflate din domeniul imobiliar. Astfel, s-a ajuns ca unele locuințe să fie scoase la vânzare cu prețuri cuprinse între 300.000 și 430.000 de euro.
PSD Cluj îl acuză pe președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, că lipsesc din declarația lui de avere 225.000 de euro.
Magistraţii Curţii de Apel au anulat sentința prin care două spații din buricul târgului fuseseră schimbate cu terenuri agricole de la marginea orașului.
O nouă mostră a faptului că piața imobiliară din Cluj-Napoca a scăpat de sub control este dată de proprietarul unui apartament de 52 de mp, care îl vinde la preț de penthouse.
Alexandra Furnea este una dintre victimele de la Colectiv și a povestit acum, la doi ani după tragedie, drama prin care a trecut, dar și realitatea din spital.
CNAIR nu are bani de parapeți metalici pentru a preveni accidentele grave, dar are bani să își țină directorii la hotel, cu lunile.
Un șofer a scăpat mașina de sub control pe Calea Turzii și a ”plonjat” pe scările de la intrarea într-un bloc.
Cluj-Napoca a devenit, de o perioadă, orașul cu cele mai mari prețuri la apartamente din toată țara, ajungând, conform statisticilor de specialitate, la un preț mediu de 1455 euro pe metrul pătrat, în luna septembrie.
Prețul mediu al apartamentelor, la nivel național, în luna septembrie, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național – atât noi, cât și vechi – s-a majorat cu 1,9%, de la 1.141 de euro pe metru pătrat util
Primarul Emil Boc susține că dezvoltarea Clujului este blocată de Guvern, care nu lansează proiectul de construire a centurii metropolitane.
Poliția din Las Vegas a anunțat că cel puțin 20 de oameni au murit și peste 100 răniți, în urma atacului care a avut loc în timpul unui festival de muzică country.
Prețul apartamentelor în Cluj-Napoca a luat-o de mult razna, un ultim exemplu fiind cel al unui apartament de 92 de mp utili scos la vânzare cu 450.000 de euro.
Piaţa imobiliară din România este suprasaturată cu oferte ce promit să satisfacă toate gusturile şi bugetele potenţialilor cumpărători. În acest context, conform experţilor portalului imobiliar
Pompierii clujeni au făcut o descoperire macabră, miercuri seară, dup ce au fost apelați să intervină la un apartament din Turda, de pe strada Calea Victoriei.
Un nou anunț postat de agenția imobiliare.ro a stârnit valuri pe Facebook. O cameră ca o ”celulă” a fost scoasă la închiriat cu suma de 290 de euro.
Un anunț prin care era oferită spre închiriere o cameră la mansardă le-a atras atenția celor de la Chirii Police Cluj-Napoca.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a spus că tarifele de parcare din centru vor crește.
O româncă dde 33 de ani a fost ucisă, zilele trecute, în localitatea Regensburg din Germania.
Mai multe icoane de patrimoniu au ars într-un incendiu produs la un apartament de pe strada Constantin Brâncuși.
Simona halep a cumpărat un hotel, iar familia ei construiește altul pe litoral.
Un bătrân a căzut de la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Parâng, din cartierul Mănăștur.
PSD Cluj acuză că ”subordonații primarului Emil Boc din primăria Cluj-Napoca” au reușit performanța de a plăti pe cele două chioșcuri din Piața Unirii peste 65.000 euro, dar acestea sunt goale și complet neutilate.
Daniel Metz, șeful NTT Data România, a explicat care ar fi căile de dezvoltare a Clujului.
O clujeancă și-a cumpărat un apartament și s-a dus fericită săîl declare pentru a plăti impozit. Nu a fost atât de ușor pe cât a crezut, toată tevatura durând aproape 3 ore.
O descoperire macabră a avut loc, miercuri seară, într-un apartament din Gherla, unde o femeie a fost găsită decedată.