Statistică INSP: Care sunt județele în care s-au înregistrat cele mai multe decese cauzate de coronavirus


Potrivit unui raport transmis de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), 90,7% dintre persoanele decedate din cauza COVID-19 aveau comorbidităţi asociate, iar 76% dintre decese au fost înregistrate la persoane de peste 60 de ani.

Raportul INSP arată că din cele 1.186 de decese, înregistrate până duminică, 58,7% au fost la bărbaţi, în 90,7% din cazuri pacienţii aveau şi alte comorbidităţi asociate, iar 76,4% dintre decese au avut loc la pacienţi de peste 60 de ani, scrie Mediafax.

Conform documentului întocmit pentru săptămâna 18-24 mai, 43.9% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Bucureşti, Galaţi, Arad şi Hunedoara.

De asemenea, 42.4% din totalul cazurilor s-au inregistrat în Suceava, Bucureşti, Neamţ, Botoşani şi Arad.

Raportul mai arată că unul din şase cazuri a afectat un cadru medical, scrie Mediafax.

Comentarii Facebook