Duminica 27 Noiembrie

Partizanii lui Teodor Susman din Rachitele au tinut piept comunistilor, cu pretul vietii, in asteptarea "americanilor"


Muntii Vladeasa si padurile din jurul satului Rachitele i-au adapostit in anii 1948 - 1958 pe partizanii condusi de Teodor Susman, fost primar al localitatii, in lupta lor cu regimul comunist. Deshumarea lui Susman va fi facuta in 22 - 23 iunie.

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania conduce aceasta actiune de deshumare a osemintelor lui Teodor Susman la cererea urmasilor fostului luptator anticomuist.

Povestea grupului "Teodor Susman" reprezinta esenta luptei impotriva sistemului comumist declansata de cei care nu se puteau multimi cu statutul de asupriti in propria tara.

Supranumit "Tatal Muntilor" sau "Tatal Motilor", Teodor Susman a fost cel care a castigat drepturile motilor in anii '20. A mers la Regele Ferdinand I al Romaniei si "a batut cu pumnul in masa" obtinand permisiunea ca motii sa detina in proprietate si sa exploateze padurile din zona Muntilor Vladeasa.

In continuare vom prezenta lupta familiei Susman, recompusa de Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania

"Denumirea grupului a fost data de familia Susman din Rachitele, care a avut un rol determinant pe tot parcursul evenimentelor desfasurate in zona Muntilor Vladeasa din Apuseni, in perioada 1948-1958.

Cauzele care au dus la constituirea grupului sunt similare celor care au determinat si aparitia altor grupari de partizani si au fost reprezentate de procesul de stalinizare in care a fost angajata societatea romaneasca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Grupul nu si-a propus actiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit in munti de teama represiunilor, a puscariei, fara insa a-si propune ceva efectiv dupa aceasta fuga.
Actiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personala, obtinerea de materiale si informatii, precum si gasirea unui adapost temporar. Membrii organizatiei erau conjunctural impreuna, ei nu aderasera la aceeasi lupta, doar supravietuiau mai bine impreuna sau se alaturasera din oportunism, pentru ca erau convinsi ca americanii vor veni. Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim si de aceea a preferat temnitei calea padurii. Ei nu se opuneau fatis regimului, ei il ocoleau, se straduiau sa nu i se integreze, iar calea muntelui era cea mai potrivita acestui obiectiv. Avand in vedere fortele si logistica masate in capturarea si suprimarea unor oameni simpli, se poate spune, fara ironie, ca fuga lor a fost eroica.

Teodor Susman senior, liderul grupului, a detinut in numeroase randuri functia de primar al comunei Rachitele, fara a fi membru in vreun partid politic. il regasim in aceasta postura mai ales in timpul guvernarilor liberale dintre anii 1922-1928 si 1930-1934, iar apoi in toata perioada razboiului (1939-1945). El s-a manifestat de la inceput ca opozant al regimului comunist, refuzand propunerea de intrare in P.C.R. si realizand pe plan local o propaganda electorala favorabila Partidului National taranesc. Foarte repede, acest tip de comportament s-a lovit de intoleranta si intransigenta agresiva a autoritatilor comuniste locale, iar masurile coercitive care au urmat au preliminat fuga sau refugiul in padure.

Teodor Susman senior, zis a Lipchii, s-a nascut la 24 februarie 1894 in satul Rachitele. Era de religie greco-catolica si in tinerete a primit o educatie buna. in data de 1 septembrie 1924 se casatoreste cu Ecaterina, fiica lui Boc Onut si Onita. Sotii susman au avut impreuna cinci copii, patru baieti (Teodor jr., Traian, Avisalon, Emil) si o fiica (Romulica).

Familia Susman a fost una dintre cele mai instarite familii din zona Huedinului. Definit in documentele Militiei ca un mic "industrias si comerciant al lemnului", Teodor susman senior avea doua gatere de taiat cherestea si un depozit de material lemnos in Rachitele, un magazin satesc bine aprovizionat, 7-8 hectare de pamant, doua vaci, doi boi, un cal si aproximativ 30 de oi. Gospodaria, in care lucrau si doi angajati era bine organizata si administrata, fiind formata dintr-o casa mare, un grajd, o livada cu pomi fructiferi si 295 de familii de albine.

Dupa constituirea structurilor comuniste locale, tocmai aceasta conditie materiala mai buna, care oferea o anumita independenta in relatia cu statul, a devenit sursa multor probleme. Puterea comunista nu avea nevoie de indivizi independenti, ci de o masa de cetateni, amorfa si controlabila. Integrat intr-o asemenea tendinta, Susman devenea dusmanul de clasa, care trebuia neutralizat. Ceea ce il facea si mai indezirabil pe acesta in perceptia autoritatilor comuniste locale, raionale sau judetene, era prestigiul si autoritatea de care se bucura atat in Rachitele, cat si in intreaga zona a Huedinului, Campeniului si Beiusului. El intrase in constiinta colectiva inca din anii "20, cand a militat cu succes pentru improprietarirea motilor cu padurile si pasunile care pana atunci apartinusera unor mari proprietari din Imperiul Austro-Ungar. Incercand sa ofere o cat mai mare rezonanta actiunilor revendicative, Teodor Susman, impreuna cu Amos Francu si protopopul ortodox Aurel Munteanu, au organizat la Huedin mai multe adunari ale motilor si in 1925 au ajuns in audienta la Regele Ferdinand I al Romaniei. Solutionat pozitiv, demersul facut in sprijinul motilor l-a transformat pe Teodor susman nu numai intr-un personaj cunoscut, ci si foarte popular, asa cum reiese si din foarte multe marturii. De asemenea, pe Teodor Susman il regasim la fel de angajat in rezolvarea problemelor comunitatii in anii razboiului, cand, din pozitia sa de primar, a avut un rol major in aprovizionarea comunei Rachitele. Practic, dupa intrarea Huedinului in perimetrul de ocupatie maghiara, localitatile de munte au ramas izolate si, in aceste conditii, timp de patru ani, Teodor Susman a asigurat aprovizionarea cu cereale a comunei Rachitele peste munte, prin Campeni si Beius.

Rezolvarea problemei din partea autoritatilor nu putea depasi obiceiurile vremii, anume inlaturarea totala a lui Susman din viata sociala prin metoda arestarii si incarcerarii. Primele represalii au constat in inlaturarea sa din functia de primar, in 1945, pentru ca peste doi ani sa-i fie inchis magazinul, urmand apoi sechestrarea depozitului de cherestea si valorificarea materialului existent in interes personal de catre primul primar comunist al comunei, Suciu Pascu.

Consecinta acestor abuzuri a fost radicalizarea atitudinilor lui Teodor Susman fata de puterea comunista. In 18 august 1948, Securitatea impreuna cu Militia a incercat arestarea lui Susman si a altor apropiati, insa multi dintre cei vizati au reusit atunci sa fuga si sa se ascunda. Tentativa de arestare esuata a fost elementul decisiv care a dus la aparitia grupului. Din acel moment se poate vorbi de constituirea unui grup armat de rezistenta anticomunista, condus de Teodor Susman senior, care in anii urmatori a activat in zona Muntilor Vladeasa din Apuseni. La inceput, grupul de partizani a fost alcatuit din noua persoane, iar dupa disparitia fizica a lui Susman senior, ultimii rezistenti au fost suprimati de Securitate abia la inceputul lunii februarie 1958.
In primele trei saptamani de la constituire, grupul s-a fixat in padurile din apropierea localitatii Rachitele. Legatura cu satul a fost tinuta in tot acest timp, mai ales in scopul procurarii de alimente, insa, pe timpul noptii, s-au adapostit la joagarul lui Susman din Valea Firii. Membrii grupului s-au preocupat si de achizitionarea armamentului necesar care sa-i faca mai putin vulnerabili in situatia unor conflicte cu Securitatea sau Militia. Astfel, in aceasta perioada, membrii grupului detineau mai multe arme de vanatoare, arme militare de tip ZB, carabine unguresti, pistoale, munitia aferenta, grenade si un binoclu. Apropierea iernii i-a obligat sa caute solutia cea mai buna pentru pregatirea unui adapost care sa le ofere siguranta, dar si un minimum de conditii pentru supravietuire. Din acest motiv, in noiembrie 1948, Teodor susman senior, impreuna cu trei dintre baietii sai (Teodor jr., Traian, Avisalon) si ceilalti membri ai grupului au parasit zona Rachitele si s-au deplasat spre zona Padis, in Muntii Bihorului. Aici, Susman spera sa obtina de la un padurar pe care-l cunostea sprijinul de care aveau nevoie pentru trecerea iernii. Padurarul Magda a fost de acord sa-i ajute atat cu alimente cat si la construirea unei colibe (bordei) in apropierea cabanei sale. Membrii grupului au ramas in Padis inca patru saptamani, dar in 16 decembrie 1948, in timp ce se gaseau in cabana padurarului, au fost surprinsi de o unitate de Securitate, care a deschis focul. Fara a riposta, aproape toti au reusit sa dispara in padure, insa Traian Susman, cel de-al doilea fiu al lui susman senior, a fost atunci prins si arestat.

Anul 1949 si inceputul lui 1950, a insemnat o etapa mai linistita pentru grupul Susman. Au lipsit confruntarile cu Securitatea si Militia, motiv pentru care toti membrii grupului au ramas in zona Rachitele. in contextul redimensionarii eforturilor de lichidare a grupului de partizani, anul 1950 a fost pentru familia Susman unul deosebit. Ecaterina sau Catrina cum mai este cunoscuta, sotia lui Teodor Susman, a murit la 26 aprilie 1950 in imprejurari neelucidate, iar ulterior, cei doi copii mai mici, Emil si Romulica, au fost si ei retinuti, condamnati si apoi deportati in zona Fetesti, de unde nu s-au mai intors vreodata in Rachitele. Sotia lui Susman a fost inmormantata in spatele propriei case, imobil care astazi nu mai exista, iar locul mormantului nu este marcat pe teren.

Pentru a slabi activitatea grupului si pentru a stopa curentul de solidaritate fata de partizani, in anul 1950, sub acuzatia de uneltire contra ordinii sociale, talharie, detinere ilegala de arme, constituire in banda politica inarmata, Tribunalul Militar din Cluj l-a judecat si condamnat in contumacie pe Teodor Susman la 15 ani de munca silnica, 10 ani de degradare civila si confiscarea integrala a averii, iar pe fii sai, Teodor junior si Avisalon, la 12 ani de munca silnica. Pentru a oferi acestor masuri o valoare simbolica mai puternica, in gospodaria lui Teodor Susman, asa cum s-a intamplat si la Nucsoara, in judetul Arges, cu locuinta familiei Arnautoiu, a fost stabilit Postul local de Militie si Securitate.

Puternic afectati de dramele consumate in Rachitele, in vara anului 1950 partizanii au ramas in permanenta in apropierea satului. in prima parte a lui octombrie 1950, grupul a incercat sa dea o riposta indirecta terorii declansate de autoritati in Rachitele si, in acest scop, a fost planuita o actiune impotriva casierilor de la societatea de exploatare a lemnului IPEIL Belis. Mai intai, Avisalon si Teodor Susman junior au avut o intalnire cu Vasile Moldovan din Rachitele, muncitor la IPEIL, de la care au incercat sa afle data la care vor veni casierii cu banii, dupa care, pornind de la informatiile obtinute de la acesta, in 5 octombrie, fratii Teodor si Avisalon Susman impreuna cu Ioan Popa s-au deplasat pe Valea Somesului Cald, in punctul Arsura, unde i-au asteptat pe casierii de la IPEIL, care trebuiau sa aiba asupra lor o anumita suma de bani. La locul stabilit nu au sosit insa casierii, ci unii membrii din conducerea exploatarii forestiere. Partizanii i-au oprit, au efectuat o perchezitie asupra lor si au retinut o haina de piele, o ranita, o patura si o suma mica de bani. Dandu-si pana la urma seama de confuzie, partizanii le-au atras atentia acestora sa nu divulge nimic din cele intamplate, fiindca ei fac parte dintr-o organizatie mai mare condusa de generalul Dragalina. Pentru a obtine garantii suplimentare ca nu vor fi deconspirati, persoanele respective au fost puse sa depuna un juramant cu mana pe un pistol. Trebuie precizat ca relatia conjuncturala intervenita intre partizani si reprezentantii IPEIL a fost lipsita de orice accente de violenta. inainte de a l-i se permite acestora sa-si continue drumul, Ioan Popa si-a cerut iertare pentru situatia creata si a restituit o parte din obiectele si banii ridicati initial. La o saptamana de la incidentul de pe Somesul Cald, grupul susman a executat o actiune asemanatoare asupra Cooperativei din Giurcuta de Sus. De aceasta data, un numar de cinci, dupa alte variante sapte membri ai grupului au intrat in Cooperativa de unde au luat mai multe obiecte, precum si o suma de bani care nu era contabilizata. Din inventarul marfurilor luate amintim: 10 palarii, 3 perechi de bocanci, 3 perechi de pantaloni barbatesti, 3 perechi de pantofi pentru femei, 1 pachet de bumbac, 2 pachete de cafea, 12 paharele, 3 oglinzi, 18 bucati de sapun, 3 litri de spirt sanitar etc. Pentru a nu crea probleme gestionarului, pe o bucata de hartie a fost reconstituit in detaliu tot inventarul obiectelor, la final aparand semnatura Grup 2 Organizatia Susman.

Imediat dupa actiunile din octombrie, la nivelul institutiilor de represiune, grupul Susman a fost redefinit dintr-o "banda cu caracter pur politic", intr-una cu caracter politic-infractional. Odata aplicata aceasta eticheta, orice infractiune cu autor necunoscut, sau poate voit necunoscut, din raza de actiune a partizanilor de la Rachitele, va fi atribuita numai grupului Susman.

Ulterior, grupul s-a demobilizat, pregatindu-se pentru iarna, care a trecut fara probleme prea mari. Venirea primaverii in 1951 a insemnat si reunirea grupului. Eforturile depuse pentru prinderea partizanilor s-au pastrat la aceleasi cote de intensitate si in vara acelui an. Au avut loc razii in majoritatea localitatilor unde partizanii fusesera semnalati si au fost retinute "toate elementele de sprijin ale bandei". De pe urma represaliilor dispuse de autoritati, in cursul anului 1951 si la inceputul celui urmator, foarte multe familii din zona au avut de suferit, iar teroarea generalizata a dus, in 15 decembrie 1951, la o prima victorie importanta in lupta cu partizanii. In dimineata acelei zile, Teodor Susman se afla adapostit in sura lui Teodor Moldovan din Rachitele, situata pe locul numit Dealul Sulita. Pe la ora 8, proprietarul s-a prezentat la Postul de Militie din Rachitele, unde a reclamat faptul ca s-a dus sa dea de mancare la oi si vazand ca usa surii era legata pe dinauntru s-a uitat printr-o crapatura si a vazut ca inauntru este cineva care doarme cu o arma langa el. Autoritatile au deplasat imediat la fata locului un efectiv de 18 persoane, alcatuit din 5 securisti si 13 militieni, acestia fiind insotiti si de 7 caini de urmarire. sura a fost inconjurata si asupra ei a fost executat un puternic foc cu armament de infanterie. Dupa ce s-a patruns in sura, inauntru a fost gasit cadavrul lui Teodor Susman senior.

Din documentele Securitatii rezulta ca Susman s-ar fi sinucis cu un foc de pistol tras in tampla dreapta. Alte surse afirma ca initial victima ar fi fost ranita in timpul focului executat spre sura. Inventarul consemnat ce s-a aflat asupra lui Susman senior, a fost urmatorul: o carabina de padurar incarcata cu 4 cartuse si unul pe teava, apoi un pistol Staer in care s-au gasit 4 cartuse de calibrul 9 mm si un tub ars. Populatia care se adunase intre timp a recunoscut ca "individul impuscat este Teodor Susman din Rachitele".

Cadavrul a fost transportat la Postul de Militie, aflat in casa familiei Susman, unde i s-a facut o autopsie sumara si apoi a fost ingropat de autoritati intr-o rapa aflata in apropierea casei. Martorii spun ca a fost dezbracat si lasat mai multe zile in curtea Militiei, iar la groapa a fost dus in furci si aruncat cu fata in jos, peste acesta fiind pus pamant si mai multi bolovani. Locul mormantului nu a fost niciodata marcat in teren.

Moartea lui Teodor Susman a fost urmata in perioada urmatoare de actiuni concertate in cautarea celorlalti partizani. Treptat acestia au fost prinsi sau lichidati, iar in 2 februarie 1958, fratii Teodor si Avisalon Susman au fost depistati si blocati intr-o sura din satul Tranis, unde au fost asediati, in cele din urma ambii sfarsind in focul ce s-a pus atunci la acea sura. In urma autopsiei s-a stabilit ca "banditii au ars de vii".

Dupa moartea tragica a lui Teodor si Avisalon Susman si dupa arestarea celor care i-au sustinut, peste Vladeasa s-a asternut linistea. O vreme, despre existenta partizanilor mai marturisea "raiul lui Susman" din Rachitele, care a continuat sa atraga atentia celor care poposeau pe acolo. Asociata cu o anumita incarcatura simbolica, gospodaria lui Susman trebuia, la randul sau, sa dispara, motiv pentru care a fost distrusa in totalitate. Dupa 1990, cand Traian Susman, al doilea copil ala familiei, a revenit in Rachitele, acesta a mai regasit, din imaginile pe care le luase cu el in 1948, doar un nuc care atunci era de inaltimea lui, iar dupa atatia ani ajunsese "pana-n cer".

Si totusi, pe langa nucul lui Susman, a mai ramas memoria celor care i-au cunoscut pe partizani si au suferit alaturi de ei: "Teodor susman a fost intr-adevar un om mare. I se zicea Tatal Muntilor si Tatal Motilor, pentru ca numai Susman batranul a castigat drepturile motilor. A batut cu pumnul in masa Regelui pentru a capata drepturile motilor: sa exploateze padurile si sa aiba libertatea sa pasca marginile drumurilor cand plecau cu carele prin tara pana spre Dobrogea.
"

Comentarii Facebook