Contraamiralul de flotilă Tiberiu Frăţilă are o pensie de 10.000 de lei, o treime cât au alții

 

Contraamiralul de flotilă Tiberiu Frăţilă, care a trecut recent în rezervă, a explicat pe pagina lui de Facebook că are ”mai puţin de o treime din pensia militară a unui general magistrat”.

 

(...)O pensie care nu este de lux sau nesimţită, aşa cum a fost anatemizată şi catalogată pensia militară – prin darea în public ca exemple a unor pensii ale magistraţilor militari -,ci o pensie în deplin acord cu servituţile, sacrificiile şi, mai ales, cu riscurile la care sunt expuşi militarii, cu funcţiile si responsabilităţile avute, dar şi cu incompatibilităţile şi constrângerile constituţionale pe care le presupune serviciul militar. Cu titlu de exemplu, făcând o comparaţie, pensia mea de amiral va fi mai puţin de o treime din pensia militară a unui general magistrat; de asemenea, această pensie militară echivalează cu salariul recent majorat al secretarului Primăriei municipiului Alexandria; este un exemplu pur şi simplu, fără conotaţie cu vremurile de azi”, a spus contraamiralul pe pagina sa de Facebook.

 

El s-a pensionat mai repede cu doi ani din mai multe motive: ”Incertitudinea, lipsa de predictibilitate a legislaţiei in domeniile salarizării si pensiilor militare, lipsa de transparenţă - coroborată cu o oarecare clandestinitate - în procedura de elaborare a ordonanţei de urgenţă privind pensiile şi, nu în ultimul rând, neîncrederea în decidenţii care ocupă vremelnic funcţii de demnitate publică.Astfel, pus in faţa acestor provocări de calibrul unui val tsunami, am decis să mă retrag din faţa unei «bătălii» deja pierdute de către mine şi de către cei care mai aveau o lună sau un an-doi până la pensie", a motivat contraamiralul (r) de flotilă Frăţilă.

 

Potrivit unei hotărâri de consiliu adoptată de consilierii din Alexandria din 1 iulie secretarul municipiului încasează un salariu de bază de 10.000 lei, scrie Mediafax.

Comentarii Facebook