Sancţiunile pentru şoferii prinşi fără rovinietă au crescut, iar CNAIR are instalate peste 100 de camere pentru control. La sfârşitul lunii martie 2022, Guvernul a modificat legislaţia pentru a majora cuantumul amenzilor pentru şoferii prinşi în timp ce c
Tot mai mulți români caută soluții de negociere cu băncile, pentru a scăpa de povara cheltuielilor din ultima perioadă. Dacă unii optează pentru amânarea ratelor sau pentru refinanțare, alții vor să obțină reduceri de sold sau chiar ștergerea creditelor,
România a pierdut finantari generoase din fonduri europene, pentru că nu a fpcut demersuri pentru a atrage fondurile.
Clujenii au inventat și studioul pe modelul ”tiny house”, cu dormitorul sub tavan. Cum era de așteptat totul se dă în chirie cu o sumă frumușică.
Legea offshore a fost principala piedică în exploatarea gazului din Marea Neagră, după ce în 2018, în timpul guvernelor patronate de Liviu Dragnea, modificarea legii i-a făcut pe investitorii străini să dea înapoi, fiind favorizate importurile de gaz din
După ce au aflat că vor primi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, profesorii au primit un nou anunț. Statul a precizat că aceștia vor plăti impozit 10% pe ele. Cine nu e de acord să i se reţină aceşti bani nu are altă variantă decât să refuze
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, își consolidează activitățile de dezvoltare în România și poziția strategică în cadrul rețelei sale globale de inginerie, prin extinderea Centrului de Inginerie Bosch în București, în cadrul sed
Un apartament din Gheorgheni, de lângă Baza Sportivă, este scos la închiriat cu 750 de euro.
Potrivit unui sondaj, șapte din zece companii (69%) vor oferi beneficii de Paşti angajaţilor, cele mai populare fiind primele în bani şi tichetele/voucherele cadou, reiese dintr-un sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
Tronsonul de 42 de km de la Nădășelu la Zimbor are mari probleme. Cu mult noroc, ar putea fi terminate primele două subsecțiuni, de la Nădășelu la Mihăiești și apoi la Zimbor, până la finele anului 2023.
Prețul uleiului de floarea soarelui crește de la o săptămână la alta, din cauza conflictului din Ucraina. După ce Rusia a limitat exportul, interesul s-a mutat către uleiul de rapiță și porumb cu conținut oleic ridicat, dar nici în cazul lor prețurile nu
Banca Transilvania anunță primele servicii disponibile pentru clienții Idea::Bank, precum și lansarea unui microsite cu informații utile.
Pe fondul războiului din Ucraina, prețul petrolului a urcat luni la maximele ultimelor trei săptămâni. Situația a survenit pe măsură ce au crescut temerile legate de aprovizionare la nivel mondial.
Sumele de bani pe care preoții din România le câștigă în fiecare lună au fost întotdeauna o curiozitate a românilor. Salariile preoților variază în funcție de gradul acestora, dar pot fi de multe ori „rotunjite” în funcție de sumele de bani donate de cătr
Carnea de miel a ajuns să coste astăzi 60 de lei kilogramul, cu mai puțin de o săptămână înainte de Sărbătorile Pascale. Acest preț înseamnă cu 50% mai mult față de anul trecut, după ce zilele trecute, carnea de miel era în jur de 50 de lei kilogramul.
Ministrul Muncii, Marius Budăi., a declarat că este nevoie de discuții cu specialiştii şi cu partenerii sociali înainte de a putea vorbi despre programul de lucru la patru zile pe săptămână, 10 ore pe zi.
Un clujean vinde un apartament la preț de vilă la marginea orașului, iar în descriere a trecut ”trei camere”. De aici a pornit o discuție savuroasă. Prețul apartamentului situat într-o zonă bună a fost un alt motiv de circ.
Scumpirile din ultima perioadă se vor resimţi cel mai tare în buzunarele românilor în pregătirile pentru masa de Paşte. Lucrurile vor fi resimțite și în prețul unui kilogram de carne de miel, care variază în magazinele din România cu o săptămână înainte d
Românii care nu au suficientă vechime pentru a ieși la pensie pot să încheie cu casele de pensii până la 6 ani consecutivi.
Toți antreprenorii, chiar dacă nu sunt clienți ai Băncii Transilvania, pot aplica pentru un credit BT Mic prin chatbot-ul Raul. Semnătura electronică a documentaţiei necesare pentru a demara evaluarea unei solicitări de finanţare este gratuită.
Autostrada Transilvania, pe secțiunile de la Nădășelu - Mihăiești - Zimbore și Poarta Sălajului, este afectată serios de alunecările de teren, care vor ridica serios costurile. În plus, din aceste cauze, dar și altele, stadiul de execuție a lucrărilor est
Profesorii care lucrează la instituțiile de stat și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei, pentru anul 2022, după ce ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Agențiile imobiliare au căzut în propria plasă și au oferit dovada vie că prețurile în domeniul imobiliar sunt umflate sistematic, fără niciun motiv.
Guvernul va oferi bani pentru zeci de şantiere deschise de primării și consilii județene, blocate de preţurile enorme la materialele de construcţii. Sunt lucrări publice care riscau să nu mai fie terminate, în urma scumpirilor.
Roșiile au ajuns să se vândă în România cu 55 de lei kilogramul, în unele pieţe din București. În judeţul Galaţi, celebrele roşii de Matca sunt încă verzi, pentru că tariful la gaze s-a dublat și fermierii nu şi-au permis să încălzească solariile.
Chiar dacă marți petrolul s-a scumpit din pricina declinului producţiei din Rusia, momentan nu se văd schimbări majore în privința prețului benzinei și motorinei. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.6 lei/
Aurul spot a crescut cu 0,2%, la 1.969,61 dolari pe uncie, la ora 04:00 (ora României), după ce marţi a atins un maximul ultimei luni de zile, de 1.978,21 dolari. Contractele futures pe aur din SUA au scăzut cu 0,1%, la 1.973,70 dolari.
Elevii de la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca primesc de luni, 11 aprilie, câte un sandvici și un fruct, în cadrul unui pilot lansat de Primăria Cluj-Napoca în patru școli.
Liderii PSD, PNL şi UDMR au anunțat pachetul de măsuri economice și sociale de peste 17 miliarde lei. Vor fi acordate vouchere cu valoare totală de un miliard de euro pentru românii cu venituri mici şi urmează subvenții și ajutoare pentru IMM-uri și ferm
Puțini oameni conștientizează că aparatele electrocasnice consumă energie electrică dacă stau în priză, chiar dacă sunt ținute în modulul stand-by. Cu părere de rău, unele electrocasnice consumă mai mult decât altele atunci când sunt lăsate în priză, ceea