Sindromul de oboseala se poate manifesta printr-o serie de semne si simptome nespecifice:
Un gimnast a reușit să uimească internetul cu numărul de sărituri pe care le poate face într-un timp foarte scurt.
Un accident rutier a avut loc vineri, 26 aprilie, în jurul orei 14.45, în localitatea Copăceni din județul Cluj.
Un scafandru a făcut un experiment inedit și a stat 10 zile sub apa pentru ca oamenii de știință să poată vedea care sunt efectele acestui demers.
În acest sfârșit de săptămână, clujenii pot asista la un spectacol special de dresaj, unde câinii de salvare din peste 20 de rase își vor arăta abilitățile de a salva oamenii aflațiîn situații periculoase.
Potrivit unui studiu recent, problemele cu somnul pot avea efecte ce pot speria orice bărbat. Rezultatele cercetării prezintă o strânsă legătură între lipsa somnului și fertilitatea la bărbați.
Vicepremierul Liviu Dragnea și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, au semnat contractele privind extinderea parcului Tetarom 1 și crearea parcului Tetarom 4, în comuna Feleacu.
Omul de știință George Vaillant a coordonat un studiu pe o perioadă de 75 de ani, iar recent a publicat o serie de noi concluzii legate de lucrurile care aduc fericirea, dar și despre cele care au un potențial ridicat de a o distruge.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat la Cluj că regionalizarea se va face pe structura actualelor regiuni de dezvoltare, dar că nu vor fi desființate județele și comunele.
Primăria municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu operatorii de salubritate organizează, sâmbătă, 27 aprilie, o nouă acţiune de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Invitată la o emisiune TV, Inna a povestit că a avut parte de o experiență neplăcută când se afla pe platoul de filmare al unei emisiuni TV din Franța, unde a fost invitată pentru a-și promova albumul. Artista spune că gazdele au început să
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat al Cluj că pista de 2.100 de metri a Aeroportului Internațional Cluj va fi gata în acest an, astfel încât să nu plece operatorii aerieni.
Antonia a postat pe Facebook o fotografie cu mama ei, Denise Iacobescu, 40 de ani, iar unii au crezut că e sora vedetei.
Cei doi frați de 25, respectiv 27 de ani, Mihai Suciu și Ionuț Suciu, împlicați în accidentul de joi seara de la Fundătura, comuna Iclod, au murit în aceasă dimineată.
Dieta cu morcovi este una dintre cele mai eficiente diete, avand in vedere ca duce la pierderea a cel putin 2 kilograme in doua zile. Totodata, dieta cu morcovi nu este deloc periculoasa, spre deosebire de alte diete mai drastice, din simplul motiv ca mo
Locatarii Asociaţiei Edgar Quinet nr. 55 au organizat zilele acestea o acţiune amplă de ecologizare a pădurii din imediata vecinătatea mini-cartierului de locuinţe din această zonă.
Șoferul unei mașini din Timișoara și-a parcat mașina pe mijlocul drumului, pe o stradă din Cluj-Napoca.
Un incendiu a izbucnit pe strada Locomotivei, din cartierul Gruia, joi după amiaza, în jurul orei 18.25
Comisia de etică, ce anchetează cazul profesorilor care au copiat integral o lucrare de doctorat a unui profesor de liceu, iar apoi au publicat-o, are practici comuniste și securiste.
Un incendiu a izbucnit joi, 25 aprilie, în jurul orei 17.30, la un depozit de plante medicinale din Dej.
O reclamă la apă minerală a reușit performanța de a strânde peste 30 de milioane de vizualizări, în doar 5 zile de la publicarea sa pe YouTube, devenind astfel unul dintre cele mai de succes spot-uri publicitare realizate.
Pădurarii care l-au denunțat pe directorul Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, în dosarul de mită, sunt controlați de inspectorii silvici, într-o acțiune ce seamănă cu răzbunarea ”mafiei lemnului”.
Trei clujeni care au împlinit în acest an vârsta de 100 de ani au fost premiaţi joi, 25 aprilie, de către Primăria Cluj-Napoca.
Site-ul Edu.ro a publicat recent un document ce cuprinde modificările Codului de Edică pentru învățământul preuniversitar, intrate deja în dezbatere publică.
Producătorii de produse alimentare, conștienți de fapul că oamenii au obiceiul să ia destul de multe gustări pe parcursul unei zile, au creat ambalaje noi, cu scopul de a încuraja consumatorii să mănânce de fiecare dată când simt nevoia de a
Compania McDonald's a oferit explicații după ce presa a scris despre hamburger -ul vechi de 14 ani, care nu a putrezit.
Eugen Trica este comparat de Arpad Paszkany cu Guardiola, celebrul antrenor care a condus Barcelona.
In ciuda faptului ca studiile psihologilor arata ca barbatii au tendinta sa fie mai infideli decat femeile, trebuie sa recunoastem ca nici femeile nu sunt mai prejos.
Președintele FRF, Dumitru Dragomir, a dat în vileag cel mai recent plan al lui Gigi Becali.
Potrivit oamenilor de știință din New York, metoda prin care pregătim cărbunii pentru grătar poate contamina carnea cu substanțe chimice periculoase care pot duce la apariția cancerului.