O nouă țeapă în construcții la Cluj! Se ridică blocuri ILEGALE pe numele altor persoane - FOTO

 

Un bloc cu câteva etaje se ridică pe strada Donath, numărul 200, în cartierul Grigorescu, fără autorizație, dar pe numele unei persoane care probabil nici nu știe ce se întâmplă.

 

Blocul este construit de Angela Chiș pe un teren pe care l-a cumpărat, dar nu l-a trecut pe numele ei. ”Acolo era o casă, care a dispărut și acum încet apare un bloc. Nimeni nu știe câte etaje va avea pentru că nu este afișat nimic. Nici cine construiește și nici ce!”, a povestit un locatar din zonă, revoltat că noul bloc le va lua tot spațiul.

 

Oamenii reclamă și lipsa locurilor de parcare. ”Pentru încă un bloc cu 10 - 15 apartamente vă dați seamă că vor apărea mașini aici. Nu vom mai putea respira”, a mai spus un locatar de pe strada Donath, nr 200.

 

Cea care construiește, Angela Chiș, le-a spus oamenilor că nu ridică niciun bloc, ci renovează o casă. ”Am luat numai acoperișul jos și facem lucrări pentru a-l schimba. Nu e niciuun bloc”, le-a spus femeia.

 

Reprezentanții Poliției Locale Cluj-Napoca au făcut o vizită la locul faptei și au constatat că nimeni nu știe ce se construiește acolo. ”Persoanele prezente acolo au invocat că nu dețin informații cu privire la acte. S-a identificat prin urmare proprietarul - este din Oradea - și i s-a trimis o somație de a se prezenta la poliția locală cu actele de proprietate și autorizația de construire. Are termen de 30 de zile, dacă nu se prezintă va fi amendat pentru lucrări fără autorizație”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.

 

Angela Chiș a făcut cu proprietarul terenului de pe strada Donath numai un contract de promisiune de cumpărare, fără a avea un contract de vânzare - cumpărare înregistrat legal, pentru ca femeia să fie înscrisă în CF ca proprietar. ”Astfel, Angela Chiș se apără de orice amendă pe care ar putea să o primească de la Poliția Locală sau de la alte organe ale statului. Toate merg pe proprietarul din acte al terenului, în acest caz un domn din Oradea”, au explicat sursele noastre.

 

Angela Chiș a ”lucrat” la fel și pe strada Alverna, din Gheorgheni, unde a început să construiască un imobil, dar proprietarul care a vândut terenul a colaborat cu Primăria Cluj-Napoca după ce a primit amenzi acasă pentru construcția ilegală.

 

Acolo, pe Alverna, a fost același constructor, iar vânzătorul de colaborat cu noi. Si acolo a fost un precontract de cumpărare și a fost clar că de vină era cel care a cumpărat terenul. A fost aplicată o amendă și s-a ajuns în instanță”, au mai spus sursele noastre.

 

În cazul de pe strada Donath, proprietarul din acte, bărbatul din Oardea, a fost notificat și anunțat că va fi amendat, dar nu a reacționat. ”A primit o amendă de 3.000 de lei și așteptăm să fim contactați. Știm că fiica acestuia a primit notificarea și așteptăm să vedem ce acte deține.

 

În teren, am făcut un control, dar nu am fost băgați în seamă. Era acolo și respectiva femeie, Chiș, dar nu ne-a lăsat să intrăm în curte. Oamenii care erau pe acolo au spus că fac curățenie”, a mai spus sursa Știri de Cluj.

Comentarii Facebook