Zilele Culturii Maghiare au loc la Cluj-Napoca în perioada 16 - 23 august, iar evenimentul are un buget total de 250.000 de euro.
Gelu Vişan, unul dintre liderii PMP, a dezvăluit că la Vila Lac 3 au fost demolate trei dormitoare, pentru a fi creat unul singur de 500 de mp.
Simona Halep a devenit una dintre cele mai bine plătite sportive din lume, conform clasamentului publicat de revista de specialitate Forbes.
Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca a fost solicitată, joi, de cptrei ISU hnedoara pentru a asista, cu un elicopter, la stingerea unor incendii de pădure.
Aerul condiționat poate cauza multe afecțiuni, afirmă specialiștii, iar un studiu realizat de medicii soecializați în ortopedie arată că cea mai frecventă afecţiune cauzată de expunerea prelungită la aer condiţionat este durerea de la nivel
Soții Ceaușescu puteau aveau tot ce își doreau în timpul în care au condus cu mână de fier România.
Potrit unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, locuitorii din zona euro risipesc aproximativ 22 milioane de tone de hrană pe an, iar în fruntea clasamentului se află Marea Britanie.
Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Rogers, de la Toronto, după ce a învins-o pe sârboaica Jelena Janckovic, ocupanta locului 23 în clasamentul WTA.
Proprietarul unui bar din Dej a fost păgubit cu 1.800 lei, după ce un client i-a furat banii dintr-un dulap.
Florin Piersic îi solicită primarului Emil Boc să îi dea cafeneaua care funcționează în cinematograful ”Florin Piersic”.
Un cunoscut preot greco-catolic din Cluj, care deocamdată va rămâne anonim, a primit interdicție de a se apropia la mai mult de 3 metri de soție.
Primăria Cluj-Napoca selectează peste 100 de voluntari care vor testa funcţionarea sistemului de închiriere de biciclete în regim self-service din cadrul proiectului european ”Reţea de staţii self-service de închiriere de biciclete”.
SC Cluj Arena SA, administratorul stadionului cu același nume, are conturile blocate pentru că nu și-a plătit impozitele pe clădirea stadionului. Societatea datorează 18 milioane de lei Primăriei Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au efectuat mai multe percheziții, miercuri, la Cluj-Napoa, la locuința şi imobilele adiacente aparţinând unui bărbat bănuit de comercializarea şi deţinerea de produse farmaceutice contrafăcute.
Clujenii au parte de o serie de activități deosebite în acest sfârșit de săptămână la Iulius Mall Cluj, unde copiii se vor distra şi vor învăţa alături de Eco Clown, iar pasionaţii de obiecte unicat sunt aşteptaţi la Târgul Handmade.
Polițiștii clujeni au deschis dosar penal în cazul fetiței care a murit la Spitalul Clinic Județean Cluj, după ce conducerea nu l-a lăsat pe profesorul Constantin Ciuce să opereze.
Tatăl surorilor Serena și Venus Williams a dezvăluit că un român l-a influențat să își îndrume fiicele spre tenis.
Premierul Victor Ponta a fost prezent, marți, la Tbilisi, unde a asistat la meciul din Supercupa Europei, dintre Barcelona și Sevilla, partidă câștigată de Barca.
Preoții de la Manastirea Nicula asteaptă în acest an zeci de mii de pelerini, pentru a se ruga la icoana Sfintei Fecioare Maria.
Trei şcoli din Cluj-Napoca au intrat în proces de reabilitare pe fonduri europene.
Polițiștii au prins un bărbat suspectat că ar fi furat o cameră video pentru monitorizarea faunei sălbatice.
Pablo Ceppelini nu se mai întoarce la ”U” Cluj, deși la finalul sezonului trecut acesta mai avea un an de contract cu echipa.
Curentul de meteori al Perseidelor va putea fi admirat și din România, în noaptea de 12 spre 13 august, când se va înregistra un maxim de activitate.
Taximetriștii de la aeroporturi, luați la ”puricat” de polițiști. Au fost vizați și cei de la Cluj
Facebook lucrează la o nouă aplicație, dezvălui Business Insider, care pare să fie parte din strategia Facebook for Business.
Primarul din Florești, Horia Șulea, a declarat că va analiza serios situația fermei de pui, mai ales că i s-au plâns oamenii că mirosul este mai puternic acum.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj a organizat o ședință, iar la final au fost trasate zece măsuri prin care va fi susținută dezvoltarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” Clujîi invită pe clujeni să participe la o nouă ediție a programului ”Lectură în parc”, iniţiat în luna august a anului 2014
Doi clujeni au acum probleme cu lehea, după ce unul dintre ei a fost prins la volan, fără a poseda permis de conducere.
Lucrările de la drumul Răchiţele - Ic Ponor au unele întârzieri, ceea ce ar putea duce la nerespectarea datei de finalizare, 8 decembrie 2015.