Auchan Cluj a primit o amendă de 12.000 de lei, după ce Știri de Cluj a prezentat imagini cu un șoarece care mâncare ciocolată pe un raft.
Clujul nu va putea pune în circulație autobuzele autonome, fără șofer, pentru că legislația nu permite acest lucru.
Horoscop 6 iulie 2021. Este o zi cu multe provocări, în care se vor învăța lecții prețioase pentru viitor. S-ar putea ca unele situații, ce par dezavantajoase la prima vedere, să se transforme în adevărate oportunități, în special pe plan profesional.
O mașină de gunoi a intrat cu roțile în asfalt la Dej, pe strada Bistritei, după ce acostamentul drumului a cedat.
Monumentul Eroilor Felecani, care și-au pierdut viața în cele două războaie mondiale, a fost sfințit duminică, 5 iulie, în comună.
Comuna Sadu din județul Sibiu este prima așezare rurală din România care a fost electrificată. Se întâmpla în 1897.
Femeia care a atacat-o cu pietre pe Mirela Vaida, în platoul emisiunii Acces Direct, a fost trimisă în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, şi nu pentru tentativă de omor, aşa cum a cerut victima.
Acesta este topul celor mai bune licee din județul Cluj, unde au fost obținute cele mai mari note la examenul de Bacalaureat.
Rezultate Bacalaureat 2021. Cea mai mare rată de promovabilitate din țară a fost în județul Cluj.
Trei elevi din Cluj, Dej și Gherla au luat media zece la examenul de Bacalaureat.
O tânără de 23 de ani a fost lovită de o mașină, în municipiul Turda, duminică seara.
Premierul României se laudă pe Facebook în mod deșănțat că "a intervenit" și a rezolvat el cu transferul în străinătate a doi mari arși, după accidentul de la Petromidia, scrie deputatul USR-PLUS de Buzău Emanuel Ungureanu.
Trei mame și trei copiii s-au aventurat sâmbătă, 3 iulie, la Piatra lui Cotuna, de la Tarnița, în ciuda vremii potrivnice și a avertismentelor meteo.
Costinești 2021 - Turiștii au început să meargă la Costinești, chiar dacă nu este la fel de plin ca anii trecuți.
O grădină zoologică din San Francisco îşi vaccinează felinele mari, urşii şi dihorii împotriva coronavirusului, ca parte a unui efort naţional de protejare a speciilor de animale, folosind un vaccin experimental.
Absolvenții de gimnaziu care nu au putut susține Evaluarea Națională susțin, de luni, probele în cadrul unei etape speciale. Ministerul Educației anunță că s-au înscris 60 de candidați.
Un taximetrist a fost filmat pe strada Dâmboviței în timp ce urina în mijlocul drumului.
UMF Cluj nu le-a permis accesul celor nevaccinați la ceremonia de absolvire de sâmbătă, 3 iulie, de la Sala Polivalentă din Cluj.
Un șoarece a fost filmat la Auchan Cluj de un client, care făcea cumpărăturile cu familia.
Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Ce tragedie. Tânărul care s-a stins în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia de la Năvodari era aşteptat acasă de un copil mic.
Un accident grav a avut loc sâmbătă dimineața între un microbuz și o mașină, la ieșire din localitatea Viișoara. În urma acestuia, un bărbat a rămas încarcerat sub caroserie.
Doua persoane au rămas încarcerate după un accident la Păniceni, după ce un autoturism a lovit un camion.
Sorin Rus, fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere Cluj, susține că pe drumul național Cluj - Oradea pot fi luată măsuri simple, dar eficiente de reducere a accidentelor.
Ana Bene este cea care l-a convins pe Andi Constantin de sentimentele sale reale. Tânăra a demonstrat că ar putea construi o relație puternică alături de ea, însă foarte puțini știu cu ce se ocupă și cine este, de fapt, aleasa Burlacului din sezonul 6.
Față de alimentele în sine, unul dintre lucrurile care afectează cel mai mult cantitatea de calorii pe care le consumăm și cât de sănătoase sunt alimentele noastre este modul în care le preparăm.
Reţeta celor mai bune chifteluţe de dovlecei cu brânză include doar câteva ingrediente ieftine ce se găsesc ușor în aproape orice magazin alimentar.
Un pudel, pe nume Prada, a salvat casa în care locuia de la incendiu, după ce a semnalat stăpânilor săi, cu ajutorul sistemului de securitate instalat, că ceva a luat foc în bucătărie.
Horoscop 3 iulie 2021. Peștii vor petrece noaptea cu cineva special, Leii își vor îmbunătății relația de cuplu.
Andreea Esca a avut parte de pierderi financiare din cauza pandemiei, însă plănuiește să își deschidă un hotel în Cluj-Napoca.