Prețurile carburanților au crescut constant în România, în ultimele trei luni. Dacă la începutul anului, benzină mai ieftină decât la noi găseam doar în Bulgaria și Polonia, deja la final de martie, coborâsem până pe locul opt la capitolul cel mai mic pre
O femeie de 28 de ani a fost accidentată de o mașină în timp ce încerca să treacă neregulamentar, duminică seara, în afara localității Mihai Viteazu.
Partida Romilor Pro Europa Cluj a anunțat că va da în judecată Primăria Turda, după incendiul soldat cu 6 morți, 2 adulți și patru copii, din Turda.
Primarul din Turda, Cristian Matei, a explicat că familia care a murit în incendiul de duminică dimineața a primit o locuință socială, dar a renunțat la ea și s-a întors în comunitatea e romi de pe strada Nicolae Teclu.
Mai multe adunări proruse au avut loc în Germania în acest weekend la iniţiativa comunităţii rusofone din ţară, care se declară victima unor discriminări după declanşarea războiului în Ucraina, scrie Agerpres. Astfel, manifestații au avut loc la Frankfurt
Iulia Albu a analizat-o pe Loredana Groza, artista care de ceva vreme este sub lupa fanilor pentru obiectele vestimentare extravagante, pe care le îmbracă și felul în care se afișează în online. La rubrica „Șocul României!”, creatoarea de modă a făcut o a
Un deţinut transgender din Scoţia, care se numea Daniel în momentul anunţării sentinţei, va sta după gratii tot restul vieţii după ce a strangulat un bărbat cu şiretul în 2004. Sophie Eastwood susţine că este bebeluș şi le cere gardienilor să-i aducă scut
Viața este un amalgam de lucruri extraordinare. Avem parte de multe căderi, când ne simțim cu aripile frânte, dar ajungem și la momente frumoase. Situațiile grele îi fac pe oamenii puternici să se înalțe și mai mult, datorită spiritului lor de luptători.
Una dintre cele mai populare televiziuni din Rusia, Russia24, a difuzat un videoclip despre care susține că e dovada „teatrului” realizat de ucraineni la Bucea. Filmarea se vrea o dovadă a celor susținute de Moscova din prima zi în care au fost făcute pub
O femeie din Italia a fost amendată cu 100 de euro pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID, la 23 de ani de la moartea acesteia. Femeia a murit în 1999, la vârsta de 28 de ani, într-un accident rutier.
Ministerul Sănătăţii a anunțat pentru duminică, 10 aprilie 2022, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 912 cazuri de infectări cu coronavirus şi 9 decese. Între acestea 52 de cazuri COVID au fost confirmate în județul Cluj.
„Mamă. Această scrisoare este un cadou pentru tine de 8 martie”, așa își începe scrisoarea către ființa pe care o iubea cel mai mult pe lume, un băiețel de 9 ani din Ucraina. Femeia încerca să-și salveze băiatul de război, fugind cu mașina din Hostomel, l
Pe panoul cu afișaj inteligent din fața magazinului Central au rulat manele. Un grup de tinerii a filmat ”minunea”, iar clipul a devenit viral.
Congresul extraordinar al Partidului Naţional Liberal s-a întrunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noului preşedinte. Acesta a fost organizat după demisia lui Florin Cîțu din funcția de președinte al PNL. Premierul Nicolae Ciucă, singu
Mijlocașul defensiv de la Hermannstadt, Mino Sota (27 de ani), a vorbit despre viața lui în România. Japonezul joacă în Liga 2 din 2018, când sosea la Metaloglobus din postura de jucător liber de contract.
Intenţia Rusiei de a începe războiul în Ucraina era cunoscută de serviciile secrete occidentale încă din vara anului 2021, susţine un oficial al serviciilor la BBC Ucraina.
Leul este un semn masculin, fix, de foc, guvernat de Soare. Nu este mirare că este una dintre cele mai strălucitoare semne ale zodiacului. Nativii din zodia Leului se aseamănă cu astrul care le guvernează destinul: sunt mereu în centrul atenţiei, unici şi
Scene violente au avut loc într-un local din județul Cluj, după ce un soldat american de la baza militară de la Câmpia Turzii a avut un conflict cu iubita sa italiancă, venită la el în vizită. Cuplul era foarte beat, astfel că în urma altercației femeia a
Doi cetățeni străini au fost implicați în cadrul unui conflict violent într-un local din Câmpia Turzii. O italiancă l-a bătut pe un american în incinta unui local public, situat pe strada 1 Decembrie 1918, din Câmpia Turzii.
Autoritatile au declansat planul rosu, dupa ce pompierii au intervenit in aceasta dimineata intr-un incendiu declansat intr-o locuinta din Turda
O situație șocantă a avut loc sâmbătă seara, în județul Cluj. O femeie a încercat să se sinucidă în curtea unui imobil, după ce a consumat alcool.
Meteorologii avertizează că vremea se răcește duminică, 10 aprilie.
Vladimir Putin l-a chemat în ajutor pe ”măcelarul din Siria, generalul cu patru stele Alexander Dvornikov, pentru a salva ”operațiunea specială”, care dă rateuri.
Dan Bittman a surprins pe toată lumea la începutul pandemiei, când a acuzat-o pe Andreea Esca de faptul că și-a înscenat infectarea cu Covid.
O parcare de predat la Școlile de șoferi a fost surprinsă la un supermarket din Cluj-Napoca.
Forțele armate ucrainene au eliberat regiunea Kiev, sâmbătă, 2 aprilie, de invadatorii ruși. A doua zi, când imaginile de la Bucea au apărut la toate posturile internaționale, lumea a aflat cum arată răul absolut. Monstruozitățile comise de ocupanții ruși
Castorul care a stârnit emoții în Cluj-Napoca, după ce a apărut în zona Someșului, în loc să fie ajutat a fost aruncat în Someș de la 10 metri înălțime.
Ucraineanca Yulia Chernitskaya, devenită celebră în România după ce a povestit cum un român i-a oferit un ajutor de 200 de lei, a parcat într-un loc nepermis.
Începând cu 4 martie, Ramzan Kadîrov, liderul cecen, a anunțat de 26 de ori pe canalul său de Telegram că orașul ucrainean Mariupol, care este blocat de armata rusă, inclusiv de unități ale regimentului Ministerului Afacerilor Interne și Gărzii Naționale
Confruntarea dintre echipele de juniori ale Universității și CFR Cluj este extrem de tensionată. Juniorii U19 au jucat împotriva celor de la CFR în Liga Elitelor, sâmbătă, de la ora 12.