Incendiul de la blocul din Florești ar fi pornit de la un grătar electric lăsat nesupravegheat. ISU Cluj încă nu confirmă oficial


Incendiul din Florești ar fi pornit de la un grătar electric lăsat nesupravegheat pe balconul blocului, iar de acolo s-a extins la șarpantă, anunță TVR Cluj.

ISU Cluj a precizat că, oficial, nu cofirmă această ipoteză: ”Cauza e in curs de cercetare, nu ne putem lansa in nicio ipoteza”.

Șarpanta blocului, adică scheletul format din piese de lemn, de metal sau de beton armat, care susține învelitoarea unui acoperiș, a fost cuprinsă de flăcări și nu s-a putut interveni, pentru că podul nu era compartimentat. 

Pompierii au urcat pe acoperiș și au fost nevoiți să scoată tabla pentru a putea stinge focul, care ardea mocnit. 

Incendiul s-a manifestat la șarpanta acoperișului și s-a extins cu repeziciune având în vedere că nu este compartimentat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maiorul Andrei Biriș. 

Incendiul din Florești a izbucnit duminică și a afectat circa 300 de mp de acoperiș. Problema a fost că apa folosită la stingerea focului a afectat foarte multe apartamente. 

FOTO/VIDEO. Incendiu violent la un bloc din Florești. Șase autospeciale intervin, 15 persoane s-au autoevacuat

Comentarii Facebook