Grupul Financiar Banca Transilvania lansează BT Mic. Vor fi finanțate afacerile mici

 

Grupul Financiar Banca Transilvania lansează BT Mic, companie dedicată finanțării afacerilor mici.

 

Acest start-up completează rolul BT de susținere a antreprenorilor din România, iar segmentarea clienților companii la Banca Transilvania este acum următoarea: micro, IMM, clienți corporativi şi mari clienți corporativi. 

 

Prin BT Mic sunt acordate finanțări antreprenorilor care au o cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate şi de forma de organizare: societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi/asociații familiale, întreprinderi individuale, liber profesionişti, persoane care desfăşoară activități economice.

 

Împrumuturile sunt oferite dacă firmele au cel puțin 3 luni de activitate economică. Creditele pot avea ca destinație susținerea şi dezvoltarea activității de zi cu zi, achiziționarea de marfă, plata furnizorilor, investiții în puncte de lucru şi/sau deschiderea unora noi, achiziția de maşini/utilaje etc.  

 

Prin BT Mic, abordarea clienților este individuală, personalizată, având ca obiectiv înțelegerea fiecărei afaceri şi agreerea unei structuri de finanțare care să asigure dezvoltarea acesteia într-un mod sustenabil. Clienții beneficiază de flexibilitate în ceea ce priveşte garanțiile solicitate şi de sume de până la 120.000 de lei.

 

Perioada de acordare a creditelor este de până la 7 ani.

 

Împrumuturile sunt acordate rapid prin intermediul rețelei BT Mic şi a Băncii Transilvania.

 

BT Mic este coordonat de Cristina Șindile, director general, persoană cu experiență relevantă în microfinanțare.

 

Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania: ”BT Mic este o inițiativă a echipei noastre, devenită start-up al Grupului Financiar Banca Transilvania prin care ajutăm afacerile mici să crească. BT, ca bancă a oamenilor întreprinzători, are acum cel mai mare ecosistem de susținere a IMM-urilor din România”. 

 

Cristina Șindile, Director General, BT Mic: ”Dorim să asigurăm servicii foarte bune micilor antreprenori, iar în acest sens venim cu soluții de finanțare rapide, flexibile şi pesonalizate. Avem o echipă cu o înțelegere foarte bună a micilor afaceri, formată din persoane entuziaste, cu spirit antreprenorial, asemenea clienților noştri. Suntem încrezători că vom facilita într-un mod responsabil accesul la finanțare pentru un număr mare de clienți”.

 

Banca Transilvania este a doua bancă din România, în funcţie de active. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business: Corporate, IMM şi Retail.

 

BT are peste 7.300 de angajaţi, 550 de sedii şi 2,2 milioane de clienţi. Strategia băncii este susţinută de acţionari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC – Banca Mondială. BT a fost desemnată în 2016 „Cea mai bună bancă din România” de către publicația internațională Euromoney.

Comentarii Facebook