Sportivii clujeni au luat medalii la Campionatele Nationale de lupte pentru seniori, masculin si feminin, care s-au desfasurat la Craiova în perioada 29 – 31 ianuarie 2016.
Lipsa banilor le cauzează mari bătăi de cap celor de la Universitatea Cluj, jucătoii fiind foarte nemulțumiți.
Omul de afaceri Florian Walter a primit rezidența în Emiratele Arabe Unite și nu va putea fi adus acasă, pentru că România nu are acord de extrădare.
Mai mulți suporteri au interzis pe stadion la meciul dintre Universitatea Cluj și FC Bihor, de miercuri, 11 noiembrie.
Universitatea Cluj a făcut oficial anunțul demiterii lui Mihai Popescu de pe banca tehnică a echipei, dar și revenirea lui Mihai Teja la Cluj.
Tehnicianul Marius Popescu și-a anunțat jucătorii, miercuri, că nu se va mai prezenta la antrenamente și ccă așteaptă notificarea oficială că a fost dat afară.
Echipa Universitatea Cluj a avut cheeltuieli de aproximativ 54.000 de euro în luna septembrie, însă veniturile nu au fost îndeauns pentru a le acoperi.
Echipa de handbal masculin a Universității Cluj a câștigat meciul de duminică, 25 octombrie, de la Sighișoara, cu scorul de 38 la 25 (19-11 la pauză).
Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj şi-a arătat susţinerea faţă de câinii fără stăpân, într-o acţiune ce a avut loc sâmbătă, 24 octombrie, înainte de meciul cu CSV Banatul Caransebeş.
FRF a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru transmisia meciurilor din liga a doua, iar meciul FCM Baia Mare şi U Cluj ar urma să fie prima partidă difuzată.
Fostul comisar european pentru Agricultură în perioada 2007-2014, Dacian Cioloș, a primit titlul de Profesor Honoris Causa (PHC) al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.
Patronul U Cluj a ajuns în spital și este în stare gravă.
Noul proiect al echipei de baschet feminin a Universității Cluj a fost lansat miercuri, 30 septembrie, la Sala Sporturilor ”Horia Demian”, din Cluj-Napoca, de la ora 18.00.
Universitatea Babeş-Bolyai anunță că poate caza numai 60 de sportivi de la Universitatea Cluj, în căminul Sport XXI.
Clujeanca Alina Așchilean a cucerit două medalii de aur la Campionatul National de Culturism si Fitness.
Traficul pare sugrumat, joi seara, din cauza numărului mare de mașini venite în oraș pentru evenimentele din această zi.
Portarul Roland Niczuly vrea un stadion plin la meciul cu Steaua.
Jandarmii clujeni vor fi în alertă maximă la meciul U Cluj - Steaua, de joi, 24 septembrie, din Cupa României.
Universitatea Cluj a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, meciul cu Gaz Metan Mediaş (0-1). La meci au asistat 2.500 de spectatori.
Universitatea Clujn va juca, din nou, împotriva echipei Steaua, în cadrul șaisprezecimilor Cupei României.
Sportivii clujeni, de la Clubul Universitatea Cluj, au câștigat nouă medialii la Campionatul Național de Seniori – Culturism, BB Clasic, Women Physique & Perechi și Campionatul Național Masters, desfășurat în weekend-ul trecut la Sibiu.
Pablo Ceppelini nu se mai întoarce la ”U” Cluj, deși la finalul sezonului trecut acesta mai avea un an de contract cu echipa.
Universitatea Cluj scoate la vânzare tricourile purtate sezonul trecut de Valentin Lemnaru, Justin Mengolo sau Raul Ciupe.
Universitatea CLuj a rămas fără mulți jucători din cauza problemelor financiare, iar acum se pare că ”studenții” au rămas și fără unul dintre cei mai buni jucători ai loc, Valentin Lemnaru.
Universitatea Cluj s-a reunit zilele trecute, iar Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi au condus primul antrenament al echipei din aceastp vară.
Omul de afaceri Florian Walter, fugit în Dubai după ce a fost emis un mandat de arestare pe numele său, a fost surprins în imagini.
Florian Walter, care deține pachetul majoritar de acțiuni al echipei Universitatea Cluj, și-ar fi cedat procentele unui grup de oameni de afaceri, condus de un sirian.
Universitatea Cluj a retrogradat din Liga I, la finalul sezonului trecut, iar acum s-a înscris în campionatul Ligii a II-a.
Tehnicianul Adrian Falub va pleca de la Universitatea Cluj zilele următoare, contractul acestuia cu echipa fiind expriat de la finalul campionatului trecut.