Duminica 28 Aprilie

Ştiri      ue

România, pe locul 5 în UE la creșterea economică

România, pe locul 5 în UE la creșterea economică

Romînia s-a clasat pe poziția a cincea în Uniunea Europeană după creșterea economică înregistrată în trimestrul al patrulea din 2014

Victorie pentru Norica Nicolai în Parlamentul European! Navele europene vor putea pescui în apele Senegalului

Victorie pentru Norica Nicolai în Parlamentul European! Navele europene vor putea pescui în apele Senegalului

Europarlamentarul Norica Nicolai, ales în regiunea de Nord Vest a României, a reușit o victorie în Parlamentul European.

Ioan Rus ne avertizează: România va fi un imens șantier din 2015

Ioan Rus ne avertizează: România va fi un imens șantier din 2015

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că România va fi un imens șantier din 2015.

Peste 6.000 de cetățeni străini locuiesc în Cluj. Din ce țară vin cei mai mulți

Peste 6.000 de cetățeni străini locuiesc în Cluj. Din ce țară vin cei mai mulți

Potrivit unui raport al Inspectoratului General pentru Imigrări, numărul cetățenilor străini care locuiesc în Cluj a crescut în 2014 față de anul precedent.

Prefectul Clujului acuză incompetența CJ Cluj și a Primăriei: Riscăm să pierdem 71 de mil. Euro la Aeroport

Prefectul Clujului acuză incompetența CJ Cluj și a Primăriei: Riscăm să pierdem 71 de mil. Euro la Aeroport

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, acuză de incompetență funcționarii din Consiliul Județean Cluj și Primăria Cluj-Napoca, pentru modul în care tratează proiectul de 71 de milioane de euro de la Aeroportul Cluj.

Klaus Iohannis: Europenizarea completă a Romîniei, printre obiectivele principale ale mandatului

Klaus Iohannis: Europenizarea completă a Romîniei, printre obiectivele principale ale mandatului

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi seara, la Burxelles, unde a avut întâlniri cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, că România va înregistra progrese în domeniile

Studiu de fezabilitate pentru centura de SUD a Clujului. Se fac pași MICI spre dezvoltarea orașului

Studiu de fezabilitate pentru centura de SUD a Clujului. Se fac pași MICI spre dezvoltarea orașului

Primăria Cluj-Napoca anunță demararea unui studiu de fezabilitate pentru centura de sud a Clujului.

Avertismentul șefului SRI: Vor mai avea loc atentate în Europa

Avertismentul șefului SRI: Vor mai avea loc atentate în Europa

Diectorul SRI, Geroge Maior, este de părere că vor mai exista atentate teroriste în Europa în următoarea perioadă, însă serviciile secrete europene sunt pregătite pentru un nou nivel de terorism.

Tratați ca niște cerșetori la coada pentru ajutoare alimentare europene! Boc a pus ”biciul” pe funcționari - FOTO

Tratați ca niște cerșetori la coada pentru ajutoare alimentare europene! Boc a pus ”biciul” pe funcționari - FOTO

Peste 250 de clujeni au luat cu asalt punctul de distribuție a ajutoarelor alimentare europene. Organizarea a fost sub orice critică, fiind un singur angajat al Primăriei care să gestioneze toată situația.

Boc: În 2015 vom cumpăra și troleibuze noi - VIDEO

Boc: În 2015 vom cumpăra și troleibuze noi - VIDEO

Primarul Emil Boc a anunțat că, în 2015, Primăria Cluj-Napoca va cumpăra și troleibuze noi, pe lângă cele 40 de autobuze deja achiziționate.

  O altă țară adoptă moneda Euro

O altă țară adoptă moneda Euro

O altă țară adoptă moneda Euro

Traian Băsescu îi cere demisia lui Victor Ponta: Este un element de discreditare pentru România

Traian Băsescu îi cere demisia lui Victor Ponta: Este un element de discreditare pentru România

Președintele în funcție al României, Traian Băsescu, a susținut o conferință de presă , joi seara, la Palatul Cotroceni, în care a discutat despre actuala situație a Guvernului.

Traian Băsescu cere demisia lui Victor Ponta: Ponta e complet discreditat în interiorul Uniunii Europene

Traian Băsescu cere demisia lui Victor Ponta: Ponta e complet discreditat în interiorul Uniunii Europene

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut demisia premierului Victor Ponta.

Drum expres prin Florești, de la Autostrada Transilvania la Cora - FOTO

Drum expres prin Florești, de la Autostrada Transilvania la Cora - FOTO

Noul Plan Urbanistic General (PUG) trasează un drum expres, pe malul Someșului, de la Autostrada Transilvania până în Grigorescu.

Boc anunță o MEGA centură prin Sudul Clujului. Trece prin Mănăștur, Zorilor și Gheorgheni - FOTO

Boc anunță o MEGA centură prin Sudul Clujului. Trece prin Mănăștur, Zorilor și Gheorgheni - FOTO

Primarul Emil Boc a prezentat astăzi noul Plan Urbanistic General al Clujului, care trasează liniile după care se va dezvolta orașul în următorii 10 ani.

Victor Ponta se declară învins de Diaspora: Am plătit preţul politic. Trebuie modificată legea electorală

Victor Ponta se declară învins de Diaspora: Am plătit preţul politic. Trebuie modificată legea electorală

Premierul Victor Ponta a declarat că trebuie modificată legea electorală, recunoscând că a pierdut alegerile din cauza problemelor din Diaspora.

Memorandumul unui profesor de la UBB Cluj către Iohannis: Problema țiganilor și imaginea României în Europa

Memorandumul unui profesor de la UBB Cluj către Iohannis: Problema țiganilor și imaginea României în Europa

Profesorul Corneliu Tarba de la Facultatea de Biologie a UBB a redactat un memorandum, în care vorbește despre problema romilor din România și imaginea țării în exterior.

Merkel susține că Germania va aproba imediat secții suplimentare, dacă Guvernul Ponta va cere

Merkel susține că Germania va aproba imediat secții suplimentare, dacă Guvernul Ponta va cere

Partidul Angelei Merkel a transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de ”această evoluţie foarte nedemocratică” a organizării secţiilor de vot pentru românii din Germania.

Un funcționar din Primăria Cluj-Napoca lucra pe mână cu SAMSARII arestați la Cluj. SCOTEA actele pe BANDĂ

Un funcționar din Primăria Cluj-Napoca lucra pe mână cu SAMSARII arestați la Cluj. SCOTEA actele pe BANDĂ

Un funcționar din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a fost arestat în dosarul samsarilor de la Piața Auto Florești. Dovezile din dosar arată că sistemul era perfect pus la punct.

Și la Cluj se practică căsătoriile pentru obținerea cetățeniei. Costă 500 de euro

Și la Cluj se practică căsătoriile pentru obținerea cetățeniei. Costă 500 de euro

Zeci de bărbaţi din ţări precum Nigeria, Bangladesh, Albania, Sudan sau Republica Moldova negociază obținerea cetățeniei cu femei din România, anunță Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

Pot fi CONFISCATE mașinile cumpărate de la SAMSARII arestați la Cluj?

Pot fi CONFISCATE mașinile cumpărate de la SAMSARII arestați la Cluj?

Polițiștii de la investigarea fraudelor din cadrul IPJ Cluj au reținut după razia de sâmbătă dimineața, de la Târgul Auto Florești, 17 persoane, care se ocupau cu aducerea în țară a mașinilor second hand din UE, dar nu plăteau TVA.

Cine sunt samsarii reținuți după RAZIA de la PIAȚA AUTO din Florești? Ei foloseau ”frauda de tip carusel” - EXCLUSIV

Cine sunt samsarii reținuți după RAZIA de la PIAȚA AUTO din Florești? Ei foloseau ”frauda de tip carusel” - EXCLUSIV

Anchetatorii au dus în fața judecătorilor 17 persoane în urma raziei din Piața Auto Florești, de sâmbătă dimineața. Au fost confiscate toate mașinile, în valoare de 700.000 de lei.

The Economist: Ponta orientează politica externă spre Rusia şi China

The Economist: Ponta orientează politica externă spre Rusia şi China

The Economist a publicat un articol dur la adresa lui Victor Ponta.

Nepoata lui Ioan Rus face parte din echipa comisarului european Corina Creţu

Nepoata lui Ioan Rus face parte din echipa comisarului european Corina Creţu

Nepoata lui Ioan Rus, Ioana Rus, a fost cooptată în echipa comisarului european Corina Creţu.

Marea Britanie are mai mulți pensionari săraci ca și România

Marea Britanie are mai mulți pensionari săraci ca și România

Potrivit unui sondaj rrealizat de Centrul Internaţional pentru Longevitate, pensionarii britanici se numără printre cei mai săraci din UE şi o duc mai rău decât cei din Europa de Est, inclusiv România

Clujul este lăudat de Paris Match. E ”Sillicon Valley-ul Europei” - FOTO

Clujul este lăudat de Paris Match. E ”Sillicon Valley-ul Europei” - FOTO

Celebra publicație franceză Paris Match a dedicat un amplu material Clujului, numindu-l ”Sillicon Valley-ul Europei”.

România, campioană la scumpirea benzinei

România, campioană la scumpirea benzinei

La începutul acestui an România era țara din UE cu cea ma ieftină benzină, acum a ajuns pe locul 20.

Aeroportul Cluj are un SUPER proiect de 71 de milioane de euro de care CINEVA își BATE JOC - FOTO și VIDEO

Aeroportul Cluj are un SUPER proiect de 71 de milioane de euro de care CINEVA își BATE JOC - FOTO și VIDEO

Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a realizat un proiect de 71 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unui punct de transport Intermodal, care cuprinde o Gară nouă lângă Aeroport și o pasarelă.

Daniel Buda câștigă 21.000 de euro pe lună, în plus față de leafa de europarlamentar. E pe locul doi în Parlamentul European

Daniel Buda câștigă 21.000 de euro pe lună, în plus față de leafa de europarlamentar. E pe locul doi în Parlamentul European

Europarlamentarul PDL, Daniel Buda, ocupă locul 2 în topul europarlamentarilor cu venituri din alte activităţi, având un câștig de peste 21.000 de euro pe lună.

Tranzacție URIAȘĂ făcută de Facebook. A cumpărat WhatsApp cu peste 20 miliarde de dolari

Tranzacție URIAȘĂ făcută de Facebook. A cumpărat WhatsApp cu peste 20 miliarde de dolari

Facebook a finalizat preluarea WhatsApp, după ce UE a aprobat tranzacția a căreu=i valoare se ridică la 21,6 miliarde de dolari.