Miercuri 14 Aprilie

Boc la dezbaterea privind locuirea: Clujul se îndreaptă spre era post mașină


Primarul Emil Boc a declarat la dezbaterea publică cu tema ”Locuire” că ne îndreptăm spre era post mașină.

Cum trebuie să arate Clujul viitorului:

- la maxim 20 de minute de mers pe jos să existe toate facilitățile: creșă, școală, grădiniță, centru de cartier

- să aibă stații de încărcat electrice și parcări pentru bicicletă

- încet, dar sigur, orașul se îndreaptă spre era post mașină, chiar dacă pare nepopular

- regulile acestea le urmărim în fiecare zonă a orașului, unde vin investitori

- nicăieri nu se ajunge acasă, decât pe asfalt. Dozajul legat de utilități, străzi, canalizare și asfalt este de nediscutat.

- Clujul nu mai poate rămâne în granițele interne. Ce se întâmplă în Baciu și în Florești ne arată acest lucru. Din nefericire nu avem un proces controlat, pentru că actuala legislație nu ne permite. Azi, Cluj-Napoca nu are control cu ceea ce se întâmplă în Baciu și Florești, dar ceea ce e acolo ne afectează dramatic.

- La nivelul Asociației Municipiilor din România lucrăm după 7 proiecte de legi ale zonelor metropolitane din UE pentru a pune pe masa guvern un proiect de lege pentru dezvoltarea zonelor metropolitane, care să confere forță juridică planurilor integrate de dezvoltare urbană, locuire și mobilitate. 

- Mobilitatea va permite dezvoltarea locuirii și în afara zonei metropolitane. Centura Metropolitană, care leagă toată zona metropolitană, va deschide oportunități uriașe și se locuire și de locuri de muncă. Trenul Metropolitan va face să ajungi mai repede din Jucu sau Bonida, decât din Florești în Cluj-Napoca. Metroul va aduce dezvoltare.

- Totul trebuie controlat și ne va ajuta să realizăm planuri urbanistice și în comunele din jurul Clujului. Avem contextul în care toți primarii din Gilău până la Apahida înțeleg.

- Ceea ce impunem la Cluj va fi și în Baciu și în Gilău. Nu vrem ca investitorii să creadă că fug rapid de la Cluj-Napoca pentru că dincolo nu se cer nici parcări pentru biciclete, școală, creșă, grădiniță. Acum îl impunem prin colaborarea noastră, iar apoi prin legea zonelor metropolitane. 

Planul nu este rău, dar este greu de pus în aplicare. Clujul avea în anul 2000 circa 50.000 de autoturisme înmatriculate, iar în 2018 s-a ajuns la 200.000 de autorisme. 

În anul 2000, Cluj-Napoca aveam 56.000 de mașini, iar în 2018 am ajuns la 200.000 de mașini. Populația nu a crescut de 4 - 5 ori, ci a rămas la fel. Pe lângă ceea ce noi facem, și subliniez încă o dată că nu am alte priorități decât decongestionarea traficului și mobilitate prin soluțiile pe care le putem face, este nevoie și de un răspuns din partea clujenilor, care trebuie să își schimbe comportamentul, să avem un parteneriat, pentru că fără acest parteneriat nu vom reuși să o ducem puțin mai bine”, afirma primarul Emil Boc, în 2019.

Conform datelor de la Serviciul de Inmatriculari Auto Cluj, in ultimul an au aparut circa 25.000 - 30.000 de autoturisme noi in Cluj-Napoca, la care se adauga un numar greu de estimat al celor din alte judete, care vin cu cei care nu au domiciliu stabil in Cluj-Napoca.

Foto: Dan Bodea / Transilvania Reporter

Comentarii Facebook