Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că deși nu cunoaște conținutul dosarului vicepremierului Liviu Dragnea, este convins de nevinovăţia acestuia.
Primarul Emil Boc a fost copleșit de aprecierile doamnelor la petrecerea pensionarilor, care a avut loc și în acest an la Grand Hotel Napoca.
Circa 2.000 de clujeni protestează împotriva proiectului de la Roșia Montană. Aceștia s-au adunat în centrul orașului și au aruncat cu roșii într-un panou cu poza ministrul Culturii, Daniel Barbu.
Tatăl unei tinere care a beneficiat un transplant la Instititul de Urologie și Transplant Renal Cluj a dezvăluit că i-a dat circa 1.000 de mărci germane lui Mihai Lucan pentru operație.
În urma recentelor scandaluri dintre Ștefan Bănică și Andreea Marin, notorietatea acestora a atins cote și mai mari, iar acum infractorii nu ratează nicio ocazie de a profita de pe urma artiștilor.
Un culturist de 22 de ani din Baia Mare a ajuns la spital, sâmbătă, 21 septembrie, după ce i s-a făcut rău înaintea unui concurs care avea loc la Sala Sporturilor din Dej.
O femeie din Marea Britanie a șocat întreaga națiune prin gestul său. Polițiștii au găsit în casa femeii corpul neînsuflețit al copilului acesteia.
Șeful Radio Cluj, Florin Zaharescu, și-a dat demisia din funcție, iar conducerea va fi asigurată de un manager, până la organizarea concursului.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, în cadrul ședințeei de Guvern de azi, să țină cont mai ales de numărul mare al deceselor cauzate de accidentele rutiere și de amenzile neplătite.
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că 33% dintre femei nu-și curăță niciodată poșetele.
Dacă sâmbătă ar fi avut loc alegerile pentru alegerea noului preşedinte al PNL Cluj, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, ar fi pierdut, susține Mihai Szeplekan
Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind eutanasierea câinilor, în condițiile în care aceștia nu sunt revendicați sau adoptați în termen de 14 zile de când sunt duși la adăpost.
Cei doi candidați la funcția de președinte al PNL Cluj, Mihai Szeplekan, și Horea Uioreanu, care încă nu și-a depus oficial candidatura, s-au ”duelat” sâmbătă, 7 septembrie, la Adunarea Generală a filialei municipale.
Liderul PNL, Crin Antonescu, este așteptat de protestarii Roșia Montană, în fața sediul PNL Cluj, de pe Bulevardul Eroilor.
Comisarul şef Augustin Rus, şeful Poliţiei a fost demis din funcţie după ce a fost acuzat că a scăpat din mână fenomentul infracţional din oraşul Huedin şi de pe raza localităţilor din raza de circumscripţie a acestei unităţi de poliţie.
Un sportiv britanic a trecut prin clipe negre, în timpul lunii de miere, după ce a suferit şase infarcturi în mai puţin de o săptămână, din cauza unui virus foarte rar.
Un american a slăbit 100 de kilograme și acum este un antrenor de fitness, după ce în trecut nici nu se putea mișca din cauza greutății.
Toți oamenii au nevoie de o educație de sănătate corespunzătoare, indiferent de vârstă, iar cele mai importante cunoștiințe pe care trebuie să le dobândească o persoană sunt cele privind interpretarea corectă a semnelor pe care le transmite
În perioada 31 august-1 septembrie va avea loc ce-a de-a XII-a ediție a festivalului Barock la Castelul Banffy de la Bonțida. Castelul își va deschide poțile turiștilor, unde vor fi organizate diverse concerte, evenimente culturale și activităț
Arpad Paszkany a scris o scrioare deschisă incendiară adresată celor care iubesc CFR Cluj. Patronul ”feroviarilor” îi cheamă pe suporteri la meciuri.
Circa 150 de pelerini au primit îngrijiri medicale la Mănăstirea Nicula, după ce s-au simțit rău în timpul lungilor ore de rugăciune, dar și pe fondul postului ținut.
Ashton Kutcher, care joacă în cunoscutul serial ”Doi bărbați și jumătate”, a ținut un discurs în cadrul premiilor ”Teen Choice”, unde și-a dezvăluit și numele său real.
Rudele tânărului înecat marți seara la ștrandul Sun, din Grigorescu, au lansat o ipoteză care pune sub semnul întrebării siguranța celor care ales că se relaxeze la această bază de agrement.
Derby-ul Dinamo-Steaua, încheiat cu scorul 1-2, nu s-a terminat fără incidente. La sfârșitul partidei, managerul stelist, Mihai Stoica, a intrat în vestarul dinamoviștilor unde i-a provocat pe aceștia și le-a făcut gesturi obscene.
Pa pagina de Facebook a lui Mario Camora, de la CFR Cluj, apare un sondaj prin care utilizatorii sunt întrebați dacă Mircea Rednic ar mai trebui ținut la echipă.
Festivalul Jazz in the Park revine duminică, 11 august, în Parcul Central, cu o serie de concerte.
Elena Udrea a ținut o dietă specială pentru a slăbi și a reușit.
Scandalul recent din fotbalul românesc, cauzat de decizia TAS de a retrograda echipa Rapid în liga a II-a și de a o reintroduce pe Concordia Chiajna în Liga I, începe să creeze tensiuni chiar și la conducerea Federației și a Ligii Profesionist
Pandurii Târgu-Jiu a disputat patrida din Europa League, împotriva celor de la Hapoel Tel-Aviv, scor final 1-1, pe stadionul Cluj Arena, iar în urma vânzărilor de bilete, societatea comercială care administrează stadionul a încasat 49.000 de lei.
Cu ocazia meciului Pandurii - Hapoel Tel-Aviv, un delegat UEFA a inspectat stadionul Cluj Arena.