Extremist maghiar, reținut după ce a vrut să DETONEZE o bombă la parada de la Târgu Secuiesc, de Ziua Națională a României



Un bărbat a fost reținut, marți, la Târgu Secuiesc, după ce ar fi încercat să detoneze o bombă.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, inculpatul B. I. A., care este membru al formaţiunii extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a încercat să detoneze un dispozitiv din materiale explozibile, în timpul paradei de 1 Decembrie.

Există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetăţenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, și-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie”, se arată în documentul transmis de procurori.

Conform DIICOT, materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii D.I.I.C.O.T. cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.

Comentarii Facebook