Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a tras un semnal grav de alarmă la echipă după victoria cu FC Basel și calificarea în grupele Champions League.
Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi dimineață, la Palatul Cotroceni o dată cu publicarea hotărârii Curții Constituționale în Monitorul Oficial.
Emil Boc a discutat cu Traian Băsescu după anunțul făcut de Curtea Constituțională. El crede că președintele suspendat nu ar trebui să își dea demisia.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat că este ilegală scoaterea din listele electorale permanente a românilor cu rezidenţă în străinătate, precum şi a celor cu actele de identitate expirate.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi soţia sa, Maria, au participat, duminică, la slujba de la Mănăstirea din Pasul Prislop.
Un parlamentar FIDESZ a declarat la Tabăra EMI din Harghita că Ungaria ar putea cere în 8 ani revizuirea graniței cu România.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel.
Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui suspendat, i-a transmis mamei sale un mesaj pe Twitter cu ocazia zilei onomastice.
Ioan Rus a declarat, luni, că Traian Băsescu şi Crin Antonescu nu l-au sunat niciodată să modifice liste în plus sau în minus şi că cei doi sunt "politicieni de anvergură din România, fete mari", potrivit Mediafax.
Deputatul PDL a scris, sâmbătă, pe blogul personal că fotoliul de la Cotroceni, pe care Antonescu şi l-a dorit atât de mult şi pe care l-a uzurpat şi i-a luat minţile lui Crin Antonescu.
Un cunoscut jurnalist specializat pe politică, Fareed Zakaria, a fost suspendat de angajatorii săi de la revista Time şi de la CNN după ce a fost prins că s-a inspirat dintr-un articol al publicaţiei The New Yorker, scrie The Guardian.
Premierul Victor Ponta le-a scris scris ambasadorilor de la Bucureşti despre audierea la Parchet a manechinelor cu care Radu Mazăre s-a dus la vot pe 29 iulie.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a făcut vineri un nou apel la partidele aflate la guvernare să nu mai folosească Curtea Constituţională a României ”în disputa politică”, motivând că acest lucru va duce la ”şubrezirea instituţie
Mai mulţi membri ai PNL Cluj s-au autodenunţat, vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru că au instigat alegătorii să voteze la referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a spus, pe baza unui document, că USL încalcă legea atunci când cere reevaluarea listelor electorale de la referendumul din 29 iulie.
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că USL nu va negocia nicio formulă de demisie condiţionată a lui Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a acuzat CCR cu privire la faptul că fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a fost păcălit de CCR pe motiv că "a fost naiv".
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şi oamenii acestuia nu vor scăpa de el decât dacă îl "omoară", informează Mediafax.
Premierul Victor Ponta a spus marţi că un mini-recensămân nu este posibil şi le-a cerut miniştrilor implicaţi să verifice rapid, prin "mijloace administrative", dacă pe listele electorale permanante s-au aflat la data referendumului şi persoane
Președintele suspendat, Traian Băsescu, l-a făcut pe Ioan Rus, ministrul demisionar de la Interne, incompetent și neștiutor de carte.
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, luni seara, în cadrul unei conferințe de presă, că Andrei Marga era o calamitate la externe.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a mirat când a auzit că Ioan Rus a demisionat din funcția de ministru pentru că asupra lui ar fi fost făcute presiuni.
Ioan Rus a declarat că președintele suspendat, Crin Antonescu, a făcut presiuni asupra lui, astfel încât a fost nevoit să își dea demisia de onoare.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că ar fi o lașitate să demisioneze.
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a anunțat că guvernul Ponta este în belea pentru că pe listele electorale ar trebui să fi mai mulți alegători decât sunt acum.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat despre Ioan Rus și Victor Ponta ca sunt ridicoli.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat vineri, că revenirea la Cotroceni pentru el nu mai reprezintă o ţintă şi doreşte ca România să revină la o situaţie normală, pentru că "suntem în cea mai penibilă situaţie".
Președintele suspendat, Traian Basescu, a declarat că nu poate demisiona pentru că este suspendat.
O petiţie online prin care se cere demisia lui Ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, circulă pe internet.
Un șofer, care a condus cu 194 km/h prin Turda, a fost reținut de oamenii legii abia după 40 de kilometri, în Cluj-Napoca, pe strada Bună Ziua.