Ce sancțiuni riscă Steaua după condamnarea lui Gigi Becali în DOSARUL VALIZA

 

Gigi Becali a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu executare în ”Dosarul Valiza”, iar acum Steaua riscă excluderea din UEFA Champions League şi chiar retrogradarea în Liga a II-a.

 

Oficialii din Ghencea susțin că Gigi becali nu ocupa nicio funcție în club în momentul în care a trimis valiza cu bani la Cluj. Ba mai mult, Becali a fost dat în judecată acum un an, când i s-au cerut daune de un leu.

 

UEFA a penalizat echipa Fenerbahce, în 2011, când i s-a interzis să mai participe în Ligă Campionilor, scrie GSP. ”La Fenerbahce, oamenii bănuiţi c-ar fi aranjat meciuri făceau parte din staff-ul clubului, în timp ce la noi Gigi Becali nu are nici o funcţie oficială”, este argumentul cu care conducerea din Ghencea speră să scape de sancţiuni.

 

Gigi Becali nu are nici funcţie executivă, nu e nici măcar acţionar. El a renunţat în 2010 la 27 la sută dintre acţiunile societăţii şi s-a retras, teoretic, complet din structura clubului. Pachetul majoritar îl deţin două rude ale sale, Constantin şi Vasile Geambazi. Singurele documente care îl mai leagă pe Becali de Steaua sunt contractele de creditare în baza cărora a finanţat echipa, scrie gsp.ro.

 

Dacp Steaua va primi o sancțiune de la UEFA, atunci în Champions League ar ajunge Pandurii Tg. Jiu, vicecampioana României.

 

Ar fi un caz pe care l-am lua în considerare, deoarece ar putea fi un exemplu de corupţie în fotbal şi avem precedentul dat de Fenerbahce”, a afirmat Thomas Giordano, un oficial UEFA. 

 

Fapta unei persoane de a promite, oferi sau acorda sume de bani unui jucător, antrenor, oficial al unui club sau unei alte persoane, în scopul de a stimula echipa clubului respectiv să-şi apere corect şansele, se sancţionează cu suspendare de 2 ani şi penalitate sportivă de 1.000.000 de lei”, scrie în Regulamentul Disciplinar aflat în vigoare acum.

 

Desfăşurarea cazului Valiza pe linie sportivă:

1. Comisia de Disciplină a FRF a decis în vara lui 2008 penalizarea Stelei cu 7 puncte, a Universităţii Cluj cu 6, suspendarea lui Gigi Becali pentru doi ani şi a lui Petre Marin pentru 6 luni.

2. Comisia de Apel a FRF a menţinut deciziile luate la "disciplină"

3. Steaua a atacat decizia la CAF. Forul prezidat de Daniel Florea a anulat toate sancţiunile, invocînd vicii de procedură la precedentele comisii, dar şi lipsa probelor.

4. Daniel Florea a dezvăluit că Mircea Sandu şi Lupescu au făcut presiuni asupra lui pentru a menţine hotărîrile de la "Disciplină" şi de la "Apel".

5. Comitetul Executiv l-a demis pe Florea din fruntea CAF

6. În 2009-2010, comisiile au trecut de la FRF la LPF.

7. În urmă cu doi ani, cazul a fost redeschis pe linie sportivă şi a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină a LPF. Cazul a fost suspendat pînă cînd se va da un verdict definitiv în Instanţă.

8. După verdictul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia de Disciplină va anula suspendarea şi va relua judecata cazului.

Comentarii Facebook