Noul șef al Poliției Cluj vine de la Alba și este agreat de liderul Grupului PSD de la Cluj, Ioan Rus.
Moda blocurilor construite în parcări sau pe spaţiile verzi continuă la Cluj şi în timpul mandatului primarului Emil Boc.
Președintele PNL, Crin Antonescu a declarat în cadrul unui interviu pentru Gândul că Victor Ponta ar trebui să se hotărască dacă îl susține la candidatura pentru alegerile prezidențiale, precizând că în cazul în care USL se va rupe, premie
Antonescu și Ponta se duelează ca orbii pe tema proiectului Roșia Montană, riscând să dinamiteze USL.
Comisarul şef Augustin Rus, şeful Poliţiei a fost demis din funcţie după ce a fost acuzat că a scăpat din mână fenomentul infracţional din oraşul Huedin şi de pe raza localităţilor din raza de circumscripţie a acestei unităţi de poliţie.
Șeful Poliției din orașul Huedin, Rus Augustin, a fost demis din funcție din data de 1 septembrie, în urma unul control derulat de ofițerii din cadul Inpectoratului de Poliție Județean Cluj.
Salariile directorilor din Primăria Cluj-Napoca sunt impresionante pentru niște bugetari, unii ajungând să câștige mai bine ca și primarul Emil Boc.
U Cluj a pierdut meciul cu Dinamo, cu umilitorul scor de 6-0.
Grigori Rasputin, profetul rus, a prezis execuţia familiei regale din Rusia, după revoluţia comunistă, dar a vorbit și despre o puternică furtună care va lovi planeta în 23 august 2013.
Un rus a reușit să păcălească sistemul bancar prin intermediul unui contract de credit.
Gunoaiele menajere din Florești nu au mai fost ridicate de o săptămână, iar locatarii de pe strada Eroilor se tem că vor ajunge ca și în Napoli, să fie îngropați în deșeuri.
Contractul cu Bechtel a fost dat publicității de Guvern, dar numai pe frânturi, lipsind partea cea mai importantă contractul inițial, semnat în 2003 de premierul Adrian Năstase.
Ginerele lui Ioan Rus, fostul ministrul de interne al României, şi-a extins afacerile în Cluj-Napoca, un teren controlat cu mână de fier, până nu de mult, de socrul său.
Cel mai scump iaht din lume a costat 4,8 miliarde de dolari și este construit din aur și platină.
Un videoclip din Rusia face furori pe internet. Imaginile îl arată pe un bărbat care se răzbună pe șoferul care i-a blocat mașina.
Doi motocicliști din Cluj-Napoca au relatat drama prin care au trecut în urma unor accidente de circulație petrecute în luna iunie pe Varianta Zorilor - Mănăștur și pe strada Teodor Mihali.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, explică ce obstacole stau în calea regionalizării și faptul că proiectul nu ma putea fi terminat în acest an.
Mircea Arman, redactorul şef de la Tribuna, a condus beat o maşină după care, pentru a scăpa de răspundere, a dat vina pe fratele său, Marius Arman, susţinând că acesta a condus maşina.
Un rus a vrut să îi dea o lecție unui șofer cu care s-a șicanat în trafic, dar a fost pus cu botul pe labe.
Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj va premia, începând cu acest an, doamnele Clujului care s-au remarcat prin activitatea lor excepţională.
Deschiderea oficială a evenimentului Zilele Clujului 2013, ajuns la cea de-a treia ediție, va avea loc la ora 18.00, în Piața Unirii, cu o paradă specială. Concertele se vor ține lanț în aceeași piață, unde, de la ora 22.00, va cânta Voltaj.
Doi creatori de film din Marea Britanie au reușit să păcălească milioane de oameni după ce au inventat un regzior rus, Yuri Gadyukin, și au inventat tot felul de informații care să îi ateste viridicitatea.
Vicepremierul Liviu Dragnea a vizitat la Aeroportul Internațional Cluj șantierul noii piste de 2.100 de metri. Oficialul guvernamental a fost impresionat de modul în care se lucrează.
Un motociclist rus, supărat că un șofer i-a tăiat calea, l-a urmărit și ajuns la semafor, unde și-a făcut dreptate.
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Unul dintre reprezentanții Grupului de la Cluj a fost ales în funcția de vicepreședinte al PSD la nivel național, urmând să reprezinte Regiunea Nord - Vest.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a declarat că ar vrea să vadă bătăi între Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, în interesul ”meu ca cetățean”.
Un deținut de 38 de ani a fost găsit spânzurat cu un cordon textil, la Penitenciatul de Maximă Siguranță de la Gherla.
Stiri de Cluj vă prezintă cine sunt câştigătorii etapei a treia a concursului Ursus - Suflet de Ardelean. Vă aşteptăm în continuare mesajele dvs la adresa de mail office@stiridecluj.com.
Antrenorul Cornel Ţălnar va avea mari probleme etapa viitoare când întâlnește U Cluj, pentru că îi lipsesc trei titulari.