PSD Cluj sustine că ”din cauza incompetenței și neimplicării unor membrii marcanți ai PNL CLUJ în speța Cluj Arena”, clujenii ar putea ajune să plătească penalități de 8 milioane lei din bugetul Consiliului Județeana.
Liderii consilierilor județeni și conducerea Consiliului Județean Cluj s-au întâlnit vineri, 28 august, pentru a discuta despre criza de la SC Cluj Arena, societatea care administrează stadionul.
Societatea Cluj Arena a înregistrat venituri foarte bune de pe urma Untold Festival, dar luni dimineață conducerea a primit o lovitură grea.
U Cluj va rămâne pe Cluj Arena chiar dacă va evolua în Liga a doua.
Noul PNL este compus acum din conducerile vechiului PNL și ale vechiului PDL. Marți seara, la Cluj-Napoca, a fost aleasă conducerea structurii de conducere a PNL Cluj-Napoca.
Reprezentații PSD Cluj îi acuză pe cei de la ACL Cluj că s-au infiltrat între protestatarii din Piața Unirii.
Stadionul Cluj Arena trăiește din nunți și botezuri, dar a intrat pe profit chiar dacă nu a fost niciodată plin la vreun meci.
Stadionul Cluj Arena nu a pus deloc în funcțiune iluminatul arhitectural de la inaugurarea din 2011 pentru că nu realizează venituri suficiente.
Concertul Forza Zu de sâmbătă, 17 mai, a reușit să stabilească un record pe Cluj Arena, în materie de public.
Biletele la meciul Pandurii - Pacos Ferreira, de pe Cluj Arena, din 12 decembrie, vor fi la preț redus pentru copiii sub 18 ani.
Noul președinte al PDL Cluj-Napoca este Radu Moisin, fostul primar interimar.
Politicienii clujeni sunt chemați la un campionat de fotbal pe Cluj Arena, banii strânși din bilete urmând să fie donați familiei clujencei Aurora Morar, care a murit în accidentul din Muntenegru.
Conducerea SC Cluj Arena SA a semnat contracte cu trei echipe din Liga a doua care acum se luptă pentru promovare și care ar avea nevoie să joace pe Cluj Arena în Liga 1.
Direcția de Finanțe Publice Cluj a rambursat TVA în valoare de 12 milioane de lei societății Cluj Arena, care gestionează stadionul municipal.
Pe Cluj Arena vor continua să fie organizate meciuri de rugby, iar gazonul nu a avut de suferit, au precizat reprezentanții stadionului.
Cluj Arena va deveni stadion regional, dacă oficialii vor perfecta înțelegerile cu reprezentanții echipelor FC Bihor și UTA Arad.
Antrenorul U Cluj, Ionel Ganea, susține că meciurile de rugby nu trebuie să fie jucate pe Cluj Arena, pentru că distrug gazonul.
Cluj Arena va găzdui un concert cu o trupă mare, în perioada iunie - august, a anunțat directorul SC Cluj Arena, Radu Rațiu.
Concertul lui Sting de pe Cluj Arena, din 29 iulie, este anunțat ca sigur de pe contul de Twitter ”StingUs.net”. Mulți utilizatori au luat această informație ca una oficială.
Universitatea Cluj nu va mai putea juca în returul campionatului pe Cluj Arena, dacă nu își plătește datoriile uriașe.
Meciul U Cluj - Steaua ar putea să nu se joace pe Cluj Arena, deoarece datoriile FC Universitatea Cluj față de societatea care administrează stadionul sunt uriașe.
Zăpada din ultima perioadă a afectat învelitoarea de pe stadionul Cluj Arena. Bucățile de tablă s-au desprins și riscă că cadă.
Uniunea Social Liberală (USL) Cluj acuză PDL că a folosit ”trupe de asalt” ale lui Dorin Apostu pentru a distruge materialele electorale ale USL.
Directorul SC Cluj Arena a rămas Radu Rațiu, chiar dacă acesta va ocupa funcția de interimar pentru umărtoarele 6 luni. Decizia a fost luată, miercuri, în cadrul Consiliului de Administrație, când s-a decis chemarea U Cluj la discuții.
Noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, va pune în scurt timp în aplicare planul ”curațenia de toamnă” în regiile subordonate.
Meciul amical dintre U Cluj și Steaua era numai o ”petardă” lansată Anamaria Prodan, pentru că în realitate stadionul Cluj Arena nu a fost închiriat pentru această partidă.
Gazonul de pe Cluj Arena va fi protejat cu un grass cover, o soluție folosită la toate marile concerte care au loc pe marile stadioane din lume.
Pentru protejarea gazonului, suprafaţa specială care va acoperi terenul de joc este amenajată încă de azi, 18 iulie.
PDL Cluj propune 10 nume pentru ocuparea functiei de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. Din nefericire nu multa lume este pregatita sa se inhame la aceasta "caruta".
Potrivit ultimelor rezultate realizate de Biroul Electoral Municipal (BEM) Cluj-Napoca, viitorul Consiliu Local (CL) Cluj-Napoca este urmatorul: