Marți, 8 decembrie, a început prima campanie națională de vaccinare anti-Covid din lume, în Marea Britanie, iar prima persoană căreia i-a fost administrat vaccinul este o femeie de 90 de ani.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat, oficial, marți dimineață că se prelungește cursurile online până la vacanța de Crăciun.
Marea Britania va începe să administreze, de mâine, 8 decembrie, primele doze ale vaccinului produs de companiile americane Pfizer/BioNTech.
Primarul Emil Boc a votat alături de soția sa și a declarat la ieșire că îi îndeamnă pe toți românii să iasă la vot.
Primarul Emil Boc a declarat că se va vaccina public împotriva COVID-19, dacă acest lucru va fi posibil.
Primele fraude electorale au apărut încă de la primele ore ale dimineții, deja fiind deschis un dosar penal în acest sens.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a mers să voteze, duminică dimineață, pentru alegerile parlamentare.
Remus Lăpușan, președintele Pro România Cluj, a votat duminică dimineața la prima oră, alături de colegi.
Zona din Mărăști, cunoscută sub denumirea de ”Groapa”, va fi modernizată, iar haosul de acum va fi dat uitării.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a prezentat, vineri, o serie de detalii din strategia de vaccinare aprobată ieri de CSAT.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că pentru studentii de la Universitatile care au incheiat Conventiile cu CTP, prelungirea valabilitatii abonamentelor gratuite si cu reducere se poate face si la Automatele din statii.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, anunță că va fi modernizat drumul forestier ce leagă, prin Apuseni, zona Boga - Padiş din județul Bihor, de zona Doda Pilii - Răchiţele din județul Cluj.
Medicul primar cardiolog Ștefan Moț atrage atenția că pacienții care suferă de boli de inimă sunt mai sensibili în fața infecțiilor virale. De aceea, în mod normal, în sezonul virozelor, este recomandat ca aceștia să refacă vizita la medicul curant, pentr
Klaus Iohannis a declarat, cu ocazia vizitei la centrul organizat la Romexpo, unde românii vor fi imunizați împotriva virusului Sars-Cov-2, că România va primi un milion de doze de vaccin.
Apahida a înregistrat în ultimele două săptămâni zilnic întreruperi ale alimentării cu energie electrică, iar Primăria Apahida a reclamat acest lucru la Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A.
Liderii PNL Cluj, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, europarlamentarul și președintele organizației județene, Daniel Buda, îi îndeamnă pe clujeni ca duminică, 6 decembrie, să participe la vot și
Prefectul Clujului a anunțat că municipiul Gherla va ieși de sub carantină.
Primarul Emil Boc a dezvăluit că intenționează să controleze și să nu mai permită construcții haotice în Zona Metropolitană, de la Gilău la Apahida, sau de la Florești la Baciu.
Marea Britanie este prima țară din lume care a aprobat vaccinul anti-Covid al companiei americane Pfizer/BioNTech.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat includerea Gilăului în Asociația Metropolitană de Transport Public, dar mai e nevoie de un vot pentru ca transportul cu autobuze moderne să ajungă până la Gilău.
Adrian Magdaș: ”Avem nevoie de o școală românească performantă!” (P)
Președinte Klaus Iohannis a ținut, marți, un discurs, în Piața Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Primarul comunei Gilău a anunțat că localitatea pe care o conduce a fost inclusă în Asociația Metropolitană de Transport Public. Astfel, Compania de Transport Public Cluj-Napoca își va extinde rețeaua de mijloace de transport în comun inclusiv în Gilău.
Lucrările pe Calea Baciului nu s-au terminat până în 1 decembrie, iar traficul a fost de Ziua Națională a României un coșmar.
Dan Petrescu și-a anunțat, luni, demisia de pe banca tehnică a echipei CFR Cluj, iar pe lista scurtă pentru înlocuitorii săi se numără și Adrian Mutu.
Meteorologii de la ANM anunță că vremea va fi deosebit de rece, în prima parte a săptămânii.
Timp de două zile, peste 2,6 milioane de fani au urmărit VAMAFEST, primul festival digital al unei trupe din România. Maratonul de muzică, educație și storytelling, susținut live de trupa VAMA a fost un real succes atât în lumea digitală, dar și în transm
Un șofer a ieșit în decor pe centura Floreștiului, fostul drum agricol asfaltat și transformat în șosea de ocolire.
Contracte semnate astăzi de Guvernul Orban, în valoare de 74,5 milioane lei, pentru dotarea sistemului clujean de sănătate.
Afaceristul clujean Sergiu Biriș se numără printre persoanele care au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, iar acesta a relatat toate experiențele pe care le-a avut luptându-se cu virusul.