Miercuri 24 Aprilie

Bilă albă pentru Boc. Nu a permis blocuri de 20 de etaje pe terenul ștrandului municipal, de lângă stadion


Primarul Emil Boc susține că nu a permis construirea de blocuri de 20 de etaje pe terenul fostului ștrand municipal, aflat acum în paragină.

Ștrandul municipal nu ține de Primărie, ține de privați, care au optat să facă blocuri de 20 de etaje. Asta a vrut cel care stătea lângă Hotel Sport. Nu am putut să aprob ca acolo să se facă blocuri de etaje, așa cum au dorit ei. Ar fi compromis tot ceea ce înseamnă Parcul Central.

Dacă vor dori să facă ștrand, evident că au cale deschisă și aprobările la Primărie. A fost o bătălie de ani de zile cu investitorul, care în fiecare moment voia blocuri. Am spus că acolo este un spațiu de recreere. Eu nu pot să construiesc pe terenul lui, dar nici el nu poate face blocuri, pentru că nu avem nevoie de blocuri acolo.

Superbele ștranduri ale Clujului de altădată: Municipal, Record, Babeș, Olimpic și Clujana

Ce avem noi este ștrandul SUN, pe care l-am modernizat, îl amenajăm și îl ține în funcțiune”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca FM.

Boc: Cadrele medicale ar trebui obligate să se vaccineze. Susțin ideea din Franța

Comentarii Facebook