Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a susținut, miercuri seară, un discurs în limba franceză, la deschiderea sesiunii Comisiei ONU pentru condiția femeii, desfășurată la New York.
Un videoclip al cărei protagonist este ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a devenit rapid viral pe internet, răspândindu-se pe rețelele de socializare.
Noul flagship al companiei Samsung, smartphone-ul Galaxy S8 este unul dintre mai așteptate gadget-uri ale acestui an, iar acum au apărut și primele imagini video cu telefonul.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că îi va da în judecată pe cei care l-au acuzat că a plătit pentru pozele cu Donald Trump.
Oficial, numai ambasadorii acreditați la Washington sunt invitați să își reprezinte țările lor la ceremonia de preluare a mandatului de către președintele SUA. Neoficial, orice om cu bani poate să își cumpere un bilet.
O clujeancă nevăzătoare a fost dată afară dintr-un magazin Panemar pe motiv că nu are voie cu câinele însoțitor. Partea cea mai CINICĂ e în relatarea cazului.
Un grup de spărgători din New York a reușit să fure bijuterii în valoare de șase milioane de dolari chiar de sub nasul a mii de ofițeri de poliție.
Presa internațională nu a trecut cu vederea succesul răsunător al PSD din alegeri.
Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că se va retrage complet din afacerile sale, pentru a se putea concentra asupra sarcinile aduse de funcția prezidențială.
Potrivit unor oficiali, citați de CNN, protejarea președintelui ales al SUA, Donald Trump, și a familiei acestuia costă orașul New York peste
Victoria lui Donald Trump și numirea sa drept cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii a șocat întreaga lume, însă nu toți cetățenii americani se pare că au fost de acord cu rezultatul votului.
Fostul tenismen Ilie Năstase a vorbit despre relația sa cu noul președinte ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
Americanii și-au ales noul președinte, iar acum se numără voturile pentru a vedea cine a câștigat. Conform primelor informații Donald Trump are mari șanse de a câștiga.
Noul președinte al Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, a declarat, vineri, că se gândeşte la posibilitatea ca, în viitor, finala Ligii Campionilor să se dispute în afara Europei
Alegerile prezidențiale din SUA sunt tot mai aproape, iar ambii candidați, Donald Trump și Hillary Clinton, au parte de susținerea multor vedete internaționale.
Celebrul hacker român, Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub numele de ”Guccifer”, responsabil pentru contribuția sa la flarea faptului că Hillary Clinton a folosit un server privat de e-mail în timp ce era secretar de stat,
Cu toate că este unul dintre cele mai populare browsere de PC, Google Chrome are o mare problemă în ceea ce privește consumul de resurse.
Cu toate că destul de recent lansaseră câteva noi modele, cei de la BlackBerry au anunțat că nu vor mai produce deloc smartphone-uri.
Actrița Tatiana Maslany a câștigat premiul Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia ei din serialul de succes ”Orphan Black”.
Cel puțin 29 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în New York, în urma unui atentat cu bombă.
Ioan Ghiran, patronul Grand Hotel Napoca, a murit în cursul zilei de marți, 13 septembrie, după o lungă suferință.
Un bărbat a reușit să slăbească 150 de kilograme mergând de trei ori pe zi la magazinul alimentar.
BBC a publicat un top al celor mai bune 25 de filme ale secolului XXI, clasamentul fiind realizat de renume din toată lumea.
Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei a găzduit în noaptea de 20 spre 21 august 2016, prima ediţie a evenimentului ”O noapte în muzeu”.
Compania Yahoo va fi vândută pentru suma de 5 miliarde de dolari.
Un celebru site matrimonial a lansat o aplciație destinată utilizatorilor jocului devenit fenomen global, Pokemon Go, prin care aceștia să-și găsească jumătatea.
Patru persoane au fost împușcate, miercuri seară, la un concert al celebrului rapper T.I., care se desfășura în cartierul Manhattan din New York.
Mihai Jitianu sau Jiti, cum îi spun prietenii, se recomandă a fi singurul român care conduce o Dacie în America. El a realizat un clip cu mașina lui, pe străzile New York -ului, iar imaginile sunt fabuloase.
Valentina Pelinel (35 de ani), însărcinată în nouă luni cu copilul lui Cristi Borcea, este acuzată că vânează averea omului de afaceri.