Tehnicianul român Mircea Lucescu, care se află pe banca celor de la Șahtior Donețk, a fost incclus în topul celor mai buni antrenori din lume, realizat de publicația engleză FourFourTwo.
Klaus Iohannis a fost subiectul unei întrebări la emisiunea ”vrei să fii milionar”, în varianta germană, difuzată pe postul RTL.
Tarom vine în perioada 2 - 15 februarie bilete pentru toate destinaţiile externe deservite la preţuri care pornesc de la 99 euro, pentru o călătorie dus-întors.
Un student al Universității Tehnice din Cluj a reușit să dea lovitura în Silicon Valley, iar aplicația dezvoltată de el, Fyuse, valorează acum 3,5 milioane de dolari.
În perioada sărbătorilor de iarnă majoritatea oamenilor revin în sânul familiei și profită de timpul liber pentru a se întâlni cu cei dragi.
Noul președinte al României, Klaus Iohannis, s-a întors, duminică, la Sibiu, după ce a fost plecat mai mult de o săptămână în străinătate.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, și-a anunțat demisia de la conducerea Ministerului și și-a cerut scuze.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a spus că își asumă răspunderea pentru că au votat de trei ori și jumătate mai mulți români decât în turul 1.
Fostul jurnalist din Cluj Radu Neag, mutat la Munchen, a relatat pe pagina lui de Facebook care este starea de spirit în capitala Bavariei.
Românii din Londra și Munchen au stat la coadă încă de az-noapte pentru a putea vota.
Partidul Angelei Merkel a transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de ”această evoluţie foarte nedemocratică” a organizării secţiilor de vot pentru românii din Germania.
Călătorii de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj au avut parte de o surpriză, miercuri, când s-a atins pragul de 1.000.000 de călători în 2014.
Scandalul cauzat de faptul că mulți români plecați în străinătate nu au putut să-și exprime votul a devenit viral pe internet.
Huffington Post, ediţia germană online, a publicat un articol despre afacerea EADS din România.
SC Tetarom SA a participat, la Munchen, la celebrul Târg Expo Real, cel mai mare târg internațional de Real Estate și Investiții.
Societatea Tetarom SA va participa în perioada 6 - 8 octombrie la EXPO REAL 2014 Munchen, unde va promova parcurile industriale din județ.
Un grup de afaceriști români a înființat echipa Forza Rossa, iar acum Federația Internatională de Automobilism (FIA) le-a acordat și acceptul pentru a concura in Campionatul Mondial de Formula 1.
Conform procurorilor DNA Cluj, Ioan Bene, patronul firmei Napoca, i-ar fi dat lui Horea Uioreanu spagă în valoare de 300.000 de lei prin intermediul consilierul acestuia, Răzvan Pop.
Șefii Bosch au trecut la atac și cer deja autostradă spre Ungaria. Declarațiile au fost făcute la inaugurarea fabrieii Bosch de la Jucu, vineri, 9 mai.
De pe tradiționalul grătar de 1 Mai nu pot lipsi micii, iar în acest an românii au consumat 30 milioane de mici într-o singură zi.
Pictorul Radu-Anton Maier, stabilit în Germania după probleme cu regimul comunist, revine la Cluj-Napoca, unde va expune în perioada 3 iulie - 3 august.
Președintele Traian Băsescu a vorbit, la deschiderea lucrărilor Congresului Avocaţilor 2014, despre campaniile începute de către mass-media și de către cetățeni pentru grațierea unor personalități românești, cum ar fi cazul lui Gică Pope
Patronul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat că clubul e pe minus pentru că a investit în stadion.
Trei zboruri interne şi externe au fost anulate sau deviate de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, marţi, din cauza ceţii.
Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a fost ales vicepreşedinte al board-ului IAP-CoP - Comunitatea de Practică Profesională Aeroportuară Internaţională.
Una dintre cele mai periculoase boli ale acestui secol, cancerul, nu are, de cele mai multe ori, un remediu eficient, tratamentele medicamentoase sau cele chirurgicale având o rată de succes destul de mică. Există însă și câteva metode prin care
Directorul Aeroportului Internașional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că cele mai mari taxe din România sunt practicate pe Otopeni.
Un sondaj de opinie realizat pe site -ul Aeroportului Internațional Cluj arată ce destinații ar prefera clujenii.
O cursă aeriană a companiei Lufthansa de la Munchen, ce trebuia să aterizeze pe Aeroportul Sibiu, a fost redirecționată la Cluj din cauza ceții. Aeronava transporta 62 de pasageri, iar acum va avea cel puțin patru ore întârziere pentru cursa c
FIFA a publicat lista cu cei 23 de candidați dintre care va fi desemnat câștigătorul ”Balonului de Aur” 2013. Cei mai mulți candidați provin de la Bayern Munchen, șase, urmat apoi de Barcelona, cu patru candidați.