În pofida noului val de scumpiri masive, salariile românilor nu au urmat acelaşi trend al creşterilor, ba chiar au fost în scădere. Salariul mediu brut în luna ianuarie a ajuns la 6.831 de lei. În mână, luăm însă puţin peste 4.000 de lei.
Reţeaua de traficanți de droguri pe care o coordona temutul interlop clujean Bogdan Negrei, zis ”Crețu” cu care justiția a fost părea blândă, a fost destructurată de procurorii DIICOT.
La doar 12 km distanță de municipiul Sibiu se află comuna Rășinari, o adevărată bijuterie a Ardealului. Face parte din zona Mărginimii Sibiului, binecunoscută în România datorită brânzei savuroase.
Georgiana Lobonț și soțul ei sunt în centrul atenției, după ce ultimul a spus în luna ianuarie că vor divorța, dar apoi toată povestea a fost dată uitării.
Daniela Crudu și sora ei fac bani cu grămada pe o platformă pentru adulți.
Trei zodii din horoscop vor avea noroc pe toate planurile în luna aprilie. Ele se vor bucura de succes pe plan profesional, dar și pe cel sentimental. Acești nativi vor trăi una dintre cele mai bune perioade de până acum și vor avea câștiguri financiare f
Începând cu luna decembrie 2022, rata inflației din ţara noastră a început să scadă uşor, dar creșterile foarte mari ale prețurilor la alimente de baza îi determină în continuare pe români să cumpere mai puțină mâncare.
Rata anuală a inflaţiei a crescut uşor în luna februarie, la 15,5%, după ce coborâse în ianuarie la 15,1%.
Din 15 martie, Protecţia Consumatorului a decis ca meniurile din restaurante să conţină, pe lângă informaţiile generale, şi cantitatea produsului, valoarea nutritivă, aditivii şi alergenii.
Luna aprilie vine cu mult noroc pentru zodiile din horoscop, dar nu toți vor avea numai succes. Din păcate, un nativ din zodiac se desparte de partener luna viitor.
Jurnalistul Marian Olaianos a fost dat afară din Televiziunea Publică după un conflict cu o fostă colegă.
Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. În luna iunie 2021 acesta a urmărit o femeie care își plimba copilul în cărucior și a agresat-o sexual.
Directorul Aeroportului International Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a participat în calitate de Regional Advisor al Boardului Consiliului Internațional Global al Aeroporturilor (ACI World), la cea de-a 67-a şedinţă de Board a acestui for, care a a
La CMID – centrul de management integrat al deșeurilor de lângă Pata Rât s-a ajuns să se arunce saltele, lăzi de bere și cauciucuri. După cum a fost proiectat, la CMID ar trebui să se arunce numai deșeuri nereciclabile, restul trebuind să fie sortat și re
Luna martie 2023 vine cu surprize uriașe pentru trei zodii. Luna martie corespunde și cu venirea primăverii, iar succesul va fi dublat de ”renașterea naturii”.
O femeia a avut o surpriză neplăcută după ce a rezervat un apartament în Cluj-Napoca, chiar în centrul orașului. A fost făcută rezervarea încă din luna noiembrie, fiind confirmată și de site-ul Booking.
Iată că luna martie și-a făcut apariția. Acum, astrele au toate motivele să vină și cu veștile noi.
Judecătorii au decis că nu pot fi poprite conturile Revolut și nu pot fi blocați banii, în lipsa existenţei raporturilor juridice directe între Libra Internet Bank (deținătorul în România al conturilor Revolut) şi clienţii Revolut.
Stadionul Cluj Arena va avea gazon în curând, în pauza competițională de două săptămâni din Liga 1.
Cele mai mari salarii din România depăşesc 20.000 de euro net pe lună şi sunt în industrii precum intermedieri financiare şi asigurări, comerţ şi IT&C.
Selly a explicat de ce a renunțat la facultate, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. El s-a înscris la o facultate privată, dar nu a mers nici măcar o zi.
Langoșul costă la Cluj minim 20 de lei în centru, 5 lei în cartiere. Acum câțiva ani, un langoș costa 10 lei în centru și în cartiere 2 - 3 lei, dar Clujul s-a scumpit.
Doi nativi din Horoscop vor avea parte de șansa vieții lor în luna martie. Aceste două zodii vor fi în culmea fericirii pentru că vor obține ceea ce visau de ceva timp.
Compania Supercom a pus mâna pe contractul de salubritate de pe tot județul Cluj si s-a angajat că va colecta selectiv cu mașini speciale. În plus, compania a promis că va distribui pubele cu cod de bare, dar și acest lucru nu s-a respectat.
Pentru trei zodii din horoscop, vara vine cu vești excelente.
Milioane de flori sunt pregătite să fie cumpărate şi oferite în dar de 8 Martie. În timp ce buchetele din pieţe s-au scumpit considerabil, florile din ghiveci au rămas la acelaşi preţ ca anul trecut. În plus, acestea rezistă mai mult.
Cei care vor să vadă Clujul de la înălțime, au posibilitatea să-și îndeplinească visul. Vă atenționăm însă, acest lux nu este pentru buzunarul oricui. Cine vrea să fie pilot pentru o zi, trebuie să țină cont că prețul este unul piperat.
Facturile la gaze naturale ar putea scădea chiar de luna viitoare, adică din aprilie 2023, a declarat vicepreședintele Autorității Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.
Fericire, noroc, bunăstare. Sunt doar câteva dintre atributele care vor caracteriza viaţa acestor zodii, în următorii 3 ani. Multe zodii din horoscop vor avea noroc în următorii ani, însă doar două zodii din cele 12 ale zodiacului vor avea trei ani de bel
Românii nu mai trăiesc să încaseze toţi banii opriţi de stat pentru pensii, iar după pensionare primesc o sumă mică din contribuţia pe care au achitat-o.