Momentul accidentului grav de pe Tăietura Turcului din Cluj a fost surprins VIDEO. Motociclistul de 33 de ani este proiectat în aer peste mașini.
Șoferul unei mașini furate a încercat să scape de Poliție. În timp de fugea de organele legii, a accidentat o femeie pe trotuar pe strada Siretului
Unul dintre ciobanii care au contribuit la descoperirea trupului turistului britanic George Smyth, dispărut în Munții Bucegi în noiembrie 2025, a murit într-un accident produs în aceeași zonă.
Poliția a stabilit cum s-a produs accidentul grav cu cinci victime dintre Turda și Câmpia Turzii. O șoferiță de 27 de ani ar fi pătruns pe contrasens.
Un eveniment organizat în comuna Gilău, județul Cluj, a ajuns în atenția polițiștilor după ce mai multe obiecte decorative și un covor au fost amplasate pe un drum public, îngreunând circulația.
O intervenție de urgență a avut loc în Coplean, comuna Cășeiu, după ce o persoană a amenințat că își ia viața. ISU Cluj a intervenit la fața locului.
Un bărbat de 33 de ani, din comuna Aluniș, a fost găsit inconștient miercuri seara pe strada Paris din Cluj-Napoca. Echipajul medical ajuns la fața locului i-a acordat îngrijiri și a început manevrele de resuscitare, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat
Deținutul care a evadat miercuri, 19 august, de la un punct de lucru exterior al Penitenciarului Baia Mare a fost prins vineri, 21 august, după aproximativ 48 de ore de căutări. Bărbatul a fost găsit de polițiști pe raza municipiului Baia Mare, unde se as
Un cal a fost abandonat pe o pășune din Dej, fiind într-o stare critică după mai multe zile în care nu a primit îngrijiri
Peste 49.400 de apeluri au ajuns la Poliția Cluj prin 112 în doar șase luni, iar aproximativ 28.300 dintre ele nu erau deloc urgențe. Aproape șase din zece clujeni care au format numărul de urgență blocau, de fapt, linia pentru cineva care avea nevoie rea
Un cal ar fi fost bătut de mai multe persoane în Dej, fiind deschisă o anchetă în acest caz de către polițiști
Minoră de 12 ani, găsită într-o mașină cu un bărbat de 35 de ani! Polițiștii au făcut o descoperire teribilă
O situație care putea avea un final tragic a fost semnalată polițiștilor din Cluj, după ce opt cățeluși au fost găsiți abandonați în zona localității Finciu, comuna Călățele. Animalele au fost descoperite de doi tineri, de 23 și 15 ani, care nu au rămas i
Un deținut din Baia Mare a evadat miercuri, după-amiaza, de la un punct de lucru în care își desfășura activitatea. Acesta ar fi transmis că pleacă să își ucidă soția
Patru persoane din comuna Tureni, cu vârste cuprinse între 31 și 62 de ani, au fost reținute de polițiști după un conflict violent izbucnit la începutul lunii
Un accident rutier s-a produs marți, 18 august, pe centura ocolitoare Vâlcele-Apahida, după ce un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. În urma impactului, șoferul mașinii a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un copil de 5 ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă! La ghidon era un minor de doar 15 ani
Polițiștii clujeni au declanșat o acțiune de amploare care îi vizează direct pe pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete electrice. Timp de o săptămână, echipajele IPJ Cluj verifică respectarea regulilor de circulație în tot județul și identifică
Imagini care au stârnit reacții puternice au fost surprinse în Cluj-Napoca, în timpul unei intervenții a Poliției Locale. În filmarea ajunsă în spațiul public se observă doi polițiști locali care transportă un bărbat până la autospecială, acesta fiind târ
Bubuitură puternică azi-noapte în cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca. Un coș de gunoi a fost distrus, iar mai mulți tineri ar fi fugit din zonă.
O clujeancă de 23 de ani a fost implicată într-un accident în lanț. Un șofer băut a intrat în mașina ei și a proiectat-o într-un alt autoturism.
O tânără din Cluj a sunat la 112 după ce un bărbat ar fi forțat ușa unui supermarket. Casiera a apăsat butonul de panică. Poliția confirmă apelul.
Un accident rutier extrem de grav s-a produs vineri, 14 august 2026, pe DN13/E60, în județul Mureș. Trei persoane, printre care un copil de numai 3 ani, și-au pierdut viața, iar un alt bărbat a fost rănit și transportat la spital.
Accident cumplit! Un om a murit, iar șase persoane, printre care un copil, au ajuns la spital
Minorul de 16 ani dat dispărut în Cluj-Napoca a fost găsit de polițiști. Oamenii legii au transmis ce s-a întâmplat în perioada în care a fost de negăsit.
Poliția a stabilit primele circumstanțe ale accidentului de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca. Un tânăr de 19 ani nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului și ar fi intrat în coliziune cu mașina condusă de o femeie de 52 de ani
Cinci persoane și-au pierdut viața în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 61, în afara localității Corbii Mari, județul Dâmbovița.
Accident miercuri dimineață pe Calea Baciului din Cluj-Napoca, în zona Petrom. O mașină și o autoutilitară s-au ciocnit chiar la ora de vârf, iar traficul spre oraș s-a blocat rapid
Momente dramatice pe o șosea din Tulcea. Un copil ajunge pe carosabil în timpul deplasării. Polițiștii s-au sesizat din oficiu.
Poliția Cluj clarifică situația adreselor trimise spitalelor din Cluj-Napoca: oamenii legii spun că nu au cerut și nu cer date despre identitatea pacienților ajunși la Urgențe, diagnostice sau tratamente