A fost găsit băiatul dat dispărut azi în Cluj-Napoca, după ce a plecat din spital. Ce au stabilit polițiștii despre perioada în care a fost de negăsit
Băiatul de 16 ani dat dispărut joi, 13 august, în Cluj-Napoca, a fost găsit în această seară, după mai multe ore în care polițiștii l-au căutat și au cerut inclusiv sprijinul populației pentru depistarea lui.
Vestea bună a venit în jurul orei 22.00, când reprezentanții IPJ Cluj au anunțat că minorul a fost depistat.
Mai mult, primele verificări făcute de polițiști arată că adolescentul nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a fost de negăsit.
„Minorul a fost depistat. Din primele verificări efectuate, a rezultat că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Mulțumim pentru sprijin!”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Băiatul plecase în această dimineață din spital
Adolescentul, în vârstă de 16 ani, fusese dat dispărut după ce, în jurul orei 10.20, a plecat voluntar din unitatea spitalicească în care era internat și nu a mai revenit.
Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată în cursul zilei, iar oamenii legii au făcut publice semnalmentele băiatului și au cerut ajutor pentru găsirea acestuia.
După mai multe ore de la dispariție, căutările s-au încheiat cu bine, minorul fiind găsit. Polițiștii nu au precizat, până în acest moment, unde a fost depistat și nici unde și-a petrecut orele în care a fost căutat.
0 Comentarii