Accident cumplit! Un om a murit, iar șase persoane, printre care un copil, au ajuns la spital
Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, în localitatea Jena din județul Timiș. Un bărbat de 62 de ani a murit, iar alte șase persoane, printre care și un copil, au fost rănite în urma impactului dintre mai multe autoturisme.
Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc în jurul orei 08:40, pe DN6, pe direcția Lugoj – Caransebeș. Un bărbat de 62 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 32 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani a fost proiectat în cel de-al doilea vehicul. În total, în cele trei autoturisme implicate se aflau șapte persoane, inclusiv un copil. Din nefericire, pentru șoferul în vârstă de 62 de ani, medicii nu au mai putut face nimic și au declarat decesul acestuia.
Celelalte șase persoane au fost găsite conștiente și cooperante și au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital.
Accident cumplit! Un om a murit, iar șase persoane, printre care un copil, au ajuns la spital
La locul accidentului au intervenit echipaje ale ISU Timiș, un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ, două autospeciale de la Detașamentul de Pompieri Lugoj, precum și elicopterul SMURD Caransebeș.
„Din nefericire, pentru un bărbat, medicul de ambulanță a declarat decesul. Toate celelalte persoane implicate primesc îngrijiri medicale la fața locului, în stare conștientă și cooperantă”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
În urma accidentului, circulația pe DN6 este blocată pe ambele sensuri de mers.
0 Comentarii