Minoră de 12 ani, găsită într-o mașină cu un bărbat de 35 de ani! Polițiștii au făcut o descoperire teribilă


Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor, după ce polițiștii l-au găsit în trafic alături de o fată de 12 ani, dată dispărută cu câteva zile înainte.

Copila fusese dată dispărută în 14 august 2026, chiar de mama sa, care locuiește în Spania. Bărbatul și fata au fost găsiți miercuri, 19 august, în timp ce acesta conducea un autoturism pe strada Livezii din municipiul Alba Iulia. La intervenție au participat polițiști de investigații criminale și ordine publică, rutieri, dar și jandarmi.

„Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, sprijiniți de cei ai Serviciului de Investigații Criminale Alba, de cei ai Biroului Rutier Alba Iulia, precum și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean «Avram Iancu» Alba au depistat în trafic (...) un autoturism condus de bărbatul de 35 de ani, în care se afla și o minoră de 12 ani”, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Anchetatorii susțin că bărbatul avea o relație cu minora

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi avut o relație cu fata și că ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta. În acest caz, anchetatorii îl cercetează pentru infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor.

Pe lângă acuzația privind agresiunea sexuală, bărbatul este cercetat și pentru alte fapte. Potrivit polițiștilor, acesta nu deținea permis de conducere și ar fi condus un autoturism furat din Belgia. Astfel, în dosar sunt cercetate și infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis și tăinuire.

După reținerea pentru 24 de ore, bărbatul urmează să fie prezentat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Procurorii vor decide ce măsuri preventive vor fi luate în continuare în cazul acestuia. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fata a plecat de acasă și a ajuns împreună cu bărbatul.

Comentarii Facebook