"Santoriniii! Spectaculos!", a fost prima exclamatie care s-a auzit cand am ajuns in cea mai senzationala insula a Greciei si in acelasi timp ce mai sudica dintre insulele Cyclade.
Premierul Victor Ponta a declarat la Cluj-Napoca, la ceremonia de lansare a candidatilor USL, ca Emil Boc este cel mai caraghios prim-ministru al Romaniei.
Una dintre cele mai spectaculoase traditii pe care Grecia le are se petrece in satul traditional Karouzanos, aflat la o distanta de 12 kilometri de spectaculoasele plaje ale Cretei, in munti.
Castigatorul concursului Romanii au talent, Cristian Gog, s-a nascut pe 27 august 1981, in orasul Campeni, judetul Alba.
Ricardo Cadu a declarat ca aducerea arbitrilor straini este o decizie neinspirata.
Inna, una dintre cele mai bune cantarete de pe piata muzicala romaneasca, a facut eforturi considerabile pentru a avea aspectul fizic actual.
Potrivit unui raport ING, grupul francez Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, ar putea pleca din Romania.
Cei care au experienta in domeniul hotelier, turism, dar si cadrele medicale au, in prezent, cele mai multe sanse de angajare in afara tarii, potrivit Tjobs.
Pretul cel mai mare in ceea ce priveste carburantii se gaseste in tarile din Europa, potrivit topului realizat de site-ul This is Money?.
Site-ul Skyscanner a realizat un top al celor mai "nepoliticoase" tari, bazat pe raspunsurile a 1.200 de oameni.
Sfintirea pietrei de temelie a Centrului Misionar Crestin de pe Calea Turzii s-a facut in prezenta multor politicieni, deputati sau conducatori ai institutiilor locale.
Mitropolitul Andrei a pus astazi piatra de temelie a Centrului misionar social Sf. Apostol Andrei, de pe Calea Turzii. Terenul a fost oferit Mitropoliei Clujului de catre Consiliul Judetean Cluj.
Un fragment din Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos a fost expus in fata Catedralei Mitropolitana din Cluj-Napoca.
Angajatorii din Romania sunt printre cei mai optimisti din Europa in ceea ce priveste planurile de angajare pentru urmatoarele trei luni, potrivit studiului privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca in 2012 efectuat de firma de recrutare Manpower.
Presedintele Traian Basescu vorbeste in Parlament pe teme legate de Constitutie, criza economica si reorganizare administrativa.
Scaderea TVA la alimente nu figureaza pe agenda Guvernului in 2012, a anuntat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
Peste 40 de hoteluri din Grecia si Cipru participa la ceea de a VIII-a editie a targului de joburi "Happy Summer Job Fair" ce va avea loc la sfarsitul lunii februarie la Bucuresti. Salariile sunt intre 500 si 700 de euro net pe luna.
Protestatarii din Piata Unirii s-au solidarizat cu grecii si au protestat vineri, 17 februarie pentru schimbare.
Protestele continua la Cluj-Napoca in Piata Unirii. Potrivit unui anunt postat de "Tinerii Maniosi" pe Facebook, clujenii sunt chemati vineri in piata pentru o noua cauza: "Solidaritate cu grecii. Solidaritate impotriva FMI, Troika!"
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca inaugureaza luni, 30 ianuarie, la ora 10.30, in Cladirea Horticulturii, Programul "Microorganismele si produsele alimentare traditionale: concurenti sau aliati?".
Renumita revista Forbes a postat un articol dinamita intitulat "Lasati Grecia: Temeti-va de romani!", prin care se atrage atentia asupra pericolului regimurilor autoritariste.
Medicul Raed Arafat a fost convins de presedintele Traian Basescu sa revina in functia de la Ministerul Sanatatii, dupa un scandal care i-a scos pe romani in strada. Unele voci spun ca Arafat s-a intors pentru a evita un scandal.
Cancelarul german, Angela Merkel, a recunoscut in fata propriilor parlamentari ca romanii si bulgarii au dus greul crizei, dar nu s-au bucurat de ajutoare ca spaniolii, grecii sau portughezii.
Crestinii ortodocsi il serbeaza astazi pe Sfantul Andrei, cel care este cunoscut ca si Apostolul romanilor.
Ministrul Apararii, Gabriel Oprea, i-a adus omagii presedintelui Traian Basescu, spunand ca Cluj ca Romania a avut noroc sa il aiba in fruntea tarii.
ICCJ a respins recursul formulat de avocatii lui Sorin Apostu si Calin Stoia. Cei doi raman in arest.
Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a avut o reactie dura la adresa liderilor USL, privind dorinta acestora de a-l suspenda din functie pe Traian Basescu.
Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca luni recursul formulat de avocatii primarului Sorin Apostu, la decizia de arestare pe 29 de zile. STIRI de CLUJ va va prezenta azi ce se intampla la ICCJ.
Procurorii DNA sustin ca Apostu si cu Simion Muresan sunt prieteni buni si ca ultimul a platit mai multe excursii efectuate de familia primarului in Austria sau Dubai.
Judecatorii Curtii de Apel Cluj au dat publicitatii motivarea in cazul arestarii primarului Sorin Apostu. Partea a doua