Emil Boc, mesaj care atinge sufletul românilor din diaspora: „Fără voi, România nu ar fi întreagă”
Lucrările pe tronsonul Suplacu de Barcău–Chiribiș, parte din autostrada Transilvania (A3), avansează în ritm alert. Construcții Erbașu, compania implicată în realizarea acestui sector, a publicat imagini noi de pe șantier și a prezentat stadiul actual al
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a semnat astăzi, la București contractul pentru proiectarea și realizarea centurii metropolitane a orașului
Iarna nu se lasă dusă de pe Transfăgărășan, chiar dacă suntem în luna mai!
Contractul pentru construcția celui de-al doilea lot al Centurii Metropolitane rutiere Cluj-Napoca a fost semnat luni, 12 mai 2025, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Proiectul are o valoare totală de 4,72 miliarde de lei, fără TVA, și
În dimineața zilei de 12 mai 2025, autoritățile au fost nevoite să intervină cu utilaje de deszăpezire
Nimic nu e întâmplător: totul se aliniază în favoarea lor. Universul le răspunde la intenții, iar zeii veghează să nu le lipsească nimic. Este anul în care banii curg, oportunitățile vin de la sine și norocul devine parte din identitatea lor
Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, urmează să fie redeschis circulației în următoarele două săptămâni, mult mai devreme decât în mod obișnuit.
Consiliul Superior al Magistraturii face un nou pas spre viitor: sistemul judiciar românesc devine tot mai digital, iar comunicarea cu instanțele se face acum rapid, sigur și complet online! Grație unui nou modul integrat în aplicația ReJust, cererile tra
Zi de coșmar în județul Cluj! Ploile torențiale din cursul zilei de luni, 5 mai 2025, au transformat orașul și mai multe localități din jur într-un adevărat front de luptă cu apa. Începând cu ora 14:45, natura s-a dezlănțuit, iar echipajele ISU Cluj
Clujul are un contract de proiectare în derulare, bihorenii au finalizat deja colectarea de oferte de construcție.
La poalele Masivului Vlădeasa, în inima Apusenilor, se află satul Rogojel, unul dintre cele mai pitorești și autentice sate din județul Cluj. Așezarea, parte a comunei Săcuieu, a devenit în ultimii ani o destinație tot mai căutată de iubitorii de natură,
Un videoclip impresionant, filmat de un pilot de elicopter, pune în lumină în mod impresionant nodul de autostrăzi
Într-o țară în care drumul spre permisul de conducere pare mai lung decât drumul spre mare, Clujul dă din nou dovadă că se ține bine de volan, la propriu. Potrivit unui raport recent publicat de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGP
Sunt un lider pentru vremuri grele! Urmează o perioadă mai complicată decât am găsit în 2012 când am preluat guvernul. Am scos țara din criză atunci; sunt convins că voi reuși încă o dată, alături de un guvern format din specialiști!
Nouă persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale
Ce trebuia să fie o zi obișnuită de primăvară s-a transformat, miercuri, într-un coșmar pentru locuitorii din comuna Ceanu Mare, județul Cluj. O ploaie torențială a pus stăpânire pe localitate și a adus cu ea inundații care au făcut ravagii în mai multe g
Ploaia torențială de miercuri, 23 aprilie 2025, a făcut ravagii în comuna Florești, județul Cluj. Mai multe curți și străzi au fost inundate, iar drumurile neasfaltate s-au transformat în râuri de noroi.
Primarul Clujului Emil Boc a anunțat că semnarea contractului pentru execuția celui de-al doilea tronson al Centurii Metropolitane din Cluj se va face în luna mai, după publicarea în Monitorul Oficial a actualizării indicatorilor tehnico-economici.
Duminica de Paște, cei din Peluza Vișinie au preferat să fie alături de echipa din Gruia, într-o deplasare dificilă la București cu FCSB, pierdută cu scorul de 3-2.
Trotinetele electrice sunt tot mai populare în orașe, dar mulți utilizatori uită că regulile de circulație se aplică și pe două roți. Polițistul Daniel Zontea explică într-un video scurt regulile de bază care trebuie respectate:
Mai mulți clujeni ce locuiesc în zona Bulevardului Muncii din Cluj-Napoca se plâng de problemele cauzate de caii lăsați liberi pe străzi. Oamenii spun că animalele aparțin comunității de rromi din zonă și că, în ultimii doi ani, aceștia au distrus grădini
În plin sezon al sărbătorilor pascale, când liniștea și speranța se aștern peste suflete, astrologii semnalează o influență aparte a astrelor asupra a trei semne zodiacale.
Azi, în jurul orei 11:00, un incendiu de vegetație a izbucnit la ieșirea din municipiul Alba Iulia, pe direcția spre Sebeș, punând pe jar echipajele de intervenție. Flăcările s-au răspândit cu viteză, alimentate de vântul puternic și vegetația uscată din
Primarul Emil Boc a anunțat astăzi că, în cursul nopții trecute a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea de guvern care aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru Centura Metropolitană a Clujului.
O nouă lucrare de infrastructură din Cluj-Napoca a stârnit nemulțumirea locuitorilor. O fotografie trimisă de un cititor Știri de Cluj, surprinsă astăzi, în jurul orei 15:30, la capătul străzii Constantin Brâncuși, în timpul unei ploi ușoare
Săptămâna Mare este una dintre cele mai sacre perioade din an, încărcată de energii spirituale, revelații și răscruci de drumuri pentru toți nativii zodiacului. Este o săptămână a introspecției, dar și a răsplătirii celor care au muncit cu credință, răbda
După ani de zile în care șoferii au fost nevoiți să stea la cozi interminabile la podul din Dej de pe Drumul Național 1C, Consiliul Județean Cluj vine cu o soluție concretă menită să fluidizeze traficul.
Arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a făcut o analiză în legătură cu relația dintre prețurile uriașe ale imobilelor, traficul infernal și depopularea orașului de cinci stele.