Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie până la data de 24 martie pentru admiterea la unul dintre cele cinci colegii militare naționale.
În Cluj există un magazin ANAF de unde oamenii pot cumpăra diverse bunuri la prețuri reduse. Astfel de magazine există în mai multe județe din România.
Crimă cumplită într-o comună din Vaslui. Un adolescent de 14 ani a fost ucis cu sânge rece de propriul tată, pentru că a avut îndrăzneala să-l contrazică.
La fel ca noul șeful Poliției Cluj, nici șeful Grupării de Jandarmi Mobile Cluj, colonelul Sebastian Clițan, nu a absolvit Academia de Poliție, ci facultăți private.
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (UCDC) vinde sediul Facultății de Drept din Cluj-Napoca și nu organizează examen de admitere.
Ministerul Educației anunță că unitățile de învățământ pot aplica pentru a deveni școli-pilot. Instituțiile care aplică la acest proiect au posibilitatea să probeze tehnici de predare după model occidental, să fie mai aproape de nevoile şi dorinţele elevi
Bacalaureat 2021. În 42 de licee din țară, niciun elev nu a luat examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea iunie-iulie.
Clădirea Facultății de Litere de pe strada Horea are o istorie de peste 100 de ani. Acolo a funcționat încă de la inaugurare, în 1911, Şcoala romano-catolică de fete Marianum sau Institutul Romano-catolic Marianum.
Secretarul executiv al PSD Cluj, Horia Chirteș, executat silit pentru o datorie de 400.000 de EURO
Precipitațiile abundente de ieri au cauzat inundaţii în 90 de localităţi din 19 judeţe, apa intrând în 171 de case, dar şi în sute de curţi, beciuri şi subsoluri.
Viorica Dăncilă vine marți, 29 octombrie, la Cluj
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că începand cu data de 01.07.2019, abonamentele gratuite si abonamentele cu reducere pentru studenti, masteranzi si doctoranzi se emit numai pe cardul de transport contactless. Nu se mai emit abonamente pe
PSD votat ca propunere de premier pe fostul ministru al Economiei din Guvernul Grindeanu, Mihai Tudose.
Doi bărbați bănuiți că sunt spărgători de autoturisme au fost filmați, dintr-o mașină, înainte de a trece la treabă.
Trotuarul de pe strada Teodor Mihali este un dezastru, iar tinerii care trec zilnic prin zonă, spre cămine și cele două facultăți își rup pantofii.
Un accident de circulație soldat cu două victime s-a produs, luni seara, în jurul orei 19.45, la intersecția străzilor Teodor Mihali și Sarmisegetuza.
Topul celor mai frumoase clujence este într-o permanentă modificare. Știri de Cluj a aliniat în 2013 cele mai frumoase tiere, care pot fi văzute în cluburi și care rup inimile bărbaților.
Europarlamentarul PDL, Daniel Buda, ocupă locul 2 în topul europarlamentarilor cu venituri din alte activităţi, având un câștig de peste 21.000 de euro pe lună.
Zeci de universități particulare acreditate din România au ajuns să meargă în pierdere în ulimul an, iar șapte dintre ele, una fiind chiar în Cluj-Napoca, merg în pierdere de trei ani de zile.
Elevii sunt invitați, în perioada 21 - 23 mai, de trei studenți de la UBB Cluj să vadă cum e viața la facultate.
Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc miercuri seara la Cluj, pe strada Nicolae Iorga. O femeie de 58 de ani a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada.
Mai mulți clujeni se plâng, din nou, de străzile sparte de către E On Gaz și de lucrările proaste de reabilitare a acestora la finalizarea lucrărilor.
Absolvenţii examenului de Bacalaureat sunt cu gândul la facultate, dar unele facultăţi trebuie ocolite, având calificativ "E", neperformant.
Doi universitari clujeni au copiat fără ruşine o lucrare de doctorat a unui profesor de liceu, iar acum spun că le pare rău.
După topul prinţişorilor Clujului, care vor conduce peste ani imperiile financiare ale părinţilor lor, Ştiri de Cluj vă prezintă un top al celor mai frumoase tinere care fac parte din highlife-ul clujean.
Clujeanul Ioan Irimie este noul șef al DNA, fiind numit de ministrul Justiției, Mona Pivniceru.
Aproape 20 de lucrăr de la examenul de licență, care aveau un semn distinct, au fost descoperite la Facultatea de Drept a Universității ”Dimitrie Cantemir” Cluj. Un profesor a demisionat.
Ministrul propus de Victor Ponta pentru portofoliul de la Educatie are probleme cu limba romana in CV -ul pe care l-a intocmit.
Fostii sefi al IPJ Cluj, chestorul Teodor Pop-Puscas si colonelul Grigore Blaga, au vorbit in emisiunea Stiri de Cluj LIVE despre "meseria" pe care o stiu actualii conducatori ai IPJ Cluj.
In 28 octombrie 2011 cele doua Facultati clujene, de drept si de stiinte economice, ale Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" sarbatoresc 20 de ani de existenta.