Doi bărbați au fost prinși de polițiștii clujeni, aflați în patrulă, în timp ce încercau să fure un capac de canal.
Un bărbat a fost prins în flagrant de polițiștii clujeni, la scurt timp după ce a dat o spargere în Florești.
Câteva firme de pompe funebre au reușit în Cluj-Napoca să acapareze piața. Lupta e pe ajutorul de înmormântare pe care îl acordă statul și care este un ban care vine cu regularitate.
Președintele UEFA, Michel Platini, a anunțat, miercuri, că celebrul DJ și producător francez David Guetta a fost desemnat "ambasador muzical" al Campionatului European de fotbal EURO 2016.
Mai mulți artiști stradali, care performau prin centrul Clujului, au fost legitimați și alungați de Poliția Locală, pentru că nu aveau autorizație pentru a cânta în stradă.
Primăria Cluj-Napoca va redeschide sâmbătă, 13 iunie 2015, piața volantă de pe platoul Sălii Sporturilor.
O clujeancă a fost aproape de a rămâne fără o sumă foarte mare de bani, după ce aa fost păcălită de un escroc prin metoda ”accidentul”.
Un incendiu a avut loc, joi dimineață, îmn jurul orei 5.00, la o locuință din comuna Mărgău.
Peste 200 de polițiști efectuează, joi dimineață, o serie de percheziții domiciliare la mai multe persoane, implicate într-un dosar de evaziune fiscală, acestea cauzând un prejudiciu de 22 de milioane de lei.
PSD Cluj consideră că data de 10 iunie 2015 va rămâne în istoria Clujului drept ”MIERCUREA NEAGRĂ”, ziua în care PNL l-a propulsat pe Mihai Seplecan președinte al CJ Cluj.
Un bărbat, de 52 de ani, din Gherla, a fost transportat de urgență la UPU Cluj-Napoca, miercuri dimineața, după ce a fost găsit într-o baltă de sânge, în scara blocului, fiind înjunghiat de mai multe ori.
Un TIR s-a răsturnat la Jucu în urma unui impact cu un autoturism Fiat.
Chirugul Şerban Rădulescu, preşedintele organizaţiei judeţene Cluj şi vicepreşedintele Regiunii de Nord-Vest a Partidului Conservator, şi-a dat demisia din partid, iar acum a ”aterizat” într-o altă formațiune.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru joi, 11 iunie 2015, între orele 19.00 – 21.00, ca urmare a desfăşurării protestului împotriva lui Victor Ponta.
PNL Cluj organizează, vineri, 12 iunie, un miting împotriva premierului Victor Ponta.
Mihai Seplecan a fost ales președinte al Consiliului Județean Cluj, după un an de lupte în cadrul instituției, care au dus la blocarea CJ Cluj.
Un bărbat, dat în urmărire națională pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat, marți, de polițiștii clujeni, pe raza localității Gilău.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unui biciclist, a avut loc, marți seară, în jurul orei 18.20, pe Calea Florești, din Cluj-Napoca.
Un bărrbat a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, acesta fiind suspectat de cominerea mai multor furturi, cauzând prejudicii de peste 14.000 lei.
Universitatea Cluj este la un pas de faliment, iar juătorii nu și-au mai primit salariile de luni de zile. Singura scăpare a clubului fiind sosirea unui nou investitor.
Campania de igienizare și întreținere râului Someșul Mic, pe tronsonul care traversează municipiul Cluj-Napoca, a fost prelungită până în data de 12 iunie 2015, anunță Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa.
Un bărbat a sunat la 112 și a reclamat un posibil furt de lemne, dar s-a trezit amendat de agentul nervos că a fost pus să muncească.
Clujenii sunt chemați iarăși în Piața Unirii pentru a cere demisia premierului Victor Ponta.
Trupa rock ”The Beat” formată din puști de 10 - 13 ani are șanse să câștige finala Românii au talent.
O asociație din Cluj transmite LIVE imagini din cuibul unei familii de vânturel roșu, un prădător urban.
Polițiștii clujeni solicită sprijinul cetățenilor pentru a stabili identitatea bărbatului găsit decedat la 1 iunie, în albia Someșului Mic, lângă Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Un bărbat a fost găsit înjunghiat, miercuri dimineața, într-un bloc de pe strada Victoriei, din Gherla, Acetsa fiind dus de urgență la UPU Cluj-Napoca.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului Cluj găzduiește în perioada 11-12 iunie Faza Zonală a ”Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat”.
Mijlocașul olandez Benjamin Van den Broek, care a plecat de la Universitatea Cluj, îl critică dur pe antrenorul Adian Falub, despre care nu prea are nimic bun de spus.
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment instabilitate atmosferică accentuată pentru toată țara, valabil în intervalul 10 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 03.00.