Metroul Clujul a fost aprobat în ședința de Guvern de marţi,28 decembrie, când a fost aprobată Hotărârea de Guvern cu indicatorii tehnico-economici. Lucrările ar trebui să dureze circa 10 ani. Urmează să se treacă la licitația de proiectare și execuție a
Cu toate că reprezenta o prioritate națională în 2016, la 5 ani distanță, Centură metropolitană a Clujului a fost pusă „pe stand-by” în favoarea metroului.
KULCSAR MARTIN - în vârstă de 83 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a plecat de la un centru rezidențial pentru persoane vârstnice, din localitatea Luna de Sus, comuna Florești, în data de 28 decembrie, și până în prezent nu s-a mai întors.
Locuitorii din Palatca se plâng de faptul că drumul județean 161G arată ca după bombardament. Dacă ai tractor sau mașină de teren ești în siguranță, dar cu un autoturism normal sunt riscuri.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în orele următoare în zone din 4 judeţe, inclusiv Cluj.
Focurile de artificii vor fi organizate în noaptea de Revelion în patru locații, aprobate deja de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Artistul și fostul politician Victor Socaciu a primit în 2009 doi rinichi de la un copil, transplantul fiind făcut la Cluj, de profesorul Mihai Lucan.
Procurorul Petru Senac, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, a refuzat returnarea BMW -ului confiscat în 10 decembrie, la Huedin, cu toate că singur recunoaște că nu se știe cine este partea vătămată.
Vasile Vita, socrul europarlamentarului Rareș Bogdan, a făcut afaceri profitabile în 2020. În declarația de avere din 2020, europarlamentarul a trecut faptul că socrul său îi donase fiicei, Florina, suma de 50.000 euro.
Metroul a fost intens și puternic dezbătut în 2021. S-au scris zeci de materiale despre acest subiect, care a involuat pe măsură ce au trecut lunile, dar s-a și scumpit pe măsură. La final de an, metroul scurt a ajuns să coste cât era tot proiectul la înc
Străzile municipiului Cluj-Napoca nu sunt sigure pentru tinerele care le cutreieră zi de zi. O tânără din Cluj a relatat o întâmplare trăită pe propria piele în centrul orașului de 5 stele, în cadrul unei povești despre cum bărbații cred că au toată puter
O mamă din Iași a rămas blocată cu copilul bolnav în gara din Cluj-Napoca, din cauza grevei CFR. Copilul abia ieșise din spital și trebuia să ajungă acasă, la 418 km distanță.
O clujeancă a cumpărat pește pentru fetița ei, de la un supermarket, iar când a ajuns acasă și-a dat seama că mirosea a mortăciune și clor.
O ambulanță din Cluj-Napoca s-a defectat pe stradă, în timp ce venea de la o urgență medicală. Incidentul s-a petrecut pe strada Constantin Brâncuși, marți dimineața.
Un crater considerabil a fost lăsat neasfaltat de o firmă din Sălaj, care a preluat lucarea, dar a uitat de ea pe durata sărbătorilor de iarnă.
Victor Socaciu a murit după o lună de stat în spital. Artistul avea 68 de ani și urma să împlinească 69 de ani, în 14 ianuarie.
Primăria din Apahida este acuzată că a uitat complet de satul Câmpenești, unde drumul arată ca după bombardament.
Demolarea manufacturilor din jurul Bisericii Sfântul Mihail s-a făcut între anii 1899 - 1900.
Clujenii nu au mai petrecut ca în alți ani de Crăciun și au lipsit abuzurile alimentare și alcoolice.
Clujenii își vor putea achita online abonamentele de parcare pentru anul 2022, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, conform viceprimarului Dan Tarcea.
Judecătorul Cristi Danileț a dat în judecată statul român la CEDO după ce a fost sancționat pentru postări pe Facebook. Precedentul Baka contra Ungariei: CEDO apără libertatea de exprimare a magistraților.
Un bărbat de 78 de ani a fost găsit spânzurat într-un apartament din cartierul Gheorgheni, chiar înainte de Crăciun.
Un clujean a fotografiat un cerb în prima zi de Crăciun, în pădurea Făget. Superbul animal nu a fugit, ci chiar a stat ”la poză”.
Un autoturism marca Tesla din Cluj-Napoca a fost lovit de un alt autoturism cu numere de Cluj tocmai pe un drum din Parcul Natural Putna, din Vrancea. Accidentul s-a produs în 23 decembrie.
Rata incidenței COVID-19 pe județul Cluj a ajuns la 0,94 cazuri la mia de locuitori. în scădere de la o zi la alta.
Bunicii de la Centrul de îngrijire și asistență din Cluj-Napoca au primit cadouri.
Primarul Emil Boc a lămurit acuzațiile aduse și în Consiliul Local, legat de finanțarea metroului din PNRR și excluderea centurii metropolitane de la finanțarea imediată.
Drumul județean 108C, Rachitele - Ic Ponor era blocat de zăpadă, vineri dimineața.
Vlăduța Lupău și-a anulat concertul de la un restaurant din Londra, de teama îmbolnăvirii cu COVID, iar fanii au criticat-o.
Fostul patron al echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, susține că Vasile Dîncu, noul ministru al Apărării, este cel care conduce ”din umbră” clubul CFR Cluj.