Alegerile prezidențiale din SUA sunt tot mai aproape, iar ambii candidați, Donald Trump și Hillary Clinton, au parte de susținerea multor vedete internaționale.
Centrul Militar Zonal Cluj recrutează candidaţi pentru ocupare a 2.020 de posturi de soldat şi gradat profesionist, seria de instruire 2017.
Procurorii DNA au efectuat o serie de percheziții la Primăria Cluj-Napoca și la mai multe locuințe, privind un dosar de corupție privind finanțarea campaniei electorale din iunie 2016.
Procurorii DNA au făcut, luni dimineața, percheziții la locuința viceprimarului Anna Horvath, de pe strada Bisericii Ortodoxe, dar și la biroul de la Primăria Cluj-Napoca.
Clujeanul Daniel Buda a fost împuternicit de Consiliul Naţional al PNL să semneze listele pentru alegerile parlamentare.
Manelistul Florin Salam și regele romilor, Dorin Cioabă, apar într-un sondaj al romilor din Cluj cu potențiali candidaţi la Parlament.
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a spus că în dosarul Victor Ponta ar trebui pus sub acuzare și Tony Blair.
Fostul premier, Victor Ponta, a fost pus, marți, sub control judiciar în dosarul ”Tony Blair”, însă acesta susține că nimeni nu l-a acuzat că ar fi luat 220.000 de euro.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 6 septembrie 2016, față fostul premier Victor Ponta.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat s-a încheiat, iar luni s-au afișat primele rezultate.
Elevii au susținut, vineri, ultima probă scrisă a sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, cea opțională.
Elevii au susținut, miercuri, probla scrisă obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie - în cadrul Examenului Naţional de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2016.
Elevii clujeni au susținut luni prima probă scrisă din sesiunea de toamnă a Examenului Național de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română.
Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2016 a început marţi, 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare
Sesiuena de toamnă a examenului de Bacalaureat a început, marți, primele fiind probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) și de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în li
Rezultatul Examenului Nașionat de Definitivare au fost afișate astăzi, 11 august, iar un procent de aproape 80% dintre profesorii clujeni care au susținut accest examen au reușit să promoveze.
Conducerea Consiliului Județean Cluj reclamă faptul că la Direcția de Protecție a Copilului Cluj s-au făcut angajări fără concurs.
Peste 130 de profesori clujeni au contestat rezultatele obținute la examenul de titularizare, anunță Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Rezultatele examenului de titularizare au fost anunțate de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Reuzlatele examenului de Titularizare au fost făcute publice, miercuri, iar la nivelul județului Cluj, mai bine de jumătate dintre candidați au reușit obținerea unui post.
REZULTATE ADMITERE UMF Cluj: În urma concursului de admitere din 25 iulie, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, au fost afișate și rezultatele preliminare.
După afișarea rezultatelor la examenul de admitere de la Facultatea de Științe Politice, Administrative si ale Comunicarii Cluj au apărut mulți candidați nemulțumiți.
Aproape 18.000 de candidați și-au depus dosarele de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai.
Clujul s-a clasat pe primul loc în țară în ceea ce privește procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat din acest an, având un procent de promovabilitate 83,32%.
Potrivit unui comiunicat al Ministerului Educației, promovabilitatea la nivel național a examenului de Bacalaureat este de 66,7%.
Mihnea Cuibus, fiul șefului ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a avut un rezultat excelent la examenul de Bacalaureat.
Candidații de la proba de limba şi literatura română a examenului de Bacalaureat s-au întrecut în perle.
Ministerul Educației a anunțat, luni, rezultatele finale, după contestații, de la Evaluarea Națională din acest an.
Examenul de Bacalaureat din acest an va începe din data de 4 iulie, iar în Cluj sunt înscriși câteva mii de elevi.
Absolvenții de liceu din Cluj au început examenele din cadrul Bacalaureatului.