Trei clujeni au dat o spargere pentru a avea bani pentru prostituatele de pe Calea Turzii. Proprietarul apartamentului s-a trezit și a sunat la Poliție.
Un bărbat din Feleacu a intrat cu mașina într-un parapet de pe Calea Turzii, pe fondul vitezei excesive.
O clujeancă a renunțat la salariul dintr-o multinațională și la mașina de serviciu, pentru a preda limba română copiilor de la Mărișel. Ea face zilnic naveta, de 100 de kilometri, între Cluj-Napoca și Mărișel.
Președintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, a comentat studiul privind dezvoltarea pe următorii ani a municipiului și consideră că birocrația este una dintre cele mai mari probleme.
Clujenii solicită instituirea unui sens giratoriu la intersecția Calea Turzii și strada Bună Ziua.
Directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, a anunțat că va cere reducerea numărului de taximetre din Cluj-Napoca.
Ziua Eliberării Clujului de sub ocupaţia horthystă a fost sărbătorită printr-o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul Ostaşului Român din Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii.
Polițiștii clujeni de la Secția 6 Cluj-Napoca au emis 15 amenzi în valoare totală de 3.800 lei pentru prostituatele de pe Calea Turzii.
Un grav accident de circulație s-a produs marți după-amiaza, pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, în dreptul hotelului Alex și George.
Un clujean se plânge de situația prostituatelor de pe Calea Turzii, care, spune el, denigrează imaginea orașului.
Președintele PNL Cluj și senatorul Marius Nicoară a produs un accident de circulație, sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe Calea Turzii.
Primarul Emil Boc a declarat că preluarea străzii Edgar Quinet către municipalitate depinde de Mănăștur Holding, firma care a construit blocurile din zonă.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru perioada 19 august - 26 august 2013, ca urmare a desfăşurării evenimentului ”Zilele Culturale Maghiare” din Cluj - ediţia a IV-a.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suplimentarea mijlocelor prin care se va pune la dispoziţia clujenilor apă plată în perioada următoare, în care se anunţă temperaturi ridicate în oraşul nostru.
Un clujean se plânge că a petrecut o zi întreagă la spital, ca urmare a unui accident cu bicicleta, petrecut pe Calea Turzii. Bărbatul dă vina pe lipsa unei piste special amenajate pentru bicicliști pe Calea Turzii.
Circa 50 de clujeni au leșinat pe stradă din cauza caniculei, fiind vorba în special de persoane în vârstă.
Primăria Cluj-Napoca a decis instalarea mai multor corturi în care să fie pusă la dispoziție clujenilor apă plată rece în perioada următoare, când sunt anunțate temperaturi foarte ridicate.
Mai multe spații verzi din Cluj-Napoca au fost adoptate de firme care își desfășoară activitatea în oraș și care au investit mii de lei în modernizarea și întreținerea acestora.
Un grup de arhitecți francezi de la firma Egis prezintă la Primăria Cluj-Napoca mai multe variante de tunel pe sub centrul orașului.
E.ON Gaz a demarat lucrările de spargere a străzii Republicii pentru schimbarea conductei de gaz, pe tronsonul cuprins între străzile Alexandru Borza şi Petre Ispirescu.
O cofetărie bio de pe strada 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca se confruntă cu probleme tehnice de 4 luni de zile din cauza unei vitrine frigorifice defecte, pe care compania de la care a fost procurată refuză să o repare.
Străzile Republicii și Calea Turzii vor fi ”sparte” de luni, 1 iulie, de E.ON Gaz pentru schimbarea conductelor de gaz.
Centura Vâlcele - Apahida se închide în zilele de 22 și 23 iunie, cât timp are loc Campionatul Naţional de Ciclism pe Şosea 2013.
Clujenii au solicitat Primăriei instituirea unor praguri de sol pe o serie de străzi unde șoferii circulă prea repede, existând riscul producerii unor accidente.
Cu ocazia Zilei Eroilor proclamată sărbătoare națională a poporului român, care se va desfășura în aces an, joi, 13 iunie, Instituţia Prefectului-judeţul Cluj împreună cu Garnizoana Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj,
Pe sub Cluj-Napoca ar putea fi funcțional un pasaj subteran în circa 4 ani de zile, a anunțat primarul Emil Boc.
”Prințul” țiganilor din Gilău, Dragoş Roşianu, tânărul de 24 de ani care s-a însurat weekend -ul trecut un mare tam-tam, a fost condamnat la închisoare pentru furt de carburant cu plăcuțe de înmatriculare furate.
Un ofiţer de la Poliţia Rutieră Cluj a fost implicat într-un accident de circulaţie suspect. Incidentul s-a produs vineri seara pe Calea Turzii şi încă nu este foarte clar ceea ce s-a întâmplat în zonă.
Un bărbat de 48 de ani a ajuns în comă la UPU Cluj, după ce s-a răsturnat cu ATV -ul pe Calea Turzii, în dreptul reprezentanței Nissan.
Primăria Cluj-Napoca impune restricţii de circulaţie rutieră în zilele de sâmbătă şi duminică, cu ocazia desfăşurării Cupei Federaţiei Române de Ciclism Voinţa 2013 şi a Maratonului Internaţional Cluj.