Florin Piersic (88 de ani) a fost operat de urgență la un spital din Cluj, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol.
Controale făcute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în perioada 16-29 martie au scos la iveală nereguli majore la produsele lactate vândute pe piața din România.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că autobuzele de pe două linii vor circula pe rute deviate din cauza restricțiilor de circulație impuse cu ocazia slujbei de Paște de la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul de pe str. Fabricii.
Pentru că renovările sunt tot mai scumpe, mulți români au ajuns să învețe să se descurce singuri. Deja s-a ajuns la un preț dublu pe manoperă față de 2020, ceea ce este absurd. În plus, meşterii buni sunt tot mai greu de găsit, unii au decis să ia trusa
Istoricul în gastronomie, Mircea Groza, a relatat cum au încercat să îl păcălească țăranii cu roșii oltenești, care de fapt sunt din Italia. Acesta cunoaște foarte bine piața și spune că în depozitele din Cluj e plin de roșii din ”afară” la prețul de 9 le
Comuna Jucu are de sâmbătă, 27 aprilie, o stație de POMPIERI - SMURD dotată cu autospecială de stins incendii și o ambulanță tip B2.
Fostul antrenor al CFR Cluj, Ioan Andone, s-a mutat în Marbella, Spania, fiind încântat că are cheltuieli mai mici.
David Popovici a decis să se concentreze total pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice, care vor avea loc la Paris în luna iulie.
Peste 200.000 de români sunt asistați sociali.
Minorul de 17 ani dispărut de la un centru de plasament din Cluj a fost depistat tocmai în București.
Bosch a inaugurat o nouă clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj.
Prima etapă a campaniei de angajare a soldaților profesioniști a fost un eșec, pentru că ”cei mai mulți candidați nu au reușit să treacă de evaluarea fizică”
10 locuri sunt disponibile în echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta România la cel mai prestigios eveniment mondial dedicat măcelăriei, World Butchers' Challenge (WBC), programat anul viitor, la Paris. România este singura țară din sud-estul Euro
După ce a divorțat de Anamaria Feher, Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj, și-a refăcut viața cu Antonela Pătruț, o tânără de 28 de ani.
Vasile Dîncu, candidat la alegerile europarlamentare din partea PSD a declarat la Cluj că în Cluj-Napoca nu a fost construit niciun obiectiv major de uitilitate publică, în ultimii 35 de ani. Motivul ar fi, din punctul de vedere al candidatului social-dem
Mecanicul trenului care a evitat coliziunea cu o autospecială de pompieri la Câmpia Turzii a fost felicitat de conducerea CFR Călători.
Alexandru Cordoș, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj: Am ridicat Băișoara la grad de stațiune, dar nu s-a făcut nod de descărcare de pe autostradă. Nici astăzi administrația județului Cluj nu se gândește să facă asta
Potrivit statisticilor oficiale, Bucureștiul, Cluj și Timiș sunt zonele cu cele mai mari salarii medii din țară. De asemenea, acestea au și cele mai multe oferte de locuri de muncă postate pe platformele de recrutare.
Interlopul clujean Nelson Mondialu nu putea lipsi de la priveghiul fostului lider al lumii interlope din Moldova, Costel Corduneanu. Acesta a pornit cu un Lamborghini spre Iași, dar a fost oprit de poliție în timp ce filma pe TikTok.
Un turist italian a relatat că a fost uimit să vadă în România mai multe BMW -uri decât ”la mama lor acasă”, în Germania.
Opera Națională Română Cluj-Napoca are bucuria de a prezenta PREMIERA operei TOSCA, un spectacol realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Italian, Ambasada Italiei și Artexim pentru a celebra Anul Puccini în România. Cea mai nouă producție a Operei
Paul Nicolau, cunoscut sub numele de scenă Pescobar, se bucură de un succes fulminant cu lanțul său de restaurante. Afaceristul a construit un brand puternic prin strategiile sale de marketing și a devenit un personaj cunoscut în lumea gastronomică. A aju
Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, formaţia Dinamo Bucureşti în a treia partidă din cinci programate în sferturile Ligii Naţionale.
Dacă renunți la obiceiurile de a bea și a fuma se pot face economii substanțiale. Atât alcoolul, cât și țigările sunt obiceiuri costisitoare pe termen lung. Suma economisită depinde de cât de mult bei sau fumezi și de prețurile din zona în care trăiești,
Clujul are cel mai performant sistem de transport public din România, dar ar trebui mai multe benzi dedicate și unele intersecții ar trebui recalibrate și zone ar trebui deservite mai bine de autobuze.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că a desfășurat, în 10 aprilie, o acțiune de verificare a originii și trasabilității peștelui.
Cuj-Napoca se regăsește pe un loc fruntaș într-un top nu tocmai onorant: cel al orașelor în care găsești cel mai greu un loc de parcare,
În primele două luni ale anului, peste două sute de firme și-au suspendat activitatea în Cluj, conform datelor furnizate de Registrul Comerțului. Această cifră reprezintă o creștere de aproape un sfert față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cancerul pulmonar duce la aproape 20% din decesele legate de afecțiuni oncologice, numărul acestora fiind surprinzător de ridicat și în cazul nefumătotorilor.
Un bucureștean mutat la Cluj a ținut să contrazică relatarea despre Capitală a unui turist clujean. Acesta spune că viața în București este dură și grea, mai ales dacă stai în anumite sectoare.