Profesorii declanșează patru zile de proteste în fața Guvernului și Parlamentului: Peste 2.000 de sindicaliști cer drepturi și salarii corecte
Profesorii ies din nou în stradă: patru zile de proteste la Guvern, Parlament și sediile partidelor
Cadrele didactice anunță o nouă serie de proteste la București, pe fondul nemulțumirilor legate de măsurile pregătite de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Între 9 și 15 iulie, mii de profesori vor picheta zilnic, între orele 11:00 și 13:00, sediile Guvernului, Parlamentului, precum și pe cele ale principalelor partide aflate la putere.
La proteste sunt așteptați peste 2.000 de membri de sindicat, conform organizatorilor. Printre principalele nemulțumiri se numără posibilele tăieri de drepturi și beneficii salariale pentru angajații din educație, inclusiv eliminarea unor indemnizații și majorarea normei didactice.
„Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra faptului că salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar propuse a fi adoptate în învățământ, care vor influența salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice”, se arată într-un mesaj al sindicatelor.
Totodată, profesorii avertizează că unele decizii pot afecta inclusiv performanța profesională și calitatea actului educațional: „Eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță și calitate”.
În plus, aceștia consideră că măsurile privind pragul pentru voucherele de vacanță și indemnizația de hrană vor duce la pierderi directe pentru mulți angajați. Iar în ceea ce privește ideea majorării normei de predare, sindicaliștii spun că este o decizie „iresponsabilă”.
Acțiunile vor avea loc „în mod pașnic și civilizat și nu vor afecta circulația pietonală”, susțin organizatorii.
6 Comentarii